Tatiana Țîbuleac: Vara în care mama a avut ochii verzi

Romeo Aurelian Ilie Publicat la: 15-06-2018

Basarabeanca Tatiana Țîbuleac și-a început munca în slujba cuvântului în anul 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Urmează apoi o carieră în televiziune, ca reporter, editor și prezentator de știri la ProTV Chișinău. Tot în televiziune lucrează și în prezent, dar la Paris. A debutat editorial cu volumul Fabule moderne (Editura Urma Ta, Chișinău, 2014). Cea de-a doua carte, romanul Vara în care mama a avut ochii verzi (Editura Cartier, 2017), a propulsat-o în atenția criticilor, dar mai ales a cititorilor. Cartea a fost recompensată încă de la prima ediție cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Aflată în prezent la cea de-a IV-a ediție, tot la editura Cartier, cartea a fost recent premiată în cadrul Galei Premiilor Revistei Observator Cultural, atât cu premiul pentru Cartea de Proză a anului, cât și cu Premiul Lyceum, acordat de către un juriu format din elevi de liceu din București, ceea ce dovedește din plin faptul că acest roman are în continuare o mare priză la public..

Povestea romanului este pe cât de simplă, pe atât de complicată și pe cât de revoltătoare, pe atât de îndu­ioșătoare. 


„Ochii mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte frumoase”
O mamă de 39 de ani și fiul ei de 14 ani socotit nebun petrec o vară împreună, departe de tot ce însemna viaţa lor de până atunci. Este de fapt o ultimă vară, întrucât mama, suferind de cancer, își trăiește practic ultimele luni de viaţă. Dar, dacă acest aspect ar fi fost dezvăluit de la începutul romanului, cu siguranţă acesta ar fi fost socotit de la primele pagini o dramă siropoasă, susceptibilă de a reprezenta un șantaj emoţional la adresa cititorului sensibil, iar un lector saturat de acest gen literar ar fi abandonat lectura într-un stadiu incipient. Dar autoarea are prezenţa de spirit de a-și începe povestea într-o notă puternic psihologică, plasând primele lumini ale lecturii pe figura distorsionată a fiului ce-și urăște mama într-un mod total, visceral, până la pragul crimei. „În acea dimineaţă, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam de la geam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând.”
Cu un astfel de început, ce trimite automat la teoriile jungiene privind relaţia mamă – fiu, autoarea câștigă de la prima mână pariul pentru cucerirea cititorului. Dar ar fi cu siguranţă doar o victorie de moment, dacă atmosfera aceasta psihotică și apăsătoare ar căpușa întregul roman, transformându-l într-o sursă sigură de energie negativă în faţa căreia orice cititor, oricât de experimentat, ar putea sucomba emoţional. Numai că Tatiana ţîbuleac reușește să destindă atmosfera, strecurând în punctele esenţiale, o serie de poeme într-un vers, a căror punct central îl reprezintă ochii mamei: „Ochii mamei erau o greșeală”, „Ochii mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte frumoase”, „Ochii mamei plângeau înăuntru”, „Ochii mamei erau dorinţa unei oarbe împlinită de soare”. În fond, fiecare dintre aceste străpungeri ale întunericului, marchează tot atâtea momente în care fiul caută cu disperare pretexte să amâne uciderea mamei. Ochii mamei devin astfel liantul prin care acesta simte că se poate reapropia de mama sa, deși niciodată nu își recunoaște sieși faptul că, în adâncul sufletului său, este dominat de o dragoste dezarmantă pentru aceasta”. 


„Să nu moară înainte de vreme ca o trădătoare”
Declicul se produce în momentul în care mama îi dezvăluie că motivul pentru care și-a dorit să petreacă acea vară împreună îl constituie moartea sa iminentă. Din acel punct, dinamica psihologică a poveștii se schimbă substanţial. Fiul trece prin transformări sufletești și emoţionale fără precedent, oscilând o vreme inclusiv între ura sa deja bine înrădăcinată în subconștient și o milă nedefinită, dar stabilizându-se înspre finalul romanului, și implicit al vieţii mamei sale, într-o dragoste filială neţărmurită, manifestată complet, susceptibilă să arunce în aer toate teoriile jungiene în funiile cărora părea strâns legată întreaga poveste. „Am găsit-o plutind în cada de cupru – albă și ușoară, cu părul acoperindu-i faţa ca niște alge transparente. Ochii ei verzi, larg deschiși străluceau în apă ca două cioburi de smarald. La ei m-am întins în primul rând ca să îi salvez, de parcă ar fi fost cheia către o lume fermecată, pe care voiam să o renasc. Restul trupului a urmat docil și moale, ca o cămașă de lână. Am întins-o pe podea, strigând la ea să nu moară. Să nu îndrăznească să moară. Să nu moară înainte de vreme ca o trădătoare, pentru că vara nu se sfârșise și că afară doar ploua, nu era toamnă. Să nu moară din alte motive, dând totul peste cap. Să se ţină de cuvânt măcar o dată în viaţă și să moară așa cum ne-am înţeles – nu de înec în cadă, ca o fată fără minte. Să nu moară acum. Să nu moară așa. Să nu moară, dacă poate. Nu imediat. (…) Când mama și-a revenit și a început să foiască din nou la pieptul meu, ca un sugar, o iertasem.”
Deși centrul de greutate al romanului îl constituie relaţia tumultoasă dintre mamă și fiu, totuși ar mai fi și alte aspecte de urmărit pe parcursul acestui roman. De exemplu, relaţiile familiale ce au dus la instaurarea tensiunilor dintre cei doi, mutaţiile psihologice ce s-au petrecut în forul său interior după moartea mamei sale, cu repercusiuni asupra vieţii sale amoroase, precum și sensurile ascunse ale picturilor cu nume bizare pe care acesta le va compune ca modalitate de a-și izola trauma: Festinul unui diavol și al unei femei chele, Taina avortonilor din flori sau Curcubeul muribund, tablouri cu un puternic iz suprarealist. 
Acest roman al Tatianei Țîbuleac, primul din cariera sa, este unul complex, dezvăluind o scriitoare ce are deja în dotare toate armele necesare pentru a deveni o voce inconfundabilă în peisajul prozei românești contemporane. Este foarte posibil ca Vara în care mama a avut ochii verzi să fie doar un preambul al unei opere vaste, cu multiple deschideri culturale, ce ne va ţine cu răsuflarea tăiată pagină de pagină. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe