Trump şi moştenirea wilsonianismului

Redactia Publicat la: 19-07-2018

Summitul G7 din Charlevoix, Canada, a pus în dificultate comunitatea statelor democratice liberale industrializate. Pentru prima dată în istoria organizaţiei, președintele american a fost în contradicţie cu liderii și interesele celorlalte șase ţări membre (Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada – în ordinea puterii lor economice). Donald Trump se înţelege bine cu dictatorii (Putin, Kim, Xing), dar îi ceartă ori îi ignoră pe liderii democratici (Trudeau, Merkel, Abe, Macron). Doar cu noul premier italian (conducătorul coaliţiei populiste, Giuseppe Conte) s-a pus pe glume. Cine examinează însă cu atenţie și în mod nonpartizan motivaţiile acestui comportament trebuie să recunoască îndreptăţirea unora dintre argumente. Dacă Trump va reuși să corecteze ceea ce este greșit în relaţiile internaţionale, va trebui să i se recunoască anumite merite.

Fareed Zakaria de la CNN, faimosul specialist în political science și relaţii internaţionale (fost managing editor la Foreign Affairs), un american de origine indiană și de religie islamică, nu face parte dintre admiratorii lui DT. Cu toate acestea, a declarat sus și tare că de câte ori președintele american va face ceva bun pentru the United States of America și pentru lume, el o va recunoaște. Și s-a ţinut de cuvânt, deși mulţi îl critică pentru asta. Iar nimic nu îl împiedică să critice eșecurile lui Trump. Așa trebuie să fie orice abordare analitică și critică.

Una dintre soluţiile promovate de către Woodrow Wilson, la sfârșitul WWI, pentru obţinerea păcii mondiale, a fost liberul schimb, care promovează bunăstarea generală. De o sută de ani încoace, USA a încurajat free trade în cele mai variate forme. Dar America avea în 2017 un deficit comercial pentru bunuri în valoare de 810 miliarde dolari: a exportat în valoare de 1 551 miliarde dolari (cele mai importante categorii – avioane, automobile, mâncare) și a importat în valoare de 2 361 miliarde dolari (în principal automobile, petrol, telefoane celulare). Pentru a micșora deficitul, Trump a luat măsuri protecţioniste (între altele, tarife de 25% pentru oţel și de 10% pentru aluminiu). Mulţi se tem că aceasta va duce la un război comercial.

Trump le reproșează puterilor economice din UE, Japoniei și Canadei că nu au făcut nimic pentru a micșora deficitul SUA. Teza sa este că de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, America își sponsorizează aliaţii foarte bogaţi, dar nu primește nimic în schimb, ba mai este și criticată. De pildă, în cadrul NATO, America plătește 4,2% din PIB, în vreme ce Germania (puterea economică europeană numărul. 1) plătește doar 1% (angajamentul este de 2%).

Mai sunt numeroase exemple. America a sponsorizat iniţiativele idealiste wilsoniene și postwilsoniene: era în interesul ei; își permitea, fiind cea mai puternică economie a lumii. Miliardarul Trump aplică însă în domeniul relaţiilor internaţionale criterii din lumea afacerilor și crede că va avea mai mult succes decât predecesorii săi „idealiști”. A stricat deja acorduri internaţionale (vezi Acordul de la Paris, TPP), dar este singurul președinte american care s-a întâlnit cu un dictator nord-coreean (despre miza denuclearizării am scris în numerele trecute). Controlul armamentului este tot un principiu wilsonian. Dacă Trump are dreptate, el va schimba sistemul relaţiilor internaţionale. Dacă nu, va trebui (din multe puncte de vedere) să se ia totul de la capăt.

Chiar dacă în România pare că batem pasul pe loc de decenii, pe plan mondial asistăm la schimbări profunde. Unele dintre cele ce se petrec vor avea consecinţe neintenţionate, chiar dezastruoase. Cum ar fi readucerea Rusiei în G7, idee propusă de Trump, după ce Obama reușise excluderea ei din G8. Dacă liderii mondiali nu procedează responsabil, există riscul distrugerii a tot ceea ce s-a realizat pozitiv după primele două războaie mondiale. Cel mai important principiu wilsonian este în pericol: promovarea democraţiei în Sursa foto: www.bbc.com lume.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe