Polonia: campania antisemită din 1968 are ecouri şi azi

Petru Clej Publicat la: 19-07-2018

Evenimentele din Cehoslovacia din 1968 – Primăvara de la Praga – au avut ecoul cel mai puternic în ţările Blocului comunist în Polonia, unde represiunea împotriva protestatarilor a fost însoţită de o vehementă campanie antisemită care a dus la persecuţii și la emigrarea a circa 20 000 de evrei.

Protestele antiguvernamentale s-au declanșat în luna martie 1968, mai ales în cercuri intelectuale și studenţești și pe fondul începutului unei crize economice care s-a manifestat încă din 1967 prin scumpiri de preţuri la alimente. În perioada 7 martie-6 aprilie 1968 au fost efectuate peste 2 700 de arestări, majoritatea printre intelectuali de frunte și studenţi. Represiunile au culminat pe 8 martie, când poliţia a bătut studenţi care demonstrau în capitala Varșovia.

Liderii studenţilor au fost calificaţi drept „sioniști” și „antipolonezi”, iar în zilele următoare s-a declanșat în mass-media controlată de statul comunist o campanie furibundă, iar în adunările de partid se scandau lozinci precum „Sioniștii în Sion!”, care suna foarte asemănător cu „Jidanii la Palestina!” din România interbelică

.

 

Reprimarea protestelor din 1968 a fost și o răbufnire naţionalistă împotriva unor vechi activiști staliniști de origine evreiască din Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PMUP, cum se numea oficial Partidul Comunist în Polonia).

 

Antisemitism sub formă de antisionism

De fapt, valul antisemit a început în iunie 1967, odată cu războiul de arabo-israelian (Războiul de Șase Zile), când Polonia, urmând ordinul URSS, a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul. Prim-secretarul PMUP, Władysław Gomułka, spusese într-un discurs, chiar de la 19 iunie 1967, la numai opt zile după încheierea conflictului, că victoria Israelului „a fost aplaudată în cercurile sioniste ale evreilor – de către cetăţeni polonezi”.

Mai mult, Gomułka, avea să-i invite în mod special pe cei cărora le erau adresate aceste cuvinte să emigreze, dar alţi membri ai Biroului Politic al PMUP au obiectat și ulterior acest apel al prim-secretarului comunist nu a apărut în presă.

Campania antisionistă însă a continuat, luând forma unor epurări în aparatul de stat, începând cu forţele armate, de unde au fost daţi afară circa 150 de militari de origine evreiască, în frunte cu Czesław Mankiewicz, comandantul aviaţiei militare. Mii de oameni și-au pierdut locul de muncă și au fost nevoiţi să emigreze în 1967-1968 pentru simplul motiv că erau evrei.

Jozef Lebenbaum era jurnalist la ziarul Vocea Muncitorilor din Łódź, al doilea oraș ca mărime al Poloniei. El a fost acuzat că a făcut comentarii proisraeliene cu privire la războiul arabo-israelian. „Punctul meu de vedere a fost în conformitate cu dreptul internaţional, nu cu propaganda Varșoviei la acel moment – Varșovia era de partea statelor arabe”, a spus Lebenbaum într-un interviu la Deutsche Welle. De fapt, toţi evreii polonezi au fost acuzaţi în bloc de sionism, chiar dacă nu susţineau statul Israel.

 

Rămăşiţe după Holocaust

Dar Lebenbaum a fost printre cei norocoși. Pe 12 martie 1968, Józef Dajczgewand a fost arestat, judecat și condamnat la doi închisoare și ţinut în izolare. El își aduce aminte cum la interogatorii poliţiștii i-au ordonat să-și dea jos pantalonii și ţipau la el „Jidan împuţit!”. „Am închis ochii și m-am întrebat pentru o clipă dacă polonezii erau cei care comiteau aceste acte sau aceiași naziști caremi persecutaseră părinţii”, a declarat Dajczgewand cotidianului Jerusalem Post.

Și aici este marea ironie a valului de persecuţii din 1968: evreii din Polonia nu mai erau decât o infimă rămășiţă a marii comunităţi – 3,5 milioane – care exista în această ţară în 1939 înaintea invaziei ţării de către Germania nnazistă. În 1945, rămăseseră în viaţă numai circa 350 000, restul de 90% fiind nimiciţi în timpul Holocaustului de către naziști. Majoritatea evreilor polonezi supravieţuitori au emigrat imediat după 1945, iar în 1967-1969, când rămăseseră abia vreo 30 000, majoritatea acestora au fost obligaţi la rândul lor să emigreze.

Campania antisemită sub formă antisionistă s-a potolit în 1969, dar protestele împotriva regimului au continuat și în 1970; lor le-a căzut victimă însuși Gomułka, înlocuit în acel an în fruntea PMUP de către Edward Gierek, alt instigator al campaniei antisemite din 1967- 1968. Nici acest lider nu a avut parte de liniște, pentru că pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice, în 1976 au avut loc violente proteste muncitorești, iar în 1980 protestele s-au generalizat și atunci a apărut sindicatul „Solidaritatea”, care a însemnat începutul sfârșitului pentru regimul comunist din Polonia.

 

Scuze şi nu prea

Muribund în 1988, regimul comunist a recunoscut erorile antisemite din 1967- 1968, iar după căderea regimului comunist,  mai mulţi demnitari ai statului polonez, cel mai recent, președintele Poloniei, Andrzej Duda, și-au cerut scuze pentru persecutarea și expulzarea a cel puţin 15 000 de evrei. Nu toţi politicienii polonezi sunt însă dispuși să-și toarne cenușă în cap. Într-o vizită recentă în Germania, premierul Mateusz Mazowiecki a spus că în 1968 Polonia nici nu exista. “Regimul comunist i-a maltratat atunci pe evrei”, argumentând că acest regim a fost impus cu forţa de Stalin Poloniei în 1945, după eliberarea ţării de ocupanţii naziști.

În parlamentul Poloniei, senatorul Jan Żaryn, din partea partidului de guvernământ Lege și Dreptate (PiS), a iniţiat o rezoluţie are face responsabil regimul comunist din Polonia, care ar fi cedat presiunilor sovietice și ar fi iniţiat campania antisemită de acum 50 de ani.

 

Antisemitism fără evrei

Cert este că în 1968, unii demnitari comuniști au profitat de implicarea unor evrei polonezi în instaurarea regimului stalinist în Polonia după 1945, așa-zisa Żydokomuna sau iudeo-bolșevism, pentru a da vina pe aceștia pentru declanșarea protestelor de atunci. Numai că evreii implicaţi în protestele din 1968, chiar dacă aveau trecut comunist, erau reformiști, precum Adam Michnik, închis de regimul comunist în 1968 și iar în 1981, după interzicerea „Solidarităţii”, în a cărei înfiinţare avusese un rol important. Și preţul aveau să-l plătească toţi evreii din Polonia: majoritatea au fost nevoiţi să emigreze în 1968, iar restul au fost marginalizaţi, rămânând într-un număr complet nesemnificativ. Antisemitismul nu a dispărut însă în Polonia, de unde provine și expresia „antisemitism fără evrei”.

Recent, parlamentul de la Varșovia, dominat de PiS, un partid naţional-populist cu rădăcini în „Solidaritatea”, a adoptat o lege care incriminează orice afirmaţie că polonezii ar fi colaborat cu naziștii în timpul Holocaustului, lege care a stârnit proteste din partea organizaţiilor evreiești internaţionale și în Israel. Realitatea este însă mult mai nuanţată; au fost polonezi care au colaborat cu naziștii în persecutarea evreilor – un exemplu fiind Pogromul de la Jedwabne, din iulie 1941 – mai ales pentru câștiguri materiale de pe urma spolierii evreilor polonezi, după cum alţii, puţini la număr, e drept, au salvat evrei în timpul Holocaustului. Iar sfârșitul ocupaţiei naziste nu a însemnat și dispariţia violenţelor împotriva evreilor, cel mai cunoscut xemplu fiind Pogromul de la Kielce, din 1946.

Valul de persecuţii antisemite din 1968 nu este o excepţie în istoria Poloniei, stat cu o istorie frământată, în care polonezii și evreii au coexistat uneori anevoios. Particularitatea evenimentelor de acum 50 de ani este că ele au fost instigate de regimul comunist – în teorie, internaţionalist și protector al minorităţilor, în practică, pseudonaţionalist și în asentimentul stăpânilor de la Kremlin în ceea ce privește tratamentul evreilor.

Iar căderea regimului comunist nu a clarificat atitudinea faţă de evenimentele din 1968, ce au dat lovitura de graţie a ceea ce mai rămăsese din evreimea poloneză, care în perioada interbelică a fost cea mai numeroasă comunitate evreiască compactă din lume.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe