Tineretul peste ani: 1968-2018

Sorin Mitulescu Publicat la: 19-07-2018

În urmă cu 50 de ani, evenimentele din mai 1968 aduceau tineretul în avanscena politică a lumii. Asistam în acei ani la o mișcare amplă – culturală și socială – a tinerei generaţii și toate astea când economia occidentală tocmai intrase pe un făgaș de creștere destul de solidă. Ridicarea atât de hotărâtă a aproape întregii societăţi franceze pe urmele studenţilor a fost deci un șoc pentru responsabilii politici. Se știe cât de afectat s-a arătat președintele Franţei, tocmai în acele momente aflat în vizită în România, care și-a încheiat precipitat călătoria și s-a întors degrabă la Paris, unde studenţii baricadaseră Cartierul Latin și – așa cum se exprima un comentator recent „căutau (la propriu ) plaja de sub pavaj”. Vrând-nevrând, în aceste circumstanţe, și dictatorul român aflat în plină ascensiune internă și afirmare internaţională a trebuit să reflecteze măcar o clipă la ce pot însemna tinerii într-o societate prea apăsată de reguli și tabuuri. De altfel, diplomaţii ambasadelor noastre din capitalele europene atrăgeau atenţia asupra riscului unor reacţii neașteptate din partea acestora, prea puţin luate în seamă în mod obișnuit de către politicieni.

Într-o telegramă trimisă de la Paris (8 iunie 1968), ambasadorul român de atunci lăuda Partidul Socialist Francez că este atent la „preocupările, manifestările și demonstraţiile studenţești”, în timp ce Partidul Comunist nu reușea să se apropie de tineret, fiind limitat de dogmatism și căutând răspunsurile exclusiv „în opera lui Marx și în istoria PCUS”.

Mişcările din Franţa, trecute sub tăcere de presa vremii

Proaspătul nostru lider comunist însă nu se putea desprinde de obișnuinţa de a vedea (și) tineretul doar ca pe un instrument al înfăptuirii scopurilor ideologice ale partidului. Și apoi mai erau diferitele interese politice de moment, care influenţau receptarea din partea guvernanţilor. Așa cum apreciază un analist recent, regimul de la București se confrunta cu adevărate dileme în poziţionarea faţă de evenimentele din Franţa: pe de o parte voia să menajeze persoana generalului de Gaulle – prieten proaspăt și valoros capital politic pentru Ceaușescu –, dar pe de altă parte, solidaritatea cu stânga franceză și în special PCF ar fi obligat la recunoașterea legitimităţii cererilor studenţimii. Urmărind presa vremii (Scânteia Tineretului), constatăm că pe parcursul lunilor aprilie și mai 1968, până la câteva zile după terminarea vizitei lui de Gaulle în România (14-18 mai), presa noastră nu vorbește despre revolta studenţilor francezi. Abia prin iunie se publică un material care începe cu prezentarea unui discursului rostit de general, iar câteva zile mai târziu, anunţul că „situaţia din Franţa se normalizează”. Și totuși, ca din senin, la puţin timp după consumarea manifestărilor violente de la Paris, un articol pe prima pagină anunţa că „în entuziaste adunări, studenţii au luat cunoștinţă de noile prevederi ale Legii învăţământului”: se acceptase posibilitatea repartizării absolvenţilor meritoși direct în activitatea de cercetare (sărind peste acel stagiu în producţie) și fusese redus numărul examenelor. Înfiinţarea tot în 1968 a unui centru de cercetare care să „vegheze” asupra „problemelor tineretului” sub directa coordonare a Ministrului pentru problemele tineretului era și ea un semn de „deschidere”, dar și de preocupare a regimului de a nu fi luat prin surprindere de cine știe ce manifestări prea „tinerești”. Dar în ciuda dovezilor de grijă și „generozitate” faţă de studenţi și tineri marcate în vara și toamna lui ’68, istoria consemnează doar peste câteva luni o manifestare spontană a studenţilor de la București. În ajunul Crăciunului ’68, un grup de studenţi pornea din Grozăvești către centrul capitalei cântând și dansând Hora Unirii și strigând „Libertate!” (printre altele) și în dreptul unor ambasade. Răspunsul autorităţilor a constat în mustrarea aspră a studenţilor pentru „huliganism”, destituirea unor ziariști, dar și acordarea (pentru prima dată în perioada comunistă) a vacanţei de iarnă studenţești înaintea Crăciunului.

Manifestările studenţimii bucureştene vs protestele din Occident

Manifestarea tinerilor de la București s-a produs, chiar dacă era imposibil ca în România de atunci să fi fost înţeles foarte corect mesajul evenimentelor din Franţa. Dacă acolo se dorea modernizare, deschidere și chiar mondializare, la noi, aspiraţiile se limitau la un naţionalism luminat și o revenire, măcar dacă ar fi fost posibil, la valorile începutului de secol. Dar tinerii de la București nu au primit decât foarte puţin din puţinul pe care l-au cerut.

O scurtă paralelă între cele două episoade ar fi semnificativă asupra defazării României din acea vreme faţă de Europa Occidentală. Este neîndoios că izbucnirea studenţilor de la București era influenţată de climatul general efervescent al studenţimii europene la care se adăugau frământările din lumea comunistă. Dar în timp ce studenţii francezi se răzvrăteau în ciuda faptului că erau răsfăţaţi cu inaugurări de piscine și trăiau în campusuri moderne (chiar dacă aglomerate) în care erau cât se poate de liberi – doar căminele băieţilor erau separate de ale fetelor –, colegii lor de la București erau struniţi de activiști de partid și trăiau mai mult decât modest în căminele din Regie, chiar dacă aveau totuși asigurat locul de muncă. În timp ce studenţii francezi mărșăluiau cântând Internaţionala (comunistă) și cereau libertate sexuală (dar și multe altele), cei de la București cântau Hora Unirii și voiau (doar) să poată sărbători Crăciunul după datina veche. Și dacă în urma evenimentelor de la Paris societatea occidentală a devenit mai deschisă, în România demonstraţia de Crăciun a convins conducerea de partid că mersese chiar prea departe cu liberalizarea începută la mijlocul anilor ’60 și au urmat Tezele din 1971.

Dacă în ’68 remediile autoritariste combinate cu oferirea unor mici compensaţii (o vacanţă mai lungă – din decembrie ’68) au putut să asigure liniștea guvernanţilor, peste încă două decenii – decembrie ’89 – suta de lei în plus la salarii nu le-a mai fost suficientă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe