Russia today (Rusia lui Putin)

Stelian Tănase Publicat la: 19-07-2018

Alexander Soljeniţîn scria în Stejarul şi viţelul că înfrîngerile militare suferite de Rusia au dus la reforme şi libertăţi mai mari pentru ruşi. Victoriile – invers –, la regimuri în care statul a preluat şi mai tare controlul asupra vieţii supuşilor lui. Soljeniţîn dădea cîteva exemple. Războiul Crimeii, cel contra Japoniei de la începutul secolului XX – în prima serie. Războiul antiotoman în 1877-88, al Doilea Război Mondial. Înfrângerile au fost urmate de reforme apărute din nevoia elitei guvernante de a preveni schimbările radicale şi revoluţia.

Dacă teoria se confirmă trebuie să privim spre situaţia Rusiei de azi ca efect al înfrângerii din Afganistan, al căderii regimurilor comuniste din centrul și estul Europei în 1989 și a destrămării/ prăbușirii URSS în 1991. Conform acestei observaţii, până la un punct exactă, Rusia ar trebui să treacă azi printr-un proces de reforme, de liberalizare, ceea ce nu este tocmai exact.

Reformele democratice, incipiente, au speriat ruşii

Sub conducerea lui Boris Eltîn, într-adevăr s-au iniţiat reforme radicale, a început o democratizare a societăţii rusești, introducerea economiei de piaţă și refacerea proprietăţii private. Nu au fost reforme de sus în jos, radicale, iniţiate de o elită politică clarvăzătoare. A fost vorba de o disoluţie a URSS care a afectat și reapăruta pe hartă – Rusia. Tendinţele centrifuge au fost cele care au primat. Acestea l-au scos din joc pe Mihal Gorbaciov, ultimul lider al PCUS și URSS. Butada lui Alexis de Toccquville, după care cel mai greu moment după un regim autoritar este când încep schimbările, pentru că atunci se poate prăbuși totul. Ceea ce în anii 1989- 1991 în URSS s-a întâmplat.

Anii lui Elţîn, plini de speranţe într-o Rusie europeană, care va asimila valorile instituţiilor democratice occidentale și va evolua spre o societate modernă, s-au dus. A urmat o restauraţie tipică sub urmașul desemnat de el, Vladimir Putin. Sunt mai multe cauze pentru care pendulul istoriei a pornit în sens invers. Întâi, structura societăţii rusești după 70 de ani bolșevism, încă rurală, înapoiată, ţărănească, prea puţin urbană. Absenţa unei clase mijlocii, pregătită și dispusă să susţină reforme. Schimbarea în 1989-1991 a fost prea bruscă pentru a fi profundă. Reformele democratice, incipiente, au speriat și nu și-au găsit destui aderenţi. O masă critică care să apropie Rusia de Europa nu s-a creat. Rusia s-a întors la mitul cetăţii asediate, la o Rusie închipuită, înconjurată de dușmani. O mentalitate etatistă dominantă a blocat schimbările. Birocraţia – după un moment de recul, confuzie și panică – s-a organizat și a revenit în forţă. Societatea civilă, care a dat semne de revigorare în anii Perestroikăi, a slăbit și s-a destructurat. Din ea nu s-au format partidele politice necesare susţinerii schimbărilor, numai acestea ar fi putut duce lupta pentru reforme mai departe. Absenţa unei societăţi politice, ca parte a societăţii civile pe ansamblu, este cauza principală a apariţiei și consolidării regimului autoritarist patronat de Vladimir Putin.

Interesul lui Putin a trecut dincolo de afaceri şi politică

Vladimir Putin a fost desemnat președinte interimar al Rusiei când Boris Elţîn și-a dat demisia, pe 31 decembrie 1999. Anul următor, a câștigat alegerile prezidenţiale. A câștigat un nou mandat în 2004. În 2008, a trecut în funcţia de premier, numit de Dimitri Medvedev, noul președinte, omul serviciilor, dar mai ales marioneta lui Putin care se va retrage la finalul termenului pentru a-i permite lui Putin să câștige un nou mandat.

S-a observat, după 2000, alergia sa la orice formă de opoziţie la persoana sa și a regimului condus de el. Principala direcţie de acţiune a fost să-și înlăture opozanţii – fie că sunt politicieni care au îndrăznit să i se opună, oameni de afaceri, jurnaliști etc. S-a ajuns departe, o serie de scandaluri, crize, atentate și asasinate îi sunt atribuite. Liderul opoziţiei, Boris Nemţov, a fost ucis în centrul Moscovei la 25 februarie 2015. Fostul campion mondial de șah, și el un lider al opoziţiei, a preferat să părăsească Russia și s-a stabilit la NY, USA. Omul de afaceri Boris Berezovski s-a refugiat în UK. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Mihail Hodorkovski, om de afaceri, cel mai bogat om din Rusia. În 2005, Forbes a evaluat averea lui la 14 miliarde de dolari. A fost patronul trustului petrolifer Iukos. A intrat în conflict cu Vladimir Putin pentru că trustul său media (care includea cel mai puternic canal de televiziune independent) l-a criticat pe Putin – de exemplu, cu ocazia crizei scufundării submarinului Kursk în Marea Nordului, în anul 2000. Altă vină a fost că Hodorkovski a susţinut financiar și mediatic candidaţi anti-Putin în alegerile din 2000. În 2003, Putin a convocat la Kremlin o întrunire cu oligarhi ai erei Boris Elţîn pentru a-i avertiza că dacă nu se supun și nu colaborează cu el și oamenii lui, vor avea de suferit, ei și afacerile lor. Pe scurt, cine nu este cu Putin și regimul lui înseamnă că este împotriva lui! Ceea ce este periculos. Din nou, Mihail Hodorkovski s-a plasat anti-Putin. În același an a fost arestat, după ce a refuzat să vândă unui om de încredere al lui Putin trustul său de presă și să cedeze acţiunile Iukos. A fost judecat și trimis în pușcărie în urma a două procese. A fost eliberat în 2013. Trăiește în Elveţia. Cazul Hodorkovski a fost un avertisment puternic dat lumii de afaceri rusești și mai ales oligarhilor – că dacă nu se supun voinţei sale (adică reţelei serviciilor secrete) nu pot face afaceri în Rusia. Pot chiar să fie trimiși la închisoare. Cei mai mulţi s-au supus. Dar nu toţi. Îndărătnicii însă au plătit un preţ greu – faliment, exil, moarte. Un exemplu – omul de afaceri Boris Berezovski a fost găsit mort în 2013 în UK.

Interesul lui Vladimir Putin a trecut dincolo de afaceri și politică. Jurnaliștii incomozi au fost și sunt o ţintă permanentă. Bineînţeles, dacă îndrăznesc să investigheze afacerile regimului, corupţia, amestecul serviciilor secrete. Cazul cel mai cunoscut este Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. În cartea ei, Rusia lui Putin, a arătat că Rusia a devenit un stat poliţienesc. A investigat războiul din Cecenia și a demonstrat implicarea serviciilor secrete și a armatei în masacrele petrecute acolo. Altă jurnalistă, Natalia Estemirova, care a investigat în Cecenia, a fost răpită și ucisă. În 2009, a fost ucisă Anastasia Baburova, care investiga activitatea grupurilor neonaziste. Odată cu ea a fost ucis avocatul Stanislas Markelov, cunoscut activist pentru apărarea drepturilor omului, inclusiv a unor jurnaliști cărora li se intentase procese de către autorităţi. A fost ucis lângă Kremlin. Un alt avocat, Serghei Magniţski, a murit în 2009 în timp ce se afla în arestul Poliţiei. Investiga corupţia și fraudele unor grupuri de afaceri conectate strâns cu Kremlinul.

Fostul agent KGB Alexander Litvinenko a murit după ce a fost otrăvit cu Polonium 210 la Londra, se pare de un agent al serviciilor secrete rusești. A urmat un imens scandal mediatic și diplomatic. Moscova a negat orice amestec…  S-a înţeles exact că nu e bine să i te opui lui Putin și oamenilor lui. Maniera sa de a exercita puterea, de a acţiona, nu este una politică, ci una care vine din mentalitatea și tehnicile serviciilor secrete, care atunci când au o problemă identifică o persoană, un grup „vinovat“ și o elimină, ignorând problema. Dictonul „Cine nu e cu noi este împotriva noastră!” a revenit, chiar dacă mâinile au fost înmănușate. Esenţa regimului a rămas aceeași.

Promovarea ofiţerului KGB Vladimir Putin

Una dintre cauzele întoarcerii spre secolul XX a acestei Rusii, care a ratat de câteva ori modernizarea, este Vladimir Putin. Când „liberalul” Boris Elţîn l-a desemnat pe șeful pazei Kremlinului ca premier, apoi ca succesor al său, a făcut o mare greșeală. Era în căutarea unui lider de mână forte, care să inverseze tendinţele centrifuge și să lichideze haosul instalat în Rusia. Mai căuta și pe cineva care să îi asigure lui și familiei lui impunitatea. L-a găsit pe Vladimir Putin potrivit pentru această misiune. Când a făcut această alegere, nu a adus la putere un politician, un partid, cum ar fi fost normal pentru a asigura mersul reformelor, ci a optat pentru un sistem, pentru o structură de putere deja existentă, un stat în stat. Opţiunea lui Elţîn a fost pentru serviciile secrete aliate cu complexul militaro-industrial. Acestea au preluat întreaga putere în Rusia odată cu promovarea ofiţerului KGB Vladimir Putin. Rusia a fost confiscată de serviciile secrete, sub leadershipul fostului agent KGB.

A fost o lovitură de forţă, una deghizată, ecoul tardiv al tentativei de puci organizat de aceleași forţe în august 1991, puci care a încercat să-l răstoarne pe Gorbaciov pentru a stopa reformele. Puciștii își doreau stoparea reformelor, a glasnostului și Perestroikăi. Doreau întoarcerea la anii lui Stalin și Brejnev. Forţele care s-au aflat din spatele lui Kriucikov, Yanaev, se află azi în spatele regimului controlat de Putin, un mare admirator al lui Stalin. A fost o revanșă istorică. Acest sistem a produs un regim de restauraţie, cum era de așteptat. Esenţa gîndirii politice a lui Putin este conţinută de declaratia sa – prăbușirea Blocului sovietic (revoluţiile din 1989 adică) și dezmembrarea URSS au constituit cea mai mare tragedie a secolului XX! Nu e dificil de înţeles că ţinta sa numărul 1 este refacerea „măreţiei fostei URSS”, reamenajarea influenţei pierdute în lume, revenirea la statutul de supraputere pe baza arsenalelor ei nucleare. Redusă la influenţa unei puteri regionale în anii de după 1991, Rusia se consideră încă egala SUA, măcar din punct de vedere militar.

Este un demers care îl face popular pe Putin în Rusia. De câte ori Putin se află în conflict cu Occidentul, crește masiv în sondaje. Cel mai popular a fost când a dat ordin să fie ocupată Crimeea. Sancţiunile care au urmat nu au făcut decât să îi consolideze puterea și să-l înfăţișeze rușilor ca pe un lider naţional, puternic, capabil să conducă ţara, cineva de neînlocuit în tradiţia ţarilor și a bolșevicilor. Propaganda contribuie și ea la glorificarea noului ţar kaghebist de la Kremlin. Ambiţiile imperiale nu fac decât să îi consolideze puterea pe plan intern. Faptul că îl izolează tot mai mult pe plan extern, că este expus sancţiunilor economice – din punctul lui de vedere – este neglijabil. Beneficiile politice sunt mai mari decât pierderile. Bruma de societate politică apărută în Rusia în anii Gorbaciov-Elţîn a devenit principala ţintă a lui Vladimir Putin și a aparatului său bazat pe serviciile secrete.

Ca atare, a fost și destrămată. Rezultatul l-am văzut la ultimele alegeri prezidenţiale, în care nu a existat un canditat credibil care să-l concureze în cursa pentru Kremlin. El va rămâne la putere până în 2024, poate mai mult. În aceste condiţii, stagnarea și declinul societăţii rusești în ce privește modernizarea, îngheţarea reformelor democratice și îndepărtarea Rusiei de Europa sunt inevitabile.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe