Hăitaşi

Ioana Scoruş Publicat la: 19-07-2018

Rugăciunile tale îndeamnă la necredinţă.

Tu ești istoria care respiră în plăpânda-mi fiinţă.

Ești omul cu bidineaua-mbibată în clor

Care dezinfectează trupurile năclăite de-amor.

Tu ești gunoierul întregii planete, fiinţă curată,

Uneori semeni cu o jucărie stricată.

Nu există așa ceva, mi-am spus,

Tu nu exiști, tu ai sufletul uns

Cu sânge, cu celule nervoase

De-aceea se leapădă carnea de pe timidele-ţi oase

Și se face un nou suflet amar.

Îmi iau truse cu scule ca să-l repar.

Într-o zi vom vâna împreună.

Vom hăitui viaţa. Ne vom ţine de mână.

Vom păși printre șerpi. Vom fi imuni la durere.

La lacrimi.

La sfinţi.

La cădere.

 

Unde e inima ta?

În fiecare zi

încerca să fie un om mai bun

atât cât poate fi

un bărbat pe care Dumnezeu l-a uitat

încuiat în propriul prestigiu, în visurile lui

în pustiul îmbălsămat al sufletului

naivitatea mea

era mai frumoasă ca oricare floare

care se desface în zori

roșie, pulsatilă, mișcătoare

entuziasmul, în cele din urmă pângărit

era mai pur ca oricare lacrimă vreodată plânsă

din insuportabile fericiri

el scria literatura pe care eu, în naivitatea mea

(singurul meu potenţial de a exista)

o trăiam ca pe o poezie care nu poate fi scrisă

care se scria singură, ca un destin

ce nu poate fi împiedicat să fie

el doar încerca să fie un om mai bun

așa cum îl ducea inima, așa cum credea că i-ar plăcea

Dumnezeului lui care-ntreba:

„unde este inima ta?”

„în aceste versuri, Doamne”, îi răspundea

și viaţa trecea cadenţat mai departe

înghiţind, ca un vârtej, totul în ea

încerca să fie un om mai bun

mă căuta printre pernele-ncinse

eu străbăteam deșerturile viselor simple

ale tuturor fetelor de pe lumea asta

atunci când încă nu le-au crescut aripi

și uterul le e destul de puternic

și inima

pentru a duce o viaţă în ea.

și Dumnezeu întreba:

„unde e inima ta?”

„în cărţile mele, Doamne, care-s cele mai bune

de pe pământ, acolo ești Tu,

cu chipu-Ţi cel sfânt”

dar m-am prins că lui Dumnezeu nu-i plăcea

cum încerca el să fie un om mai bun

și atunci, m-am hotărât să-l ucid

pe acel mediocru împuţit

care pângărea totul în numele Lui

i-am ars manuscrisele, le-am prefăcut în fum

și în scrum

l-am umilit pe acel nenorocit

l-am trăit

l-am schingiuit

în dimineaţa de după noaptea aceea, la pat mi-a adus

o cană cu ceai fierbinte și o felie de pâine cu unt

încă nu zâmbea dar știa

când Dumnezeu îl va întreba: „unde e inima ta?

 

sursa foto: Jean-Louis Bessede

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe