Cred

Adrian Păduraru Publicat la: 19-07-2018

Cluj, am ameţit printre sensuri unice, dar cred că se circulă bine, de obicei mă orientez, sfârşit de mai, început de iunie, nu plouă cam des? Festivalul Internaţional de Film, aş vrea să mă mut aici, dar nu am mai stat în afara festivalului, cum o fi? proiecţii, şi de film, domnul acesta tânăr când mai conduce Uber dacă vede atâtea filme? Ajung seara, la o petrecere, nu cunosc pe nimeni, nu o mai fi undeva un film la ora asta? nu plec, bine că am venit cu Tedy, de vorbă cu nişte foarte tineri despre filmul lui – Coborâm la prima – am văzut sau m-au văzut şi cunoscuţi, Fanny Ardant, zece ani de la primul ei film ca regizoare – zece ani! – nu am de gând să mă mir patetic şi previzibil, zece ani şi eu vă mănânc Timpul!

La TIFF, în atmosfera festivalului, dar datorită, mai ales, lui Tedy Necula, care pare să cunoască acolo pe toată lumea, am întâlnit oameni care au proiecte frumoase, pe care le și pun în practică. Despre ei merită, cred, să aflăm în această pagină.

Nu-mi pot reţine, vă rog să mă scuzaţi, tentaţia parantezei și spun că parte însemnată din energie și-o consumă căutând să convingă autorităţi, de tot felul și din tot locul, că vor să facă ceva bun și bine. Am scris „autorităţi”, pentru că în cele mai multe cazuri reprezentanţii (mîh!), angajaţii (cam neangajaţi), funcţionarii (cei care ar trebui să o facă să funcţioneze?), oamenii (!) instituţiei sunt Autoritatea însăși sau măcar mâna Ei dreaptă (…doar din partea respectivă, aproape nici o legătură cu justeţea). Să fim drepţi, Drepţi! Există fonduri culturale, bugete locale. Pe loc, repaus! Arareori banii aceștia ajută serios proiecte serioase.

Aşadar

Primii, în Timpul de azi, foarte tineri, creativi, cu discurs impresionant, într-o limbă română bogată și expresivă, cu simţul umorului și al măsurii, de o promptitudine emoţionantă; la prima mea propunere- rugăminte mi-au trimis mai multe variante, succesive, ale informaţiilor și gândurilor ce urmează. Le-am transcris fără mari intervenţii, cu gândul că mai binele ar fi fost al meu, poate nu și al lor.

Grig Vulpe (socioantropologie) și Bernadeta Pătrașcu (sociologie vizuală), au fondat brandul Muzeul Pietonilor.ro, o platformă independentă ce conectează inovatori sociali, tineri cercetători, artiști, operatori culturali și cetăţeni activi; un demers multidisciplinar de explorare și reformă urbană prin intermediul noilor tehnologii

media.

Grig și Bernadeta sunt implicaţi de peste șase ani în mai multe parteneriate de interes public în Cluj-Napoca, Giurgiu și Miercurea Ciuc, împreună cu organizaţii ale societăţii civile din întreaga lume (Kino Liege, Balkans Let’s Get Up, Paintbrush Factory, Contrast VR). Anul trecut, au obţinut premiul al II-lea în cadrul Gala Tinerilor Clujeni cu TransFero- VR, o instalaţie interactivă despre regenerare urbană și democraţie participativă în Parcul Feroviarilor. Anul acesta au dezvoltat împreună cu TEDxEroilor o colecţie documentară de portrete-interviu cu speakeri prezenţi la ediţia Mind the Gap și au demarat împreună cu stakeholderi din diferite domenii producţia unui lungmetraj documentar despre Clujul contemporan.

Dacă treceţi prin Cluj, vara aceasta aveţi șansa să-i întâlniţi la Someș Delivery pe 14-15 iulie – realizează Eco VR Corner, o instalaţie multimedia interactivă despre poluarea râului. Apoi este foarte probabil să-i întâlniţi prin București, măcar pentru

o vreme.

Muzeul Pietonilor.ro

Grig: M-am oprit la fenomenul social al mobilităţii urbane în ultimul an de facultate; am scris o lucrare despre autostopul navetiștilor în contextul degradării CFR și așa am redescoperit în sertarele prăfuite ale sistemului public această categorie foarte interesantă de cetăţeni și utilizatori ai spaţiului public – pietonii –, un grup social eterogen și foarte marginalizat în marile aglomerări urbane de la noi. Așa că am zis să-l reintroduc în spaţiu public să vedem ce iese.

În sens mai larg, prin acest demers ne propunem în mod deosebit să stimulăm și să promovăm tânăra generaţie creativă, interesată de bunăstarea spaţiilor urbane contemporane, să dezvoltăm în anii următori un proiect de antreprenoriat creativ, cu rezidenţe, conferinţe și galerie pentru arte și artiști contemporani. De asemenea, mai academic vorbind, una dintre zările noastre principale de focalizare ar fi să corelăm nevoia de orașe mai verzi și mai prietenoase cu pietonii, o nevoie publică din ce în ce mai apăsătoare pentru toate categoriile de locuitori urbani, cu criza absorbţiei profesionalizate a tinerilor absolvenţi de profil sociouman, tocmai pentru că cei mai mulţi nu au șansa să își continue studiile ori să dezvolte proiecte practice. Pe termen mai lung, dorinţa noastră este de a contribui la politici publice urbane sustenabile și incluzive, bazate pe rigoare empirică și imaginaţie sociologică.

Filmul documentar despre Cluj

Grig: Pentru mine este foarte important să terminam acest lungmetraj despre Cluj-Napoca, se împlinesc 8 ani de când am descoperit prima oară orașul – cu ocazia Atelierului de Film pentru liceeni Let’s Go Digital, dezvoltat de TIFF. Se împlinesc șase ani de când m-am mutat la Cluj, după liceu, și tot atât timp de când am început să dezvrăjesc orașul puţin câte puţin. Vreau cumva să las ceva în urmă, să închid un ciclu, iar prin filmul ăsta îmi doresc un soi de radiografie urbană macro, care să urmărească mai multe aspecte, mai multe fenomene sociourbane, să punem cumva la o masă digitală – pentru început – mai mulţi actori, mai multe lentile disciplinare, iar în felul acesta să stimulăm o dezbatere publică mai amplă despre prezentul și viitorul orașelor din România. Iar prezentul nu este tocmai roz.

Asemenea altor colegi de breaslă, sunt destul de pesimist privind ameliorarea calităţii vieţii urbane la nivel de cetate locală (Cluj Napoca). Există multiple semnale că ne îndreptăm spre un soi de catastrofă ecologică (a se urmări situaţia de la groapa de gunoi a orașului – Pata Rât). Guvernanţa publică este vizibil depășită de dinamica proceselor urbane, iar poluarea, criza spaţiilor verzi și a traficului, criza locuirii și tendinţele alarmante ale șomajului reprezintă realităţi contemporane pe care nu le mai putem nega, pe care doar cu susţinut efort colectiv și multidisciplinar le mai putem calibra. Filmul documentar pe care îl propunem surprinde pe de altă parte personalităţi optimiste, specialiști care contribuie prin tot ceea ce fac la dezvoltare și reformă calitativă, cetăţeni activi precum Adrian Dohotaru (activist de mediu și parlamentar independent), Șerban Ţigănaș (arhitect), Gabriel Bădescu (Centrul pentru Studiul Democraţiei) și Istvan Szakats (Federaţia Fabrica de Pensule).

Este foarte interesant cum fiecare dintre noi are un dublu rol în cadrul societăţii contemporane, iar aici mă refer în special la breasla socioumană, de la arte și arhitectură până la jurnalism și peisagism, la specializările care dezvoltă competenţe de interes public, poate chiar un soi de datorie privind locurile comune din societate. Pe de-o parte suntem cetăţeni, ăsta ar fi punctul comun, pe de altă parte, suntem cercetători specializaţi, fiecare vede diferite nuanţe. Dar, vorbim despre același obiect până la urmă, orașul și viaţa urbană; este tipul de situaţie în care ne confundăm cu obiectul cunoașterii, pentru că îl trăim zilnic, cotidian. Și cât de fragmentate ar fi perspectivele noastre, în cadrul orașului avem șansa să construim imagini, soluţii și solidarităţi mai ample, comune și consensuale.

Ca să revin, una dintre provocările noastre majore cu filmul documentar este aceea de a continua procesul de producţie și postproducţie, dar pentru asta ar fi nevoie de sprijinul mai multor parteneri. Nu știm când ar putea să fie gata, dar îi invităm pe cititori să grăbească ei procesul; pe Facebook și pe platforma noastră online (www.muzeulpietonilor.ro) puteţi să ne urmăriţi îndeaproape munca și pasiunile, puteţi parcurge interviuri și conţinut de calitate, puteţi chiar realiza o donaţie prin butonul Patreon de crowdfunding.

Eu le-am pus o singură întrebare: Ce speraţi prin toate proiectele voastre de acum și viitoare?

Bernadeta Pătrașcu – Sperăm ca Muzeul Pietonilor să devină un centru cultural ce conectează creativi din toate domeniile, o platformă prin care să facilităm dezvoltarea și promovarea oamenilor faini din noua generaţie. Un spaţiu divers, independent și prietenos.

Grig Vulpe – Mi-ar plăcea să ajungem cu acest brand sociocultural în Elveţia la kilometrul zero al avangardei interbelice, tocmai pentru că Dadaismul și Situaţionismul fac parte dintre sursele mele de inspiraţie, mi-ar plăcea ca acest muzeu să poarte numele lui Samuel Rosenstock/Tristan Tzara. Oricum, îmi doresc ca în următorii ani să călătorim un pic, ideea este să ne conectăm și cu alte grupuri de iniţiativă. Franţa ori Belgia ar putea să fie următoarea noastră destinaţie, avem deja în lucru o colecţie documentară cu artiști din România și Franţa – sperăm să obţinem chiar sprijinul Institutului Cultural Român în acest sens. Și sper să ajung la mare anul ăsta.

Vă doresc să trăiţi, graţie și proiectelor voastre, în ceea ce mai toţi considerăm o utopie: lumea bună, dreaptă, adevărată!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe