Imaginea ca subiect al reprezentării : „fotograficul” lui Matei Bejenaru

Cristian Nae și Oana Maria Nicuță Publicat la: 21-08-2018

Nu cu multă vreme în urmă, numele lui Matei Bejenaru era sinonim cu arta angajată social sau cu arta critică. Fondator al festivalului de performance și, ulterior, al bienalei de artă contemporană Periferic, Matei Bejenaru a investigat deseori în practica sa artistică soarta unor microcomunități, condițiile precare de muncă ale românilor, discrepanțele economice dintre Occident și Estul Europei sau transformările spațiului urban și ale formelor de cunoaștere și de viață în perioada postsocialistă.

În cea mai recentă expoziție a sa, deschisă la Galeria „Aparte” și curatoriată de Anca Mihuleț, artistul ne propune să fim martorii unei transformări, pentru mulți radicale, a limbajului său artistic și a preocupărilor sale tematice. Focalizându-se doar pe fotografie și imagine dinamică, asemeni profilului instituției pe care a înființat-o recent – Centrul de Fotografie Contemporană –, Bejenaru ne invită acum să luăm parte un proces de re- și desubiectivizare dinamic, tranșant, dar mai ales profund uman. Asumarea și afirmarea solitudinii artistului în fața lumii (atât a naturii, cât și în cadrul orașelor pe care le-a traversat), explorarea sinelui și, concomitent, a mediului fotografic, precum și căutarea unei calități estetice a reprezentării devin coordonate esențiale ale proiectelor sale artistice.

Expoziția conține patru lucrări, în care mediul de exprimare artistică devine perfect integrat conceptului, un suport plin de forță care conturează direcțiile esențiale de lectură ale demersului artistic. Ea ne vorbește despre călătorie, înțeleasă ca o perpetuă căutare despre imagine și sens, despre tehnologie și subiectul uman. Imaginea fotografică, obținută prin procedee analogice și proiectată cu ajutorul unui proiector de diapozitive, pare a deveni subiectul central al acestor căutări. În spatele său, subiectivitatea artistului se camuflează mai curând decât să se devoaleze. Perfect transparente, luminoase și de o claritate uimitoare, aceste imagini convoacă un sens fără a-l căuta. Privirea noastră se concentrează mai curând asupra suprafeței imaginii decât asupra subiectului reprezentării, ce furnizează adesea doar un cadru afectiv în care natura, nocturnă sau minerală, devine un companion tăcut, asemeni ființelor umane anonime care intervin cu regularitate între aceste cadre, fiind descrise doar cu ajutorul unor detalii – portrete ale unor mâni, coduri organice private care ne dezvăluie rolul nostru de observatori. În cele mai multe situații, imaginile fotografice produse de Matei Bejenaru ne situează în complicitate cu acesta, ca observatori ai lumii invitați să experimentăm calitățile și limitele mediului fotografic. De pildă, privim vertical un fragment de șosea surprinsă nocturn, imprimat la o scară naturală, în care granulația specifică imaginii obținute analogic pare a depăși informația conjuncturală pe care reprezentarea ar putea-o transmite despre acest fragment de realitate.

Pendulând între mediul analogic fotografic și pelicula de film de 16 mm, pe care proiectează un film experimental având ca subiect un reflector, Matei Bejenaru relevă totodată inserții istorice prin această manipulare a temporalității. Avem de-a face, pe de o parte, cu o cu pendulare lină între prezentul nostru și cel istoric specific mediului analogic, acum muzeificat, care amintește subtil de experimentul de limbaj artistic al anilor ’60. Pe de altă parte, în seria de dispozitive proiectate cu titlul Abis (2018), regăsim timpul subiectiv al experienței autorului, timpul fluid al mișcării nesfârșite, precum și timpul propriu naturii, vegetal sau chiar mineral. Instalate curat, chiar auster, aparatele devin ele însele aproape sculpturi cinetice odată cu trecerea timpului, fiind în egală măsură prezente în spațiu asemeni unor „soldați ai mediului”, potrivit exprimării.

Nu în ultimul rând, este de asemenea notabilă eliminarea titlurilor referențiale din aceste lucrări (Flim, Fără titlu), demers formalist care ne eliberează de nevoia de a proiecta exerciții hermeneutice și ne orientează către capacitatea mediului de a emoționa și de a comunica prin elementele de limbaj specifice imaginii artistice într-o lume saturată de imagini „sărace”, captate și reproduse pe canalele specifice informației digitale. Aflat în căutarea perfecțiunii tehnice și a plasticității imaginii, artistul comunică de acum la un nivel personal, deseori infrarațional, în pofida aspectului metodic ce domină producția acestor lucrări.

Fotografiile lui Matei Bejenaru au fără îndoială capacitatea de a concentra multiplele dimensiuni ale experienței personale, dar în același timp obiective. Actul fotografic captează deopotrivă experiența călătoriei fără capăt, a descoperirii, a confruntării cu propriile stări emoționale și sentimente. Cu această expoziție, Matei Bejenaru se anunță public a fi unul dintre ultimii mari romantici ai artei contemporane din România.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe