File din romanul absurd al Securității

Radu Găină Publicat la: 21-08-2018

UM 0639 București Ieșire Nr D(00) 329608 Post 10( 20 – ½ -una) 14.01.1988

STRICT SECRET

Exemplar unic UM 0610 (151-AV)

În cursul dimineții, un cetățean și o cetățeancă discută despre căldura neobișnuită din această vreme, care a determinat în diferite zone ale Bucureștiului înflorirea prematură a florilor, înmugurirea pomilor. Nu au rezultat aspecte de interes operativ.

Redactat: lt NS 15.01.1988

„În cursul dimineții încăperea a fost cufundată în liniște! În jurul orei 17.00 s-a auzit răsucindu-se cheia în broasca ușii încăperii, mai apoi s-au auzit pași care, în timpul efectuării unei convorbiri telefonice, au rezultat că erau ai Sandei Săndulescu. Sanda a format un număr de telefon, la care l-a salutat pe George Ivașcu. În continuare l-a informat că primise sarcină de la tovarășul Hobana să-l sune și să-l întrebe dacă vrea să confirme personal participarea la Reuniunea de la Varșovia sau este de acord să facă Uniunea Scriitorilor confirmarea. Telefonul fiind unilateral, din spusele Sandei se poate deduce că Ivașcu a fost de acord cu a doua variantă. Chiar mâine vor trimite telegrama de confirmare a participării, urmată de o scrisoare. În legătură cu telegrama, Sanda Săndulescu l-a asigurat că va ajunge imediat. Despre invitație nu i-a putut da un termen precis. Sanda s-a mai oferit să-i facă rezervarea locului de la bordul aeronavei cu care va călători. Au mai discutat o problemă. Sanda Săndulescu i-a spus lui Ivașcu că «hârtia dumneavoastră este deja la Consiliu.» Această informație a aflat-o de la tovarășa Grebeșit care se ocupă – fiind referent pentru Polonia – de problemă. Lucrarea a ajuns și se află în mapa de lucru a președintei C.C.E.S, urmând să fie semnată. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârșit. Din nou au răsunat în încăpere pașii Sandei Săndulescu până la ușă, care a fost încuiată pe dinafară, liniștea instaurându-se și rămânând nealterată fonic în cursul serii și al nopții”.

15.04.1988, Red. Cpt. M.D.

Acest documente reprezintă transcrierea unor înregistrări realizate de Securitatea din România la începutul anului 1988, în cadrul acțiunii „Litera”, prin care erau ascultate și monitorizate discuțiile telefonice de la sediul central al Uniunii Scriitorilor din România.

În sine, sunt „capodopere” din romanul baroc și absurd scris de organul represiv din țara noastră în anii comunismului. La CNSAS sunt 24 de volume codificate în D000118 care pot fi consultate de către cercetătorii acreditați și, evident, de scriitorii din țara noastră sau din străinătate. Eroul celei de-a doua înregistrări a Securității din 1988 este George Ivașcu, cel care va sucomba în același an. În anii precedenți, nevasta și fiica acestuia aleseseră libertatea, iar cunoscutul publicist, critic și istoric literar român fusese nevoit să se desolidarizeze de gestul fiicei sale printr-o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu, în care acuza organele de Securitate că nu fuseseră destul de vigilente pentru a-i opri fiica în a deveni transfugă. George Ivașcu știa că nu se poate glumi cu lucruri de acest fel, mai ales că în anii obsedantului deceniu fusese condamnat la moarte, apoi la temniță grea în procesul grupului Lucrețiu Pătrășcanu. A fost găsit nevinovat în ultimă instanță, după revizuirea acestui proces.

Scriitorii, poeții, istoricii literari, criticii literari și traducătorii de opere literare din România au dat mult de furcă organului care întruchipa ochii și urechile poporului. Într-o analiză făcută în prejma Congresului Educației și Culturii Socialiste din 1987, Securitatea menționa că în perspectiva desfășurării Conferinței Uniunii Scriitorilor din România, care a prefațat Congresul Educației și Culturii Socialiste, s-au accentuat principalele tendințe existente în viața literară bucureșteană promovate de grupările conturate în mediul creației literare.

Prima grupare denominată de Securitate era cea din jurul revistei România literară, avându-l în frunte pe George Ivașcu. Aceasta era alcătuită, în percepția Securității, din scriitori de toate generațiile. Securitatea îi prezenta pe Ov. Crohmălniceanu, Paul Georgescu, Nina Cassian, Silviu Iosifescu, Zigu Ornea ca „vechi staliniști”, pe Nicolae Manolescu, Norman Manea, Gelu Naum, Dana Dumitriu, Ileana Mălăncioiu, Octavian Paler, Mircea Ciobanu ca scriitori estetizanți și experimentaliști și menționa că între adepții celei de-a doua orientări erau și vechi activiști de orientare democratică precum Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, care, în optica vigilentului organ, nu se mai angajau politic prin nimic din ceea ce scriau. Securitatea credea că această grupare încerca să instituie un monopol de opinie prin controlul Consiliului Uniunii Scriitorilor și a comisiilor acesteia, al Comitetului Fondului Literar, al editurilor, al cenaclurilor literare precum și al premiilor Uniunii. Acestea din urmă, se preciza în analiza Securității, se acordau printr-un sistem de rotație care făcea posibilă alternanța între membrii juriilor și premianți, fiind acordate de regulă unor autori care prin pozițiile lor făceau notă aparte în peisajul cultural sau unor cărți care prin problematica abordată stârneau nedumeriri printre cititori. În viziunea Securității, preferințele juriilor dovedeau opțiuni politice îndoielnice sub pretextul primatului esteticului. Ochiul vigilent al poporului observa că în contactele culturale cu străinătatea erau nominalizați și dirijați de aceeași scriitori care controlau Uniunea Scriitorilor, adesea pentru asigurarea unor legături strânse cu cercuri de peste hotare, a căror poziție antiromânească era cunoscută. Se încerca pe de o parte, preciza Securitatea, scoaterea de sub controlul de partid a domeniului creației literare, iar pe de alta, prin incitarea elementelor ostile din emigrație, pentru a se atrage atenția în Occident că în România nu exista libertate de creație și de expresie și că nu se respectau drepturile omului. În acest sens erau date ca exemple cazurile lui Dorin Tudoran și Bujor Nedelcovici. „Agresivitatea” acestei grupări de scriitori era cauzată, din perspectiva Securității, de sprijinul pe care aceștia îl aveau din partea unor persoane cu funcții de răspundere în aparatul de partid și de stat ca Gheorghe Rădulescu, Ștefan Voitec sau Constantin Mitea. Securitatea arăta că gruparea cuprindea ca nucleu un număr restrâns de scriitori, dar în jurul lor gravitau, „din motive de interes editorial, de tratament critic ori financiar”, numeroși alții, a căror poziție politică era neclară.

 

„Centriștii”, calul troian din Uniunea Scriitorilor

În opoziție cu această grupare de scriitori, Securitatea arăta că exista în România o altă grupare ce promova „direcția națională” a literaturii, la revista Luceafărul și parțial la revista Săptămâna. Cea mai mare parte dintre scriitorii acestei tendințe forma, în percepția organului represiv, „așa-zisul grup al celor 22”, care, la 20 august 1980, au solicitat și au fost primiți la conducerea superioară de partid și de stat unde au sesizat câteva grave abateri de la linia partidului în domeniul literaturii. Ulterior, preciza Securitatea, acești scriitori au fost eliminați aproape total din Consiliul Uniunii Scriitorilor din România la Conferința Scriitorilor din 1981, cărțile lor au fost tratate cu violență de critica literară controlată de tendința opozantă și de nenumărate ori au constituit obiectul unor campanii de denigrare conjugată ale unor elemente din țară și ale postului de radio Europa liberă.

Securitatea arăta în raportul respectiv, că „direcția națională” se revendica de la deschiderile ideologice în domeniul creației literare stabilite de Congresul al IX-lea al PCR, accentuând documentele de partid care încurajau o „artă originală” cu identitate românească precisă, apelând la marile tradiții de cultură autohtonă. Un element puternic de nemulțumire al membrilor acestei grupări, reliefa Securitatea, era faptul că o serie de cărți ale lor nu erau publicate din motive pe care ei le considerau a fi contrare intereselor naționale. Scriitorii „direcției naționale”, preciza Securitatea, aduceau drept probe de inechitate „întârzierile apariției unor volume” ca Toamnă fierbinte de Ion Lăncrănjan, Cutremurul de Paul Anghel, Un om pentru istorie de Dan Zamfirescu, „un omagiu măreț” adus lui Nicolae Ceaușescu, și Student la istorie de Ioan Pop Simion.

Analiza Securității consemna că există un puternic dezechilibru între cele două grupări de scriitori din România ce s-a produs în anul 1977, atunci când președinte al Uniunii Scriitorilor a fost ales George Macovescu și s-a accentuat după 1981, când, deși Dumitru Radu Popescu l-a înlocuit pe Macovescu, compoziția Consiliului a rămas dominată net de gruparea de la România literară. Dumitru Radu Popescu era încadrat de către Securitate în analiza din 1985 ca făcând parte alături de Ion Brad, Nicolae Dragoș, George Bălăiță, Valeriu Râpeanu, Dinu Săraru și Adrian Păunescu dintr-un al treilea grup de scriitori, așa-numiții „centriști”. Aceștia se revendicau de la textul lui Adrian Păunescu, „Unitatea culturii” publicat în revista Flacăra, în anul 1982 și care corespundea dorinței organelor decizionale din România de a da impresia că în sectorul culturii nu existau probleme de fond, lăsând în acest fel nerezolvate disensiunile care au pătruns în domeniu. Securitatea arăta că „direcția națională” considera ca fiind foarte periculoasă apariția grupării „centriste”, un adevărat cal troian, mai ales că, nuanța vigilentul organ, gruparea de la România literară îi considera pe „centriști” niște „tovarăși de drum” care trebuiau manipulați în vederea estompării „direcției naționale” și a folosirii influenței pe care aceștia o aveau la diferite organe de partid și de stat din Republica Socialistă România.

Una peste alta, Securitatea s-a inserat în viața intimă a scriitorilor din România, cultivând dejecția și sordidul în construirea probatoriului culpabilității acestei categorii sociale. Orice întâlnire cu un străin, orice invitație la ambasada unui stat occidental, orice scrisoare trimisă sau primită din Occident constituiau motive de suspiciune pentru vigilentul organ. În context, de multe ori era scrutat și inventarul erotic al persoanei, ulterior șantajată și pe această linie. În rapoartele întocmite de ofițerii Securității, cel urmărit sau cea urmărită erau prezentați ca având un comportament moral neadecvat cu normele societății socialiste. Convorbirile telefonice ale scriitorilor erau interceptate și monitorizate în funcție de ceea ce considera organul represiv că periclita interesele partidului și statului român. O mostră a hilarului și ridicolului unei asemenea acțiuni a Securității din România este cea în care se introduce tehnică operativă în apartamentul poetului Nichita Stănescu din Piața Amzei din București. Acesta intrase în atenția Securității încă din anii ’70 ai veacului din urmă, sub numele de cod „Socrate”, pentru că exprimase anumite nemulțumiri legate de politica Partidului Comunist Român în domeniul culturii. Cum poetul nu avea locuință, Securitatea l-a urmărit cu tehnica de ascultare în apartamentul unei iubite a poetului din acei ani. Cum situația locativă a lui Nichita Stănescu se schimbase, i s-a dat un alt nume de cod, „Ploieșteanu”.

 

D118, vol 15, p 174-175 Ministerul de Interne Direcția I

151 MV din 05.10.1977

Strict Secret

Plan de măsuri privind introducerea mijloacelor speciale T.O. la domiciliul lui „Ploieșteanu”

Din urmărirea activității desfășurată de Paul Goma rezultă că în mod frecvent vizitează pe „Ploieșteanu”, la domiciliu său din strada Piața Amzei, nr 7-9, sc. B, etaj 4, apart.16, sect.1.

Pentru a cunoaște de fiecare dată scopul acestor vizite, discuțiile ce le poartă, persoanele cu care intră în contact, se impune instalarea mijloacelor speciale tip A.M.C. în cele două camere ce compun apartamentul sus-numitului. În acest sens au fost întreprinse măsuri de studiere la fața locului a situației operative, rezultând următoarele:

„Ploieșteanu” locuiește singur. Aproape zilnic este vizitat de Volbea Loreta – în vârstă de 22 de ani, absolventă de liceu, angajată de el ca secretară. De asemenea, cel în cauză este vizitat destul de des de sora sa – Stănescu Mariana, profesoară la Școala generală 177 din Dămăroaia, care îi face uneori menajul. Ambele persoane posedă chei de la apartament.

Pe același etaj mai există trei apartamente ocupate de următoarele persoane: în apartamentul 15 locuiește numitul Ghica Vasile – funcționar, în M.A.E. și soția sa – Ghica Maria – casnică; în apartamentul 14 locuiește Minciună Valentin, salariat la Institutul „Pasteur”, aflat în atenția Direcției a II-a, soția sa – Minciună Valeria, profesoară la liceul „Ion Luca Caragiale” –, fiica lor – Minciună Sorina –, studentă la Institutul de Arhitectură și soacra sa – Tonulianu Alexandra –, pensionară.

În apartamentul 13 locuiește Nalbantu Costică Florin – jurist la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare – Centrala de legume și fructe, soția sa Nalbantu Elisabeta – salariată la revista Viața Economică –, și cei doi copii: Nalbantu Virginia Angela – profesoară de limba franceză –, salariată la Cooperativa „Deservirea” și Nalbantu Alexandru Doru – elev la liceul de arte plastice.

Pentru introducerea mijloacelor specifice T.O. la domiciliul lui „Ploieșteanu” se vor lua următoarele măsuri. În ziua executării lucrării, vor fi dislocate de la domiciliu sau asigurate la locul de muncă toate persoanele de la etaj:

  1. „Ploieșteanu” va fi invitat la Ploiești, împreună cu mai mulți scriitori și poeți, pentru a participa la o acțiune cultural artistică organizată de Consiliul Județean Prahova pentru cultură și educație socialistă.

Răspunde maior Achim Victor.

  1. Volbea Loreta, va fi invitată la organul de resort pentru clarificarea situației ei, (locuiește în București de doi ani, fără serviciu și fără un alt sprijin material). I se va lua o declarație scrisă cu privire la aceste probleme.
  2. Vom solicita sprijinul lt. maj. Dragomir, din cadrul IMB – Securitate care are în responsabilitate Școala generală nr. 177, ca numita Stănescu Mariana, sora celui în cauză, să fie angrenată cu sarcini pe toată perioada lucrării.
  3. Problema scoaterii din imobil a lui Ghica Vasile (ap.15) – funcționar în Ministerul Afacerilor Externe și a soției acestuia va fi rezolvată de tovarășul colonel Năstase Gheorghe.
  4. Scoaterea și asigurarea pe timpul acțiunii a familiei Minciună (ap.14) se va realiza cu sprijinul tov. lt.col. Notopol din cadrul Direcției a II-a, care îl are atenție pe Minciună Valentin – salariat la Insitutul „Pasteur”.
  5. Asupra persoanelor care ocupă apar.13, se va acționa în felul următor:

Nalbantu Costică Florian, jurist la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Centrala Legume și Fructe, va fi asigurat la serviciu cu sprijinul tov. căpitan Moisa Constantin din cadrul I.M.B. Securitate. Acesta se va deplasa la instituția menționată și va rămâne să-l asigure pe Nalbantu până la terminarea acțiunii. Soția sa, Nalbantu Elisabeta, salariată la revista Viața Economică, va fi reținută la serviciu pentru rezolvarea unor probleme profesionale pe toată perioada lucrării.

Nalbantu Virginia Angela, salariată la Cooperativa „Deservirea” va fi angrenată în rezolvarea unor probleme de serviciu pe timpul dorit de directorul cooperativei pe care îl cunoaște tov. căpitan Pavel Petre din cadrul unității speciale „F”.

Nalbantu Alexandru Doru, elev la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”, va fi asigurat la liceu cu sprijinul lt. maj. Dan Gheorghe din cadrul I.M.B. Securitate. Acesta va asigura prin prezența personală la liceu ca sus-numitul să nu plece înainte ca lucrarea să fi fost terminată.

  1. Prin tov. Căpitan Petre Pavel, de la Unitatea Specială „F” se va organiza ca administratorul blocului să dea – pe timpul executării lucrării –, alte însărcinări femeii de serviciu de pe scara respectivă.…

      Răspunde: maior Achim Victor”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe