Mirel Taloș – Colecționarul de nuduri

Mihaela Toader Publicat la: 21-08-2018

Scriitura românească de astăzi poate fi recunoscută de multe ori din titlu sau din primele pagini parcurse fugitiv într-o librărie. Tema, gândirea, raportarea la ceva sau cineva din literatura autohtonă sunt intuite adesea de un cititor avizat, rămânându-i în cele din urmă să parcurgă stilul sau talentul scriitorului ce (re)compune complexitatea geniului literar românesc în propria sa operă. Și, totuși, se întâmplă să găsim cărți care prin rafinamentul subiectului ne conduc spre arta magică a literaturii universale, pierzându-ne și regăsindu-ne ființial după un parcurs de emoții, sentimente, temeri și împliniri erotice sau de suflet ca în romanul Colecționarul de nuduri de Mirel Taloș, apărut la Editura RAO, 2018.

Colecționarul de nuduri – potrivit lui Mircea Platon – „debutează ca o poveste de dragoste, evoluează într-un «thriller» și se încheie într-o meditație. Axul lumii din această carte e un tablou al cărui autor e necunoscut. Un tablou care nu figurează în niciun catalog. Mai mult, un tablou care nici măcar nu se înscrie cum trebuie în galeria de tablouri a lui Paul Manet, protagonistul colecționar de nuduri al romanului”.

 

„Fără dragoste nu există timp”

Scriitorul Mirel Taloș reușește să deschidă prin cuvinte pasiunea pentru artă, legând subtil arta de iubire și iubirea de artă, unde „fără dragoste nu există timp”. Întâlnirea cu iubirea e ceva real „instantaneu, miraculos, neașteptat”, iar „adevăratele surprize sunt mute; emoțiile pe care le provoacă sunt mai degrabă interioare”. Pe parcursul lecturii, cititorul trăiește nu doar iubirea care îl cuprinde pe Paul, eroul principal al romanului, ci propria pasiune pentru iubire sau propriile frustrări din iubire. Cuvintele iau forma, culoarea, emoția vie a unor trăriri cu care psihicul uman rezonează ca în fața unor imagini.

Permanențele sau secvențele din viață noastră „nu sunt serii de momente identice, precum ceasul”, iar diferența o face dragostea care activează percepția timpului. Iubirea autentică pentru artă a colecționarului Paul te pătrunde în straturile adânci ale ființei, explorându-ți sentimentele contradictorii între „ceea ce suntem și ceea ce putem deveni”. Totuși, „ca un miracol al existenței – așa cum ne sugerează însuși Mirel Taloș – , suntem o posibilitate” ce poate declanșa un proiect „cu care să ne redefinim” sau „un dialog nou cu oamenii, prin care ne punem în evidență existența”. În final, toate posibilitățile vieții pot fi reunite într-un mister; misterul existenței.

Potrivit Aurei Christi, povestea (de)scrisă de Mirel Taloș te invită să (te) cunoști și să trăiești viața „luminată de setea de Frumos, Adevăr, Iubire, Autenticitate, Simplitate și alte valori indispensabile” în care autorul crede. Dacă admitem că Omul este creația lui Dumnezeu, atunci vom înțelege sensul trăirii creației prin artă parcurgând acest roman fabulos, care nu e lipsit de tristețe, melancolie, îndoieli, patimă, neîncredere, dragoste pierdută, istorie, dar și de iubire, pasiune, frumos, artă, prezent, determinare.

 

„Jocul vieții trebuie să fie onest”

În Colecționarul de nuduri regăsim și o delimitarea între iubirea autentică și cea falsă; autorul îi sugerează cititorului că „farmecul primelor momente ale unei relații se proiectează peste ea, în timp, însuflețind-o permanent” sau „ceva ce nu e spontan nu e iubire, ci o încadrare eronată a unor sentimente în categoria emoțională a iubirii”. Pentru Paul și Simone, protagoniștii romanului, „primăvara, musica lui Liszt, culoarea ciclamelor, parfumul liliacului, arta nudului feminin erau părți componente ale unui tablou”, al primelor lor momente. Sărutul produce „o sinteză a simțurilor care participă la comunicarea erotică”. Pentru a fi prinși în vraja erotismului, ar trebui să știm ce sau cine inspiră erotism, deoarece se confundă „prea mult frumusețea unei femei cu estetica feței și a corpului ei”. O femeie care nu inspiră erotism nu poate fi frumoasă.

 

„Omul este emoție. Sentio, ergo sum”

Scriitorul seduce nu numai prin farmecul unei scriituri aparte, ci și prin ingeniozitatea de-a induce stări emoționale diverse, care, în funcție de starea cititorului, poate să-l elibereze de ceva sau cineva sau să-i cuprindă iubirea în plinătatea vieții prezente – „dragostea poate declanșa revoluții emoționale care dau dimensiuni complet noi existenței”. Pasiunea pentru o nouă existență te scoate din „nepovestea” vieții, gândind că într-o relație stabilă „dragostea și intimitatea asigură fericirea mult mai mult decât succesul profesional, mult mai mult”. Viața nu e ghidată de rațiune, ci de emoții, iar societatea perfectă, în opinia lui Mirel Taloș, este cea care îl lasă pe fiecare să-și caute singur emoțiile, chiar dacă „timpul, în mod inexorabil, aduce cu sine dezvrăjirea multor lucruri sau experiențe”.

 

„Arta nu este doar viața reală, ci însăși viața”

Pentru a vorbi despre artă, trebuie să o trăiești, să intri în mirajul ei și să intri în rezonanță și cu propriile energii, vibrații ale tabloului, iar Mirel Taloș se dovedește a fi un trăitor al artei pe care o transpune în cuvinte vii. Arta „nu se dezvăluie oricărei priviri, precum natura, ci doar privirii care a depășit ignoranța” și, vizual vorbind, „un tablou bun e un tablou în care tot timpul descoperi ceva”.

Când autorul vorbește despre artă, se produce, aparent, o detașare de cuvinte și te lași purtat de emoții dincolo de vălul dimensiunii artistice. O operă de artă „vibrează cu o energie proprie, energie care vine din alcătuirea ei; din lumină și culoare, din subiect și felul în care este descris de pictor pe pânză, din personaje și din emoțiile pe care le inspiră fiecare, de scena redată și semnificațiile ei”.

Din această perspectivă, Mirel Taloș ne îndeamnă să ne gândim la tabloul Leagănul, de Fragonard. „E un tablou plin de bucurie, vioiciune, dragoste și veselie, iar aceste emoții sunt transmise spre privitor”. Sau la tabloul Crucificarea Sfântului Petru, de Caravaggio. Este o lucrare „cu o imensă încărcătură emoțională, care te face să-ți auzi bătăile inimii, să admiri un sacrificiu sublimat”. Desigur, Paul, personajul însuflețit de scriitor, nu neagă existența tablourilor cu energie negativă, despre care spune: arta trebuie „să doară ca o rană deschisă”. „Arta ar trebui tratată doar cu pasiune. Doar pasiunea definește un colecționar de artă”.

În marea artă care este viața, Paul și Simone s-au întâlnit și au mers împreună „în profunzimea emoțiilor”. „A fost găsire și negăsire, o apropiere spre depărtare”. În poveste nu a fost întâlnit autorul, ci personajele romanului și visele lor trăite sau netrăite într-o „dragoste unde nu există o fântână a uitării”.

După cum subliniază Aura Christi, vă veți simți prinși în „vraja pasiunii față de artă” și, mai mult decât atât, vă veți întreba dacă ați citit o carte, ați vizionat un film sau ați privit un tablou care v-a condus într-un spațiu de emoții către o poveste de iubire. Fiecare filă a cărții conține un mesaj în care cititorul se poate regăsi sau în care se poate transpune raportându-se la propriile emoții și experiențe. Mirel Taloș, ne surprinde ca un pasionat pictor al imaginilor ce vede cu ochiul fanteziei sale iubirea, arta, frumosul și emoția vieții.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe