Nadina Pascariu Gallery - galerie de artist

Hatikva Pascal Publicat la: 25-09-2018

Pe 28 iunie a avut loc inaugurarea unei noi galerii bucureştene: Nadi­na Pascariu Gallery. Au participat la deschidere prof. univ. dr. Petru Lucaci şi, dintre artiştii galeriei, Nadina Pascariu şi Daniel Pop, cu lucrări de pictură acompa­niate de saz.

Nadina Pascariu Gallery este un spa­ţiu (fizic şi virtual totodată) al artei con­temporane la limita dintre clasicism şi modernitate. Nu se agrează ceea ce este superfluu, propagandist sau comercial, în rest nu există limite în ce priveşte dome­niul artistic, vârsta, etnia, naţionalitatea, genul – dar mai ales geniul autorilor pro­movaţi, nonconformismul spaţio-tempo­ral al expoziţiilor, lansărilor de carte, cur­surilor şi comunicatelor de presă şi, nu în ultimul rând, al ideilor şi idealurilor, ceea ce exclude orice ideologie. O galerie pe bază de pictură, la care se adaugă, atrase ca de un magnet, grafica, ilustraţia, foto­grafia, literatura, arta video, muzica şi, cum altfel, comentariul critic şi autocritic. Spaţiul este dedicat artiştilor, amatorilor de artă, colecţionarilor, cititorilor, melo­manilor, copiilor.

Având ca specific interdisciplinarita­tea, termenul „galerie” ce trimite la cori­doarele „împânzite” (cu tablouri) se re­configurează într-un concept elementar precum Dao, cu sensuri multiple: un spa­ţiu al interconexiunilor – între artişti, între aceştia şi public, între nou şi vechi... ob­servând că dialogul, contactul nemijlocit, tihna sunt tot mai necesare într-o societa­te de tip informaţional, în care se consu­mă atât de multă imagine la un nivel atât de precar. Atât de multă „informaţie”. În care lumea e prea grăbită şi „bombardată” ca să mai guste „pacea”. Ca să îşi amin­tească:

„Atât sufletul cât şi trupul nostru sunt compuse din elemente care toate au fost prezente deja în şirul strămoşilor noştri. «Noul» din sufletul individual este o recombinare variată la infinit a unor părţi componente extrem de vechi, de aceea trupul şi sufletul au un caracter eminamente istoric şi nu-şi găsesc un loc adecvat în ceea ce este nou, în abia atunci alcătuitul; cu alte cuvinte, trăsă­turile ancestrale se regăsesc acolo doar parţial. Suntem departe de a o fi lichidat cu Evul Mediu, cu Antichitatea şi primi­tivitatea, aşa cum pretinde psihicul nos­tru. Când colo, ne-am prăbuşit într-o ca­taractă a progresului, care ne împinge cu o violenţă cu atât mai sălbatică înain­te înspre viitor, cu cât ne smulge mai tare din rădăcinile noastre. Dar, odată vechiul străpuns, el este de obicei dis­trus, iar mişcarea înspre înainte nu mai poate fi oprită. Tocmai pierderea acestei legături cu trecutul, lipsa rădăcinilor sunt cele care produc un asemenea «disconfort în civilizaţie» şi o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor şi într-o promisiune himerică a unei epoci de aur, decât în prezentul până la care fundalul nostru evoluţionist nici măcar n-a ajuns încă....”

(C. G. Jung, Amintiri, vise, reflecţii, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996, p. 243)

Fără a ne crea iluzii în privinţa rezo­nanţei demersului nostru, considerăm că raportul calitate versus cantitate specific artei va rămâne aşa cum a fost. Astfel, cei interesaţi vor avea loc în micul aparte­ment din strada Braziliei, timp de câţiva ani a funcţionat ca atelier de pictură şi care a devenit acum spaţiu de expunere şi de întâlniri. Aşa cum am menţionat, este un spaţiu care invită la apropiere. Sau, în enunţul preşedintelui UAP din România, Petru Lucaci, „creează o relaţie specială şi e nevoie de acest schimb de păreri, […] un apartament al unui artist în care convieţu­iesc alături de lucrări poate şi obiecte din intimitatea de creaţie, poate recuzita care este reprezentată în lucrări, forme de înţelegere multiple care cred că apropie cele două lumi: lumea creaţiei de lumea celor care se hrănesc cu fenomenul cultu­ral şi au nevoie de el”.

Vizitatorii galeriei vor găsi aici o co­lecţie permanentă de picturi şi desene care includ lucrări semnate de artistul De­vis Grebu. Alături de acest nume consa­crat vă vom face cunoscute nume noi ale celor pe care îi vor descoperi în continua­re. Cu preponderenţă nişte tradiţionaliști, pentru care artificializarea vieţii din pei­sajul societăţii informaţionale nu repre­zintă decât o oportunitate de a restitui simţurilor și intelectului legătura cu sursa originară printr-o creaţie care corespunde propriei lor structuri sufletești.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe