Greu de ucis – partea? Mai contează?

Sabin Drăgulin Publicat la: 29-10-2018

Cronica de politică internă a lunii septembrie a fost scrisă sub impresia creată de tulburările care au apărut în interiorul PSD. Deși acest moment, insolit în felul său, a fost anunțat de mass-media națională cu surle și trâmbițe, fiind totodată momentul de referință al programelor de știri, ziua de 21 septembrie s-a dovedit a fi, în realitate, un moment banal specific vieții interne a unui partid politic aflat la guvernare. De ce? Pentru că în zilele anterioare convocării Comitetului Executiv Național al PSD, o parte importantă din mass-media dădea ca sigură debarcarea președintelui Liviu Dragnea, ca urmare a semnării unei liste de către 28 de lideri locali ai partidului care se revoltau astfel împotriva modului autoritar de a conduce al acestuia. Mai mult, în documentele care erau promovate pe surse de această grupare apăreau idei referitoare la statul de drept, rolul țării noastre în Europa, valori, principii, etc. Acțiunile păreau să ne arate că se coagula un grup de presiune care, în viziunea unor analiști mai „visători”, putea chiar să conducă la o reformă, din interior, a partidului.

 Totuși, pentru un observator atent la modul în care au evoluat evenimentele, ideea debarcării din funcția de președinte a PSD a apărut cu atât mai ciudată și mai puțin probabilă cu cât, în urmă cu doar câteva luni, mai exact pe 10 martie, același Liviu Dragnea reușise fără prea mari eforturi să își numească în funcții-cheie la Congresul partidului o serie întreagă de adepți. Mai mult, liderul grupului de contestatari proclamat ad-hoc de mass-media, respectiv Gabriela Vrânceanu-Firea, declara înaintea ședinței din 21 septembrie că, în realitate, miza reală a momentului era excluderea sa și a doi miniștri ai Guvernului Dăncilă.

Rezultatul unei ședințe „furtunoase” a fost acela că Liviu Dragnea și-a menținut reputația unui lider „greu de ucis”, din punct de vedere politic, desigur, numărul dizidenților reducându-se dramatic la doar opt sau zece (aici informațiile nu au fost foarte clare). Deziluzia în tabăra opozanților din societatea românească a lui Liviu Dragnea a fost foarte mare cu toate că era puțin probabil să se atingă obiectivul propus, mai ales în condițiile în care plecarea liderului PSD se putea realiza doar dacă acesta demisiona, fiind deci nevoie de convocarea unui congres extraordinar pentru a putea să fie demis din punct de vedere statutar. O altă necunoscută a fost rolul prim-ministrului Viorica Dăncilă. Conform rezultatelor din martie, aceasta este numărul doi în partid, iar fără acordul acesteia orice încercare de debarcare a lui Liviu Dragnea era supusă încă de la început eșecului. Eschiva politică a prim-ministrului a aruncat în haos tabăra opozanților, ceea ce a condus la dezertarea masivă a celor care au semnat.

Ca o concluzie provizorie a acestor evenimente, putem considera că am fost martorii unei furtuni într-un pahar cu apă, dorința de a-l debarca pe liderul hulit de către toate grupurile din opoziție al PSD fiind pur iluzorie. Președintele PSD deține frâiele puterii în partid și în guvern, ceea ce îi permite să aibă o marjă mare de acțiune, putând să ofere celor apropiați sau contestatarilor săi fonduri  bugetare importante, funcții politice și administrative etc. Cu toate acestea, zona de acțiune politică este mult mai limitată, zidul de granit din jurul său avariindu-se serios. Dacă la începutul guvernării liderii marcanți ai PSD au aflat de la televizor cine a fost propus pentru funcția de prim-ministru, acum acest lucru nu ar mai fi posibil, poziția de forță a lui Liviu Dragnea fiind mult diminuată. Ceea ce pare mult mai clar este că în interiorul partidului s-a declanșat un război de uzură și vom vedea în lunile următoarele care va fi rezultatul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe