Liberalismul și democrația – o tensiune ireconciliabilă

Ian Browne Publicat la: 29-10-2018

Liberalismul conține două tradiții deosebite, aflate în tensiune una față de cealaltă. Prima este tradiția liberalismului economic, a credinței în capacitatea piețelor neimpozitate de a produce o societate prosperă, asociată cu școala austriacă de economie a lui Von Mises și Hayek și cu conceptele neoliberalismului. Cealaltă tradiție este cea a liberalismului politic, legată de democrație și asociată cu cei doi mari gânditori liberali, John Stuart Mill și John Rawls, care consideră ca necesitate faptul că statul trebuie să acționeze pentru a se asigura că societatea respectă niște standarde minime de justiție, libertate și egalitate.

În lucrarea Two Concepts of Liberty, Isaiah Berlin (foto) a clasificat libertatea în pozitivă și negativă. Libertatea negativă este „libertatea față de ceva” – libertatea față de interferențe, față de interdicții. Cu cât avem mai multă libertate negativă, cu atât mai puține restricții există asupra a ceea ce putem face. Libertatea pozitivă este „libertatea de a face ceva”, de a ne atinge scopurile și ambițiile, de a obține acele lucruri care sunt importante pentru fiecare din noi.

De exemplu, până în 1920, femeile se puteau înscrie ca studente la Universitatea Oxford, beneficiind de libertate pozitivă. Dar nu li se acorda o diplomă universitară la terminarea studiilor. Libertatea lor negativă era limitată, deoarece regulile universitare ale epocii le interziceau absolvirea.

 

Piețele libere – calea cea mai rațională de organizare a societății

Această distincție între libertatea negativă și pozitivă este mai puțin clară decât pare la prima vedere, dar ne ajută să înțelegem două tendințe diferite în cadrul liberalismului. Liberalismul economic este preocupat în primul rând de libertatea negativă. Liberalismul politic, dorința de justiție socială, este asociat cu libertatea pozitivă și democrația.

Liberalismul economic reprezintă încrederea în eficacitatea mecanismului piețelor libere. Prin „libere” se înțelege tipul de piețe care nu sunt supuse restricțiilor și reglementărilor. Ideologia cea mai frecvent răspândită a neoliberalismului economic postulează că piețele ar trebui să aibă cel mai mare grad de libertate negativă posibilă – atât față de existența oricăror reguli, cât și față de implicarea statului sau de restricțiile privind felul în care firmele sau indivizii pot acționa. La baza acestei ideologii stă ideea că piețele libere reprezintă calea cea mai rațională de organizare a societății. Societatea este formată din indivizi care își cunosc cel mai bine propriul interes. E o colectivitate care acționează rațional; deoarece piața reprezintă totalitatea indivizilor ce o formează, va include automat raționalitatea colectivă a tuturor deciziilor individuale. Așadar, piața liberă reprezintă calea cea mai rațională de organizare a societății. Asta, în teorie. Modul în care funcționează în practică este destul de diferit și pentru a-l înțelege trebuie luate în considerare atât liberalismul politic, cât și democrația.

Așa cum a subliniat economistul britanic Lionel Robbins, resursele sunt limitate, iar dorințele și necesitățile oamenilor sunt nelimitate; astfel, piața liberă funcționează ca un sistem de raționalizare. Nu distribuie cartele de rație, ci alocă mărfuri și servicii pe baza capacității oamenilor de a plăti pentru ele, inclusiv pentru bunuri sociale precum educația și îngrijirile medicale. Aceasta e o problemă serioasă atât pentru liberalismul politic, cât și pentru democrație. Oamenii doresc să aibă acces la bunuri sociale ca sănătatea și educația, indiferent de capacitatea de a le cumpăra. Doresc ca statul să plătească pentru educație, sănătate și alte lucruri esențiale pentru o societate dreaptă și corectă. Doresc să restrângă libertatea negativă a pieței libere, astfel ca acestea să nu fie alocate prin mecanismul de cerere și ofertă pe piața liberă, ci oferite gratis de de către stat.

Furnizarea de educație și asistență medicală gratuite sunt exemple perfecte de libertate pozitivă. Educația gratuită oferă indivizilor libertatea de a învăța, de a-și dezvolta intelectul. Asistența medicală gratuită le permite să fie și să rămână sănătoși, oferindu-le libertatea de a avea o viață normală.

 

Democrație versus liberalism

Pentru liberalismul politic, faptul că Universitatea Oxford a înlăturat în 1920 barierele din calea educației femeilor, sporindu-le libertatea negativă, nu a servit la nimic, deoarece majoritatea nu-și puteau permite să meargă la universitate. Ceea ce le trebuia cu adevărat era libertatea pozitivă – învățământ universitar gratuit sau la prețuri accesibile. Pentru exponenții liberalismului politic, procesul de alocare a locurilor în învățământul superior bazat nu pe inteligență și merit, ci pe posibilitatea de a plăti pare injust.

Cei doi mari filosofi liberali, Mill și Rawls, au subliniat întotdeauna rolul libertății pozitive mai degrabă decât pe cel al libertății negative.

Pentru Mill, liberalismul furnizează oamenilor oportunitățile de care au nevoie pentru a deveni ceea ce doresc să devină. Aceasta înseamnă că și fiicei unui docher i se poate oferi oportunitatea de a deveni medic.

Rawls consideră că liberalismul înseamnă punerea în aplicare a mecanismelor sociale și politice care să asigure o șansă reală în viață fiecărui individ. Libertatea pozitivă este legată de justiția socială.

Conceptul de justiție socială a inspirat marile realizări ale social-democrației în Europa – educație gratuită, învățământ universitar gratuit sau accesibil și servicii de îngrijire a sănătății gratuite sau la prețuri accesibile pentru toți. Liberalismul politic vrea să se asigure că nimeni nu e lipsit de asistență medicală sau de educație din cauza lipsei de bani. Dar acestea pot fi oferite doar cu prețul abandonării liberalismului economic. Într-o democrație, oamenii doresc justiție socială. Doresc ca educația și sănătatea să le fie accesibile tuturor, și nu doar celor care pot plăti.

Democrațiile votează, de fiecare dată, pentru limitarea exploatării piețelor libere, împotriva liberalismului economic și a piețelor libere nerestricționate și în favoarea liberalismului politic și a justiției sociale. Pentru Hayek, acest lucru arată că democrația este incompatibilă cu liberalismul economic. Hayek a declarat că dreptatea socială nu există. Desigur, asta nu a vrut să însemne că nu există țări ca Suedia. În mod evident, ele există, iar justiția socială reprezintă baza societății lor. El a vrut să spună că justiția socială este irațională, în sensul că este incompatibilă cu ordinea rațională a piețelor libere, și că economia ar trebui să primeze în fața oricăror altor considerente și să își subordoneze orice alte valori. Acest punct de vedere este definit de Isaiah Berlin ca monism – convingerea că există o valoare-cheie care le înlocuiește pe toate celelalte. Pentru Hayek, această valoare este piața liberă, care reduce oamenii la nimic mai mult decât agenți economici. Isaiah Berlin a susținut că monismul este antiuman, deoarece oamenii acceptă o pluralitate de valori. Nu există vreo valoare supremă care să se afle întotdeauna pe primul loc. Oamenii prețuiesc dreptatea, egalitatea, relațiile cu familia și prietenii și multe alte lucruri. O societate democratică este întotdeauna construită pe compromisul necesității de a echilibra valori diferite pentru a atinge justiția socială și a permite tuturor oamenilor o viață deplin împlinită. Hayek a avut dreptate când a spus: „nu există o modalitate mai bună de a distruge economia de piață decât folosind conceptul de dreptate socială”.

Democrațiile recunosc umanitatea oamenilor și nevoia lor de justiție socială. Liberalismul economic vede oamenii doar ca pe niște unități economice. Această tensiune între liberalismul economic și democrație provine din concepția lor diferită asupra naturii umane și nu va putea fi, probabil, rezolvată vreodată. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe