Renașterea religioasă și virtuțile înapoierii

Victor Rizescu Publicat la: 29-10-2018

Din 1981 încoace, seria de cercetări sociologice cu o uriașă bază cantitativă întreprinse pe aproape întreg cuprinsul lumii sub eticheta World Values Survey a nutrit, treptat, o nouă specie de teorie a modernizării, recongnoscibilă – dar și adesea nedumeritoare – pentru cei cât de cât versați în a inventaria școlile și curentele domeniului prin nota sa dominantă de optimism.

Începând prin a reitera teza deja venerabilă a pluralității traiectoriilor urmate de națiuni și regiuni ale globului pe parcursul transformărilor de durată lungă, ea se preocupă cu predilecție de problema caracterului fluctuant și neizomorfic al corelațiilor stabilite între dezvoltarea economică și schimbarea culturală. Valorile prevalente în diverse locuri, se spune astfel, dau încă și mai puține semne de uniformizare planetară decât peisajele structurale ale acelorași contexte. Oricât de afectate ar fi de nivelurile de bunăstare înregistrate în diferite țări și arii geopolitice, formele culturale și stilurile de viață sunt statornic dependente de cale, iar marcajele specifice ale tuturor lumilor tradiționale încorporate în spațiul globalizării se metamorfozează în loc să se dizolve sub impactul factorilor itineranți, asftfel încât diversitatea subzistă, căpătând alte valențe, sub aparența înșelătoare a omogenizării. Concepția recentă elaborează o sinteză între vechea perspectivă a convergenței mondiale înțelese ca mergând până la nivelul comportamentului cotidian, în albia progresului capitalistpopulară în epoca de început a Războiului Receși viziunea șocului permanentizat al civilizațiilor, mediatizată în primii ani de după încheierea confruntării bipolare: diferențele culturale nu constituie falii insurmontabile, dar nici suprastructuri inconsistente, ele sunt maleabile, dar se înscriu pe linii evolutive specifice, de-a lungul cărora succesiunea etapelor nu trebuie asumată niciodată ca ireversibilă.

Cel puțin din vremea când Max Weber a ajuns la concluzia că singura noastră opțiune demnă de luat în seamă este să rezistăm cu stoicism în interiorul cuștii de fier a lumii modernerefuzând atât speranța unei revigorări a legăturilor sociale premoderne cultivată de Tönnies, cât și năzuința surclasării regeneratoare a tiparelor modernității existente laolaltă cu remanențele tradiționale, vehiculată în feluri diferite de Marx și de Nietzsche, disciplina sociologiei istorice comparative a contemplat în cheia unei atitudini definitorii de pesimism sublimat ambivalențele progresului tehnologic, ale raționalizării raporturilor dintre oameni și ale egalizării lor progresive sub variatele chipuri ale democratizării. Partizanii doctrinei invocate mai sus afirmă, însă, că neajunsuri ca expansiunea de nestăvilit a birocratizării, răspândirea insidioasă a autoritarismului tehnocratic legitimat ca mijloc de eficientizare sau standardizarea personalităților în virtutea reglementării crescânde a tuturor straturilor și compartimentelor vieții socialeavând în fundal rutina specializăriiau caracterizat perioada de trecere de la agrarianism la industrialism și de la dominația valorilor tradiționale la cea a orientărilor axiologice secular-raționaliste. Ele slăbesc în etapa evoluției spre postindustrialism, preconizată să aducăodată cu bunăstarea difuză și cu dispariția presiunilor asociate luptei pentru supraviețuirepreponderența celei de-a doua generații de valori moderne, ale „autoexprimării” (instalată în conjuncție cu sporirea autonomiei individuale și cu transferul autorității din mediul constrângerilor externe în sfera interiorizării).

Chestiunea religiozității este percepută de mulți ca piatra de încercare a respectivei înțelepciuni sociologice și ca nucleu al implicațiilor sale filosofice. Secularizarea nu mai este indicată, de această dată, ca un proces cumulativ fără cale de întoarcere, iar declinul religiilor organizatemanifestarea cea mai pregnantă a raționalizării din epoca industrialismuluieste descrisă ca perpetuându-se în cadrul societății marcate de ascendentul sectorului terțiar asupra industriei doar pentru a se corela cu ascensiunea unor varietăți inedite ale căutării spirituale de esență religioasă, rezonând cu cristalizarea feluritelor expresii ale autonomiei consolidate. Postsecularizarea ar fi, deci, un atribut fundamental al postindustrialismului (și o pulsație majoră a eliberării din coșmarul weberian).

În graficele biaxiale elaborate și interpretate de practicienii și teoreticienii marii întreprinderi de monitorizare a valorilor, menite să dea seama de fenomenul întretăierii dintre cele două etape ale modernizăriiașa cum funcționează el, în grade diferite, în toate zonele culturale ale lumii, universul social postcomunist apare ca foarte avansat pe palierul tranziției de la tradiționalism la modernitatea secular-raționalistă, dar și ca întârziat considerabil pe versantul trecerii de la profilul uman determinat de imperativul supraviețuirii la cel modelat de oportunitățile lărgite ale autoexprimării. În plus, țările foste comuniste înfățișează sindromul renașterii parțiale a vechilor forme de structurare a religiozității. Așa cum știm, diagnosticul se potrivește cu opinia de maximă audiență în regiune asupra aceleiași probleme. Într-adevăr, ideea că după ateismul programatic se cuvine să urmeze un reviriment religios a constituit, probabil, rubrica centrală a acelei maniere de raportare la istoria românească impusă după 1989 și întemeiată pe convingerea că firele dezvoltării rupte de comunism trebuie să fie cumva reînnodate, pentru a fi conservate cu grijă ca o garanție a normalității restaurate. Dacă subscriem optimismului sociologic prezentat aici am fi înclinați, la prima vedere, să spunem că viclenia istoriei a transformatmăcar acumînapoierea într-o virtute. Nu este, desigur, decât o impresie înșelătoare, căci intensificarea de tip postcomunist a influenței exercitate de religie în societate aparține unei alte vârste a dezvoltării sociale decât cea îndreptățită să primească numitele evaluări optimiste.  

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe