Salonul Internațional de Artă Singulară (SIAS) ANARTE – arta luminoasă a diversității

Maria Bilașevschi Publicat la: 29-10-2018

Într-o masă destul de eterogenă de expoziții și evenimente stereotip de artă vizuală, Salonul Internațional de Artă Singulară ANARTE, care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași la sfârșitul lunii septembrie, a arătat că alternativa, soluția a „altceva” adeseori depășește în calitate un salon oficios tradițional. Sub pălăria „singularului”, cele trei organizatoare Adina Scutelnicu, Cornelia Bordașiu și Delia Trofin, în parteneriat cu Festivalul Internațional de Artă Outsider Le Grand Baz’Art din Franța, au adus pe simeza ieșeană o serie de lucrări ce nu pot fi condiționate sau restrânse la un gen anume, singura certitudine fiind eliberarea de academism și de formule convenționale, preferând libertatea propriilor alegeri în fața unor tendințe sau tentații trecătoare.

În toate căutările plastice, fie că vorbim de artă naivă sau instalație, de art terapie sau mozaic, fără a mai aminti de pictură, desen, sculptură, această artă a diversității relevă multiplele căi de descărcare a sinelui, de reîncărcare cu o forță vitală și, pe alocuri, cu lumină.

 

Șansa unei ascensiuni pe verticală, a unei înălțări prin credință

Din India, Bibek Santra, cu un palmares expozițional bogat, prezent în expoziții din Europa, SUA, Singapore, aduce cu sine vocile singurătății. Lucrarea sa spune o poveste a timpului actual, a omului ce balansează între doi poli, adesea antinomici, în care nu ține atât de individ, ci de destin. Înstrăinat, însingurat, omul său este prada propriilor sale adevăruri (după cum scria Camus), o pată de culoare în mijlocul altor zeci de chipuri la fel de alienate. Însă artistul introduce o speranță, oferă acestuia șansa unei ascensiuni pe verticală, a unei înălțări prin credință.

Brigitte Breyton, câștigătoarea premiului special al Salonului de Primăvară de la Clichy Franța, premiul I al Cercles des Artistes de Paris și premiul Couleur al Festivalului Le Grand Baz’Art, concepe cu fiecare lucrare o poveste simbolică, centrată asupra omului și exploatării prin culoare și geometrie a universului interior al fiecărui personaj. Între refugiu și vis, căutările sale sunt pline de misticism și substanță, fiind în fapt un traseu prin care atât artista, cât și privitorul își găsesc balanța interioară.

Creator al unor personaje aparte, ușor de recunoscut prin linia și compoziția desenului, prin arta și precizia detaliul, Didier Estival este un artist pluridisciplinar. Prin conceperea formelor și integrarea lor într-un timp fără granițe, lumile sale se apropie de Hieronymus Bosch sau Leonora Carrington, adevărate grădini ale preciziei aflate între caricatura socialului, a unei stări de fapt și posibile povești, făurite de artist pentru a răspunde propriilor provocări.

Gabriela Szilagi este o artistă versatilă, într-o continuă căutare a mijloacelor de expresie plastică propice exprimării întregii simțiri. Nu o interesează canoanele, traseele pregătite și la modă, ci experimentul cu cele mai diverse materiale, forme, rezultatul fiind un almanah propriu de culoare și trăire. Cu o artă „nevrotică”, așa cum se descrie pe sine artista, Gabriela Szilagi cuprinde în lucrările sale explozia de sentimente, uneori chiar contrare, dulci-amărui, ce izvorăsc din trecut și freamătă prezentul. Arta sa este arta inimii, eliminând cerebralul, artista exprimă adevăruri prin făpturi înaripate, prea multa durere găsindu-și vindecare prin pictură și credință.

 

Depășirea armoniei estetice

Pendulând între real și imaginație, între concret și abstract, formele lui Gheorghe Vîrtosu nu se lasă descifrate ușor. Ieșind dintr-o masă densă, întunecată, acestea par a pluti prin culoare, asemenea unor comete ce trec rapid prin galaxia noastră. Interacțiunile dintre aceste forme-pretext și culoarea ce emerge din ele pulsează un optimism vital, ce în același timp unește și desparte. Artistul nu oferă soluții, ci lasă libertate privitorului să se angajeze în depășirea armoniei estetice pentru a ieși din ambiguitatea vidului și de a surprinde esența.

Goran Stojčetović explorează subconștientul pentru a elibera acele pulsații pseudo-figurative ce îi definesc maniera artistică. Exprimarea spontană, nedisimulată duce la plăsmuirea unor narațiuni întunecate, apăsătoare. Artistul se îndepărtează de academism și preferă să sondeze în interiorul său, să creeze o rețea de comunicare cu sinele pentru ca proiecția externă să fie în fapt o exorcizare. Arta sa poartă ramificațiile psihologiei Jungiene, fiind o formă de terapie și autocunoaștere.

Hubert Duprilot și-a făurit propriul bestiar. Creaturile sale par a emerge din cele mai întunecate sertare ale omenirii, împovărate de propriul destin – destin ce le ține captive într-un haos apocaliptic. O stare de anxietate domină compoziția, traducând realitatea anistorică a dramelor și conflictelor, a politicului ce subjugă socialul, a pierderii identității într-o cheie sumbră, fără a lăsa să se întrevadă speranța. 

La polul opus, Jean Luc Hugonenc aduce lumina și vibrația solară în lucrările sale. O stare de viu rezultă din cromatica aleasă, din juxtapunerile de culori ce par a fi desprinse și recompuse asemenea unui vitraliu. Însă aparenta veselie este anulată de privirile personajelor cu ochi triști, îngreunați, pierduți în lumină.

Marcel Bénaïs, subiectul unui studiu intitulat Harmony of Chaos, dedicat artei singulare, oferă un regal a ceea ce înseamnă această artă. Îmbinând medii și materiale diverse, stilul său pare a fi un ecou al fauvismului și al cubismului, tradus într-o cheie singulară. Cu toate că reperele sale sunt clasice, artistul știe că este o adevărată artă în spatele conceperii propriului stil prin descătușarea de formalism. Culorile vivace, puternice, descriu contemponeitatea, plecând de la individ la natură, de la unitate la fărâmițare.

Marian Simon (absolvent al Institutului de Artă și ucenic al maestrului Marcel Chirnoagă), concepe făpturi plăsmuite din suprapunerea unor mitologii personale, ce pornesc din forarea subconștientului. Transcrise grafic cu minuție, proiecțiile interiorului se transformă pe alocuri în viziuni înfricoșătoare, în strigăte ce așteaptă răspuns de la privitor, alteori în trasee ale unui gând, ale invocării unei suprarealități.

Lucrările Mélaniei Casano certifică legătura indisolubilă dintre poezie și pictură. Fiecare lucrare pare a fi un vers din marele poem pe care artista îl scrie cu culoare, formă, textură. Animată de ambivalența ființei, pictura sa pare a fi un dialog între ființa reală și proiecția idealizată, mistică a acesteia. Făpturile înaripate pornesc din interiorul ființei, deschizând încuietorile minții și propun o altă lume, a reveriei, a descoperirilor.

 

O lume ce se modelează pe o suită de stări, senzații, impulsuri

Apelând la tehnici extrem de variate, de la creion, cărbune, pasteluri la acrilice, colaje etc., reciclând și oferind adeseori obiectelor aruncate o nouă viață, Mugurel Bărbulescu creionează o lume ce se modelează pe o suită de stări, senzații, impulsuri, surprinzând coliziunea dintre uman și nonuman, dintre interior și exterior, a prototipului înstrăinat de propria structură. Această alcătuire a lumii primește lumină de acolo de unde fisurile sublimate de formă și culoare amestecă promisiuni despre oameni și vremuri.

Pentru Paraschiva Dumitru fantezia și devoțiunea creștină sunt puse în slujba ceremoniei dintre religie și artă, artista îndreptându-și privirea spre a descoperi un crâmpei din cele „nevăzute”, ascunse în ordinea naturală a vieții rurale, în ciclicitatea anotimpurilor și a obiceiurilor.

La vârsta de doar opt ani, Marie-Jeanne Nicole Pascal este nu numai cea mai tânără participantă, ci și un spirit proaspăt, pentru care arta este în primul rând expresia bucuriei de a fi, dublată de efervescența descoperirilor și refugiilor.

Știind că fiecare portret este, în fapt, un autoportret, Samaneh Atef, aristă iraniană, alege să se proiecteze pe fundaluri sumbre, bizare, în lumi ale atrocității și abominabilului. Arta sa este un manifest împotriva discriminărilor, interdicțiilor, cruzimii, a anihilării sinelui și a privării de libertate ce domină societatea din care face parte. Mai mult decât atât, fără a fi adepta feminismului de ocazie, artista atrage atenția asupra discrepanțelor existente la nivelul receptării artei sale, fiind un strigăt de disperare și în același timp singura eliberare de constrângerile sociopolitice.

Zabel Mamiza, pe numele său adevărat Isabelle Rolandeau, pictează o lume a copilăriei, a poveștilor spuse prin culoare și mișcare. Un val de inocență te inundă, inocență susținută de libertate, de prospețime, de bucurie, ca și când, întoarsă în timp, artista găsește mijloacele potrivite pentru a reda stările ce i-au marcat primii ani, fantezia fiind suprapusă firescului și rezultând în imagini de o sinceritate înduioșătoare.

ART & STYLE GLASS este un colectiv de artiști independenți reuniți de doi pasionați de artă, Isabela și Eugen Bălăcel. Lucrând într-o tehnică aproape pierdută, din cauza costurilor ridicate, a minuției și talentului necesar pentru a realiza în mozaic o compoziție coerentă, cei doi și-au asumat un traseu inedit. Arta lor este asemenea unei poezii seducătoare subliniată prin compoziții structurate cu atenție în care pata de culoare rupe și unește în același timp, iar formele se încheagă în tonalități suave sau în intensificări bine controlate.

Invitatul special al acestei ediții, artistul Sorin Purcaru este unul dintre cei mai activi, dinamici și creativi artiști din România. Cu un număr important de expoziții personale și de grup, artistul s-a remarcat prin consecvența și consistența proiectelor artistice, proiecte care propun lecturarea artei sculpturale dintr-o perspectivă contemporană, cu accent pe inovație, abordând schimbările și deschiderile impuse de globalizare și de comunicarea interculturală într-o cheie aparte. Interogând și adesea confruntând persuasiv bagajul teoretic postmodern, Sorin Purcaru articulează răspunsuri în care nu miza estetică ori teoretizarea excesivă este cea care primează, ci dorința de a oferi o deschidere spectatorului cu privire la schimbările de profunzime ce se petrec între societăți, între indivizi. Artistul reușește ruperea de gravitatea structurilor metalice clasice, selectând și inserând în fiecare lucrare fragmente de obiecte adesea găsite accidental, care, la rândul lor, evoluează sub forma unor structuri independente ce se autocuprind.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe