¬Oprește-te, privește, ascultă – Brexit, o criză ¬¬¬¬democratică și o erodare a încrederii

Heather Staff Publicat la: 29-10-2018

Sf. Maximillian Kolbe (călugăr Franciscan) spunea că „indiferența noastră este cea mai periculoasă otravă a timpurilor în care trăim”. Privind pe fereastră, am observat un om agresând un politician local, motivul fiind decizia Consiliului Local de a dărâma niște case. „Indiferență” nu este nici pe departe cuvântul pe care l-aș fi folosit în acest caz. Omul acesta era nervos, revoltat de situație și indignat din cauză că nu i s-a cerut, în mod expres, părerea. Nu avea încredere nici în consiliu și nici într-o decizie bazată pe sondajele de opinie ale căror rezultate indicau faptul că majoritatea locuitorilor din acea zonă era încântată de ideea de a dărâma clădirile vizate. El a resimțit personal decizia politică, lucru care l-a frustrat și i-a creat senzația că democrația locală l-a dezamăgit.

Indiferența, aș zice, reprezintă un simptom al crizei democratice cu care ne confruntăm la nivel global în acest moment, al erodării încrederii în experți și în autorități, iar sentimentul de a fi lăsat pe dinafară, de a nu fi auzit a dus la întrebarea „În favoarea cui lucrează democrația?”. În aceste circumstanțe, indiferența se poate transforma în otravă, permițând ideologiilor extremiste să-și găseasă o voce și să-și fixeze o poziție, reducând întregi discuții și argumente la simpla alegere – dușmanul sau salvatorul?

Avântul rețelelor de socializare și al știrilor difuzate în timp real a îngăduit oamenilor să depășească stadiul de indiferență, însă fenomenul cunoscut drept „echo chamber” (repetarea unor idei până când acestea sunt acceptate ca fiind reale) înlocuiește adesea informarea individuală și imparțială a fiecăruia, situație care întăresc unele frici și gândiri eronate. În ciuda existenței acestor website-uri care difuzează știri în timp real, publicația The Guardian a raportat o creștere a numărului de teorii ale conspirației, situație care a alimentat erodarea încrederii în sistem și în oameni.

Discuțiile în contradictoriu sunt adesea înlocuite de un limbaj al urii, iar protestele pașnice sunt asociate mai curând cu ideea de trădare decât cu dreptul la a-și vocifera temerile și dezaprobările. Spiritul critic, într-o prietenie, este privit ca lipsă de loialitate sau chiar ca o amenințare și nu ca o oportunitate de a găsi soluții și a rezolva o situație.

Poate că a sosit vremea să ne oprim, să privim și să ascultăm, învățând din trecutul nostru, înainte ca această lipsă de încredere să capete proporții atât de mari, încât să ne pierdem libertatea pentru care strămoșii noștri au dat atât de mult.

Referendumul din Marea Britanie referitor la Brexit a produs un rezultat care a șocat multă lume, 51.89% care au votat pentru, față de 48.11% care au fost împotrivă. Totuși și mai șocant a fost faptul că în ziua imediat următoare după vot, cel mai căutat subiect pe Google a fost „ce este Uniunea Europeană”. Cum și de ce a apărut acest rezultat încă reprezintă un subiect dezbătut. Argumente precum comunități lăsate în urmă, problema imigrației și controlul granițelor, suveranitatea susțin și justifică ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Sunt de părere că propaganda anti-EU s-a manifestat de-a lungul anilor, culminând cu sloganul „Să luăm înapoi controlul”, care a exploatat mai cu seamă frica de a nu pierde suveranitatea democratică.

Țara s-a împărțit: tineri contra vârstnici, fiecare regiune a votat altfel. S-a resimțit o criză de viziune pentru Marea Britanie. Londra, Scoția, Irlanda de Nord, Gibraltar etc. au votat pentru a rămâne, în timp ce zone întinse din Nord-Est, Țara Galilor, Est și Sud-Est au optat pentru a ieși din Uniunea Europeană. Problema Brexit și posibile rezolvări ale acesteia au devenit principale subiecte de discuție în scena politică britanică, de la impactul asupra imigraților și cetățenii britanici care locuiesc și muncesc în afara țării până la probleme care vizeză granița din Irlanda de Nord.

Faptul că un cetățean acceptă rezultatul unui vot nu înseamnă că el nu poate adopta o atitudine critică sau chiar să solicite Guvernului să răspundă pentru situația creată. Se poate vorbi chiar de rectificarea deciziei, dacă s-a descoperit că aceasta s-a bazat pe fraudă, minciună sau pur și simplu nu servește interesele poporului.

Dilema care viza obligația Guvernului de a se consulta sau nu cu Parlamentul în vederea adoptării Articolului 50 a ajuns până la Înalta Curte, situația în urma căreia Guvernul a pierdut cazul, fiind astfel forțat să supună Articolul 50 unui vot parlamentar. Într-o democrație autentică, legea ar trebui să prevadă ca Parlamentul să fie consultat în fiecare privință, iar situația de față a impus exact acest lucru. Totuși, mulți politicieni, susținuți de o parte din mass-media au acuzat judecătorii de comiterea unui act de trădare, verdictul contravenind voinței poporului. În opinia mea, această situație prezintă un adevărat pericol, subminând democrația și domnia legii, astfel încât Curtea s-a asigurat că orice decizie trebuie să vizeze acceptul celor aleși prin vot, să fie dezbătută în Parlament, nu doar în Guvern.

Ironia Brexitului și criza democrației arată cum aceia care au organizat sau participat la campanii de promovare a ieșirii din Unuiunea Europeană, axându-se pe ideea de păstrare/restituire a suveranitatății Parlamentului, au rămas cu un gust amar, văzând că această suveranitate este oricum protejată de legislația statului.

În ultima perioadă apar tot mai des informații despre încălcarea legii electorale și despre cheltuielile exagerate pe care le-a presupus referendumul, ceea ce a condus la izbucnirea unor serioase scandaluri în media. Carole Cadwalladr a scris pentru The Guardian că „țara își schimbă consituția bazându-se pe minciuni și împrumuturi-fantomă”.

În orice caz, adevărata criză s-a constituit în jurul dispariției încrederii – ce e adevărat și ce nu. Într-o vreme în care până și cadrele medicale sunt privite cu suspiciune, iar oamenii se încred în internet pentru a se autodiagnostica, democrația aceea care are la bază încrederea și abilitatea oamenilor de a lua decizia corectă, ajungând într-o zonă gri. Ideea de a consulta populația (prin referendum) câștigă tot mai multă popularitate, iar regiunile care votaseră pro Brexit acum înclină spre rămânerea în UE, situație care a creat confuzie în rândul multora.

O altă întrebare care s-ar putea spune este: Când poate un referendum să fie contestat, iar decizia finală schimbată? De câte ori poate un referendum să fie organizat, în vederea consultării populației? Probabil cuvântul-cheie este „consultare”. Referendumul îi „sfătuiește” pe cei pe care i-am votat, pe cei în care noi ne-am pus încrederea, ce decizii ar fi cele mai bune pentru noi. Bineînțeles, doar atunci când votul e bazat pe realitate, nu pe propaganda sau pe dezinformare.

„Partidul v-a spus să respingeți realitatea a ceea ce vedeți cu ochii și auziți cu ureche. A fost cel din urmă și cel mai esențial ordin.” Ne spunea George Orwell în 1984. Adevărul ne oblige să luăm în considerare faptele, nu doar să urmăm, într-un spirit de turmă, mass-media și grupurile care încearcă să ne facă să credem în ideile lor. Jurnalul britanic de știință politică a analizat fenomenul și a concluzionat că mass-media are puterea de a influența considerabil și atrage susținerea partidelor populiste. Cu alte cuvinte, știrile de ultimă oră, care apar în ziare și la televizor, au puterea de a atrage (sau nu) susținerea publicului.

O concluzie a acestui scurt eseu este că pentru ca democrația să funcționeze este nevoie de participarea activă și tot efortul nostru, nu de indiferență și neîncredere. Democrația nu este perfectă, însă ea se bazează pe încredere și pe domnia legii, mai presus de orice. Pentru a asigura alegerea și implementarea celor mai bune legi și politici, general vorbind, o democrație trebuie să fie în stare să spună, din când în când, că a greșit. Ca oricare alt sistem, democrația este vulnerabilă în fața exploatării, ambiției și mândriei unor indivizi. În acest sens James o’Brian, de la LBC Radio, a declara că „Mereu m-am întrebat cum au putut inițiatorii fascismului să fie atât de orbi, să nu își dea seama de ceea ce fac. Dar nu au fost niciodată orbi.” Cu alte cuvinte, erodarea adevărului și sădirea suspiciunilor, precum și imposibilitatea de a purta, productiv, discuții în contradictoriu duc, de cele mai multe ori, la apariția unor ideologii extremiste care confundă responsabilitatea și rațiunea cu lipsa de loialitate. Exact din acest motiv trebuie să acceptăm criticile constructive și să fim dispuși să ne schimbăm părerea, ele vin la pachet cu democrația. Nu este lipsă de loialitate să tragi pe cineva la răspundere, la fel cum nu este trădare să existe o neînțelegere între instituțiile statului; un vot poate fi respectat și contestat concomitent. Acceptarea oarbă nu este democrație. Însă, în extrema opusă se află neîncrederea și dezinformarea, care se pot transforma repede într-o criză sau pot degenera în ideologii extremiste acceptabile datorită contextului politic. Pentru a preveni asemenea situații, cu siguranță este timpul să ne oprim, să privim și să ascultăm.

Traducere de Teodora Diaconu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe