Cred Artă. Cultură. Joie de vivre.

Adrian Păduraru Publicat la: 29-10-2018

Cred că este just să ne echilibrăm existența. Dacă viața de zi cu zi ne supune unui tir al negativului, al violenței, prostiei, cinismului, al barbarismului cultural și comportamental, atunci efortul nostru merită să fie îndreptat către înnobilare. De aceea vă sugerez din timp în timp/Timpul proiecte care ne-ar putea ajuta pe acest parcurs. Să ascultăm Aznavour, muzica lui îi supraviețuiește, să ne lăsăm în admirația frunzelor și a luminii de toamnă. Astăzi vă invit la film.

 

Un vagon de metrou se „oprește în inimile noastre” pentru a răspunde la întrebarea „Cine suntem?”

Suntem străini până când ceva ne aduce împreună.

Filmul Coborâm la prima în regia lui Tedy Necula așază în avangardă problemele cotidiene încurajate de frici care ne modelează comportamentul și dorințele, astfel încât suntem mai departe de noi înșine cu fiecare impuls irațional. „Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii”, afirmă regizorul Tedy Necula.

Dacă ne deschidem, observăm că avem ce împărtăși cu cei din jurul nostru. La finalul călătoriei, la următoarea stație, fiecare iese modificat, în felul său. Suntem unii lângă alții în lume așa cum suntem și într-un vagon de metrou. Preconcepțiile cad atunci când ne dăm voie să vedem dincolo de aparențe. Personajele din metrou au povești de viață diverse, completând parcă destinele celorlalți. Un preot ascuns, un pușcăriaș proaspăt eliberat, o asistentă medicală, o tânără însărcinată, trei studenți, un cuplu de bătrâni, o pereche de părinți îndurerați de dispariția fiului lor, trei tipi gălăgioși, un dansator gay și vreo două moldovence. Ce iese când descoperim poveștile celor pe lângă care trecem zi de zi?

Coborâm la prima a fost o provocare rară. Am început acest proiect cu Tedy în urmă cu câțiva ani și l-am lăsat la dospit, fiind amândoi convinși că se poate mai mult. Anul trecut, am reluat călătoria și după câteva luni intense de lucru am reușit să-l aducem unde doream. Nu e ușor să spui o poveste a cărei acțiune se desfășoară în același spațiu, în timp real, cu personaje diverse, a căror destine se intersectează pentru prima dată. Dar aici e măiestria în storytelling. Și tot aici e și bucuria când actorii vin și-ți spun că de abia așteaptă să filmeze”, mărturisește Alexandra Axinte, scenaristă.

Lansarea filmului are loc pe data de 26 octombrie în cinematografele din marile orașe. Producătorul filmului anunță că în parteneriat cu Asociația Românii Care Se Ajută va porni pe 30 octombrie o caravană cinematografică în 60 de licee din 30 de orașe pentru promovarea filmului și a cinematografiei românești.

Distribuția

Iulia Dumitru, Costică Drăgănescu, Victoria Cociaș, Dan Murzea, Ela Ionescu, Tomas Ghela, Cezar Grumăzescu, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Francesca Leonte, Constantin Cotimanis, Sonia Teodoriu, Andrei Eftene, Tudorel Filimon, Emilian Oprea, Iulian Burciu, Emi Baroc, Adrian Georgescu, Avram Iclozan, Dana Porlogea, Gabi Pătru, Mihai Badea, Emilian Marnea, Radu Catană, Iulia Alexa Neacșu, Aristița Dimandi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe