Referendumul vrajbei noastre

Sabin Drăgulin Publicat la: 16-11-2018

Referendumul care s-a desfășurat în România în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 a sancționat o realitate de facto. La 100 de ani de la formarea României Mari, cetățenii români nu mai au o conștiință politică comună. Nu doresc să reiau argumentele celor două părți, care au fost prezentate în sfera publică prin intermediul mass-mediei și a platformelor online, pentru că acestea, din punctul meu de vedere, sunt puține, superficiale și nu au reușit să atingă adevărata problemă care, în opinia mea, reiese din răspunsul la următoarea întrebare: care sunt valorile fundamentale ale cetățeanului român în anul 2018? Răspunsul este greu de dat în condițiile în care nu avem studii sociologice pe această temă. Cu toate acestea, vă propun o cheie de interpretare prin care fiecare dintre noi ar putea să răspundă la această întrebare, raportându-se la o scrisoare scrisă de un părinte din Galați, ce a fost adresată fiului său Vasile, care, în vara anului 1917 lupta pe frontul din Moldova în calitate de voluntar. Textul mi-a fost recomandat de soția mea, iar scrisoarea provine din arhiva Muzeului Național Militar din București, fiind scoasă la lumină de istoricul și muzeograful Carla Duță.

„Dragă fiule (…), am profunda convingere că vei învinge. Nu uita cine au fost strămoșii tăi și adu onoare numelui tău de român. Mai ales, ai datoria să lupți în așa fel încât să ne putem reocupa teritoriul nostru, care acum sângerează sub ocupația inamicului. Nu trebuie să te gândești la viața ta, aceasta aparține Regelui și țării tale, unicul tău gând trebuie să fie acela că voi sunteți fondatorii Marii Românii. A muri pentru țara ta înseamnă a muri ca un erou. Alungă-ți toate gândurile, mai puțin cele către câștigarea Victoriei Sacre. Demonstrează-ne că te comporți la fel cum scrii, iar inima mea de părinte îți dă binecuvântarea. Mama ta și frații tăi vor să te revadă victorios, iar nimeni nu uită să se roage pentru salvarea ta și a scumpei noastre patrii. Salută-i din partea mea pe prietenii tăi din armată! Înainte cu Dumnezeu! Nu uita: nimeni din familia ta nu a fost un laș, iar deviza familiei tale este Onoarea.

Scrisoarea ne permite să înțelegem care erau sentimentele ce animau acțiunile membrilor a două generații dintr-o familie de români. Cuvintele-cheie folosite în acest scurt, dar simbolic text sunt: român, Rege, țară, victorie, teritoriul nostru, familie, Dumnezeu, onoare. Identificăm astfel, prin intermediul acestor termeni, un tip de educație modernă pentru secolul al XIX-lea și început de secol XX, care avea în centru națiunea, limba, teritoriul, Biserica, onoarea, credința. Acest complex de valori/concepte au fost sădite prin intermediul tânărului sistem de învățământ românesc, care a fost inventat de părinții fondatori ai națiunii române prin intermediul viziunii și activității neobosite a lui Spiru Haret.

La 100 de ani de acele momente fundamentale pentru istoria poporului român, în care jertfa celor aflați în război și în spatele războiului au permis, la doar câteva luni, elitei politice românești să revendice unirea provinciilor istorice cu România, ne punem întrebarea dacă acele valori mai sunt sau nu actuale. Un răspuns la această întrebare ne va crea condițiile pentru a putea răspunde, fiecare dintre noi, la prima întrebar,e pe care am pus-o la începutul cronicii. În rest, jocul la două capete a PSD-ului și a liderilor acestora la București și Bruxelles, atitudinile politicianiste ale celorlalte partide în a-și asuma sau nu o atitudine pro sau contra, activitatea sau inactivitatea Bisericilor, cultelor și asociațiilor care au promovat referendumul, ideile care s-au propagat prin mass-media și mediul online nu sunt decât un simptom al modului în care, în ultimii 30 de ani, sistemul de învățământ românesc a știut sau nu să propage anumite principii și valori, a modului în care partidele politice au știut sau nu să activeze populația din punct de vedere doctrinar și ideologic sau a modului în care cultele religioase mai au sau nu un contact real cu cetățenii acestei țări. Însă ceea ce s-a putut înțelege fără tăgadă este că la 100 de ani de la acele momente de cumpănă, în care soarta țării s-a jucat pe muchie de cuțit, noi suntem dezbinați, învrăjbiți și confuzi, fără să avem o conștiință comună pe care valorile democratice să se poată sprijini. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe