Spectacole-concert în FITPTI 2018

Dana Țabrea Publicat la: 16-11-2018

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași de anul acesta include câteva spectacole-concert ce pun în valoare calitățile vocale, dar și pe cele instrumentale ale actorilor de la teatrele participante. Am în vedere în special spectacolul Visătorul de la Piatra Neamț și spectacolul Pisici de la Suceava. Deși diferite ca miză, mesaj și public-țintă vizat, ambele au în comun faptul că, în ciuda unei pregnante note umoristice, sunt mai mult decât simple spectacole-concert și mai profunde decât sunt spectacolele pentru copii în general.

Cu mare atenție, organizatorii au precizat în program vârsta de la care se poate participa la spectacolele din festival (de exemplu, 5+, în cazul celui dintâi și 14+, în cazul celui de-al doilea), cu mențiunea că festivalul de la Teatrul „Luceafărul” din Iași rămâne, așa cum am susținut în atâtea rânduri, unul care se adresează spectatorului fără vârstă.

 

Visătorul

Visătorul (un spectacol de Ada Milea, distribuţia: Emanuel Becheru, Corina Grigoraș, Nora Covali, Rareș Pîrlog, Gina Gulai, Maria Hibovski, Cătălina Ieșanu, Cătălina Bălălău, Andrei Merchea Zapotoțki, Dragoș Ionescu, Valentin Florea, scenografia: Alina Herescu, desen și animație: Paul Mureșan, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, prezentat pe 6 octombrie în cadrul FITPTI 2018) este, până la un punct, un spectacol deconectant pentru copii. Însă Ada Milea introduce cu subtilitate, în cadrul unui discurs scenic suprarealist și absurd, chiar prin această estetică teatrală, sâmburii unei perspective diferite asupra existenței, ai unei anumite problematizări care fac din spectacol unul pe cât de haios, pe atât de profund.

Umorul Adei Milea este unul cu totul aparte, deoarece comicul ascunde și poate revela realități serioase, chiar grave. Fără a aduce această problematizare în deschis, la suprafață, păstrând-o la un nivel mai mult intuibil decât pe dată sesizabil, Ada Milea aduce, odată cu ea și cu întreaga estetică a spectacolului, o nouă viziune asupra lumii. Suprarealismul și bizarul sunt notele fundamentale ale unei lumi diferite în care ne regăsim și ne pierdem deopotrivă. E fascinant cum construiește acest spectacol pe niveluri, astfel încât nici dacă intenționezi să te deconectezi de la problemele cotidieni, dar nici dacă nu fugi de meditația asupra lumii care ne înconjoară și a problemelor globale (câteva imagini de desen naiv sunt însoțite de proiecție de imagini cu trimiteri mult mai serioase).

Actorii de la Piatra Neamț reușesc să intre în universul fascinant pe care creatoarea li-l propune, stăpânind situațiile vocale, dar mai ales pe cele care presupun instrumente extrem de variate (clavieta, mandolina, chitara, toba, extrem de multe și diverse percuții). Instrumentarul casnic devine instrument muzical (oala cu capac, uscătoarele de păr), oricărui zgomot scenic i se acordă un sens muzical (casca și ciocanul de plastic etc.). Doi anti-eroi (Peter, un copil mai absent și care trăiește într-o lume proprie și Berry, un bătăuș care fura jucăriile celorlalți copii) se transformă până la urmă în erou și supra-erou. Primul îl înfrânge pe ultimul, iar cel din urmă își asumă o identitate pozitivă, pe care o afișa anterior doar față de familie. Mila copiilor se îndreaptă asupra lui Berry, acesta primind jucăriile. Dar realul erou rămâne Peter (Emanuel Becheru) care își asumă o existență suprarealistă, făcând schimb de corp cu motanul.

Visătorul e un spectacol despre viață cotidiană și despre moarte. Cea de-a doua componentă a temei (moartea motanului) este atât de subtil tratată încât drama e insesizabilă și melancolia extrem de difuză. De fapt, e vorba despre acei copii diferiți (pe care psihologii îi numesc adesea supradotați) și care schimbă lumea în mintea lor, adeseori reușind să o schimbe și în afara lor, prin imaginație și creativitate.

 

Pisici

Pisici (un spectacol-concert de Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș, cu: Horia Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Papadiuc, Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, prezentat pe 7 octombrie în cadrul FITPTI 2018) e o alegorie cu substrat sociopolitic, în versuri ce te contaminează, cu un ritm fabulos și molipsitor, trepidant, pe care ți-ai dori să-l revezi la nesfârșit. În spatele pisicilor se ascund neajunsurile vieților omenești, aluzii la probleme sociale grave extrem de actuale, la personaje din lumea politică sau la afaceriști mondeni, nostalgii, adevăruri, situații de cuplu și multe alte chestiuni vechi de când lumea, dar atât de viu prezentate prin intermediul muzicii, al vocilor excelente, al instrumentelor muzicale foarte variate (chitară, clavietă, xilofon, tamburine, cajon etc.) și mânuite cu o dexteritate uimitoare. Actorii sunt relaxați și se simt acasă prin tot ceea ce fac în acest spectacol muzical.

Așa cum stilul muzical se schimbă de la pop, la hip hop, iar ritmul de la bas la melodic etc., comicul are o turnură gravă la un moment dat, pentru a se reveni la final la nota umoristică dominantă. Versurile, fără a fi greoaie, sunt inteligente, ușor de reținut, percutante, metaforice și lucide, candide, dar totodată acide. Dedicația actorilor, profesionalismul, dar și nonconformismul fac din Pisici un spectacol de neratat, de neuitat. O dependență profundă se creează față de fragmentele de spectacol care-i au ca protagoniști pe baba de la doi, care ține evidența tuturor, pe Blănaru, afaceristul și a sa nevastă, șoferiță psihopată, pe Alioșa, omul lui Blănaru care ucide tot ce prinde, dar îi iese în special crima cu sacoșa etc. Nu știm ce protagoniști au inspirat textul, dar subversivitatea și parodia socială sunt evidente.

 În același timp, există, după cum spuneam, și momente melodice, melancolice, dar nu melodramatice. Și, mai presus de orice, versurile au la bază o filosofie simplă care atrage atenția asupra micimii lumii, dar și a perisabilității lucrurilor pentru care oamenii se zbat atât de mult în timpul vieții. Ceea ce contează e să înțelegem că planeta asta mică de tot, cât o tomată sau cât o pătlăgică, nu are valoare decât dacă privim lumea ca pe o scoică ale cărei perle le culegem atunci când călătorim fizic sau pe firul ideii. Pisicile întruchipate de actori sunt aluzii la lumea umană, în micimea și insignifianța ei, dar și la lumea omului care a înțeles că ceea ce contează cu adevărat sunt lucrurile simple, puritatea și înțelepciunea.

Fără nici un fel de paradox, trecem prin viață pentru a deveni nu mai grosieri, mai barbari și mai cruzi, ci tot mai înțelepți. Înțelepciunea încape în propoziții simple, dar profunde, așa ca versurile din spectacol. Iar oamenii care au avut de a face numai cu situații de viață barbare, pierzându-și puritatea sunt demni de milă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe