Românii între simțul comun și bunul-simț

Sabin Drăgulin Publicat la: 17-12-2018

Evenimentele politice, economice și sociale pe care România le-a cunoscut, în general, în perioada regimului democratic republican au pus în discuție legătura aproape ombilicală dintre bunul-simț și simțul comun la români.

Simțul comun al românului l-a avertizat dintotdeauna că libertatea este o condiție obligatorie a vieții democratice. Bunul-simț i-a spus în schimb că libertatea în spațiul istoric al proviciilor românești nu s-a manifestat niciodată pe de-a întregul, ci mai degrabă s-a respirat doar aerul libertății atunci când vremurile au fost bune.

Proprietatea privată și individualismul sunt părți integrante al simțului comun românesc. Bunul-simț ne spune că dintotdeauna corupția a fost parte integrantă vieții de zi cu zi a românului.

Conflicte generatoare de blocaje

Pornind de la aceste realități istorice, putem să înțelegem modul dual prin care românii se raportează la scandalurile politice cu iz economic și penal ale zilelor noastre. Simțul comun ne spune că atât timp cât va exista o corupție generalizată, viața cetățeanului nu se va îmbunătăți în mod simțitor. Corupția va drena o parte importantă din resursele financiare ale statului în mâinile unor grupuri restrânse de oameni, ceea ca va văduvi Sănătatea, Educația, Cultura, infrastructura de banii necesari. Bunul-simț ne spune că numai corupția poate regla în interiorul societății românești acele blocaje pe care incapacitatea structurală istorică a instituțiilor românești le creează zilnic. Simțul comun ne avertizează că atunci când politicienii se prezintă în fața casei noastre și ne promit cadouri, de orice fel, înseamnă că respectivii nu își vor onora niciodată promisiunile, este doar o amăgire. Pentru aceștia, oferirea de cadouri în natură sau în bani este echivalentul cumpărării votului și, ca urmare, cel care plătește se simte „îndreptățit” ca după „vot” să aibă o agendă proprie, care devine doar accidental comună cu cea a acelora pe care, în mod „normal”, conform regulilor democrației, îi reprezintă. Bunul-simț le spune, în schimb, tuturor acelor oameni, care în marea lor majoritate fac parte din comunități defavorizate sau din grupuri vulnerabile, că doar atunci vor beneficia de „atenția/atențiile” venite din partea celor care ne conduc. Și cum aceste evenimente au avut loc cu o constanță inimaginabilă pentru o democrație de tip european și a angrenat o parte însemnată dintre candidații pentru alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, pe parcursul unui deceniu, ne aducem aminte de o altă vorbă din bătrâni care ne avertizează că „ce e în mână nu-i minciună”.

Și atunci? Ce se întâmplă? Regăsim această simbioză care provoacă conflictul între simțul comun, unde regăsim valorile și idealurile, și bunul-simț al realităților cotidiene. Acest conflict provoacă la nivelul marii părți a populației un blocaj mental care este în același timp și comportamental. Dorința majoră a marii părți a populației României este aceea de a se face justiție, de a avea reprezentanți în cadrul primăriilor, al consiliilor județene, în parlament, guvern și președinție care să răspundă la nevoile populației, pentru ca mai marii sau mai micii corupți să fie arestați, iar averile lor, confiscate. Acesta este simțul comun. În schimb, bunul-simț ne spune că o mare parte a vieții publice în România este politizată, că există o încrengătură majoră între politică și afaceri, între politică și justiție, între politică și instituțiile de forță, că modul în care s-a desfășurat lupta anticorupție prin intermediul protocoalelor, al echipelor de elită ale DNA, al procurorilor, al informațiilor provenite de la serviciile secrete, al completelor de judecată alese pe sprânceană nu este corect.

„Oricum, nu se schimbă nimic”

Numai așa putem înțelege de ce mulți oameni politici învinuiți sau aflați în diferite faze ale unor procese penale au fost votați și aleși de către electorat, de ce nume răsunătoare care au fost acuzate că au încălcat legea și au furat statul, adică pe noi, cetățenii, au fost achitați de către judecători, motivarea instanței fiind: „fapta nu există”. Cu toate acestea, simțul comun continuă să ceară dreptate, este suficient de puternic în sufletul și mintea oamenilor pentru a produce „revoltă”. Simțul comun îi împinge pe cetățeni către proteste pentru a-și exprima în mod democratic dorința de a fi guvernați pentru binele comunității. Bunul-simț îl împinge pe români, în schimb, către pasivitate, în virtutea credinței că „Oricum, nu se schimbă nimic”.

Scandalurile politice în care valiza a fost principalul simbol al unui stat care se afundă în corupție este simptomatică pentru raportul dintre simțul comun și bunul-simț. O parte a societății civile s-a revoltat, o altă parte nu a reacționat. Astfel, un scandal care în orice țară cu un regim politic consolidat ar fi condus la demisia celui vizat, în România nu a produs nimic. A urmat un alt presupus scandal de corupție, în care al doilea om în stat este acuzat de luare de mită. Nu s-a întâmplat nimic. La jumătatea lunii, UE a radiografiat politica internă în domeniul justiției, al coaliției aflate la guvernare, iar concluziile au fost devastatoare. Reacția imediată? Două degete ridicate, care exprimă în mod simbolic totul. De ce avem aceste situații care pentru orice societate ar fi de neacceptat? Una dintre explicații, referindu-ne strict la domeniul justiției, ar fi că simțul comun al românilor a sprijinit cu tot sufletul lupta anticorupție, iar atunci când a înțeles ca aceasta a fost folosită, în mai multe situații, pentru a se plăti polițe între politicieni și oamenii de afaceri care au gravitat în jurul lor, între politicieni și politicieni etc., bunul-simț a triumfat în momentul în care întrebarea „Dacă o să mă ia și pe mine?” a fost pe deplin conștientizată. Și asta pentru că, de atâtea ori, am regăsit simțul comun acolo unde ar trebui să fie bunul-simț și bunul-simț acolo unde ar trebui să se aplice simțul comun.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe