Relativism, revizionism, negaționism

Redacția Publicat la: 17-12-2018

Revista Timpul nu este un refugiu al nostalgicilor comunismului.

Am inițiat grupajul tematic despre comunism în secolul XXI tocmai pentru a sublinia care este stadiul analizei critice a regimurilor comuniste și eventualele încercări de reconfigurare epistemologică a unui neocomunism decent, în stare să-și asume trecutul. Unele dintre articolele primite intră în sfera relativizării faptelor, a istoriei, pe teritoriul revizionismului și chiar al negaționismului. Nu poți ca într-o fostă țară comunistă să nu pomenești nimic despre natura criminală a regimului comunist din România, Uniunea Sovietică, Ungaria, Polonia și din celelalte state, ca și cum nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Unii dintre autorii străini chiar nu înțeleg – sau nu le pasă! – de asemenea aspecte cruciale. Pentru cei care au trăit eliberarea de sub regimul comunist drept cel mai important eveniment politic din întreaga lor existență este deranjant, chiar insultător, să vină cineva să le spună „Știți, de fapt comunismul a fost cea mai avansată formă de emancipare din istorie, dar n-ați înțeles voi de ce binecuvântare ați avut parte!”

Am păstrat aceste articole partizane tocmai pentru a arăta că noi nu suntem așa cum erau comuniștii. Nu practicăm cenzura nici măcar asupra textelor distorsionante ale simpatizanților comuniști. Ei chiar nu înțeleg și nu s-au confruntat vreodată cu cenzura comunistă. Bolșevicii au practicat cenzura, inclusiv asupra partidelor de stânga, dintre care unele erau chiar mai radicale (socialist-revoluționarii, socialist-revoluționarii de stânga), din primele săptămâni de la cucerirea puterii și nu au renunțat la ea niciodată. Libertatea expresiei nu exista în comunism, după cum nu existau nici celelalte drepturi universale ale omului și libertățile individuale. Comunismul a fost o formă degradată a democrației, o încălcare sistematică a normelor, valorilor și principiilor democratice.

În ciuda crizei mondiale a democrației, alternativele naziste și comuniste la democrație sunt cu mult mai rele. De fapt, la sfârșitul Primului Război Mondial și în perioada interbelică, tocmai criza democrațiilor a făcut posibile experimentele totalitare. Democrația și capitalismul s-au reinventat în ultimele două secole. Comunismul de tip sovietic s-a prăbușit. Orice încercare de reformă a fost sortită eșecului sau reprimată. Așteptăm să vedem ce se va petrece cu regimurile comuniste din China, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam, Laos.

Scuzele celor care invocă motivele nobile ale comunismului de dinainte de ocuparea și distrugerea unor națiuni, state, comunități, indivizi sunt lipsite de logică. Niciodată în istorie nu a fost posibilă realizarea Tipurilor Ideale. Nici nazismul nu a fost niciodată ceea ce a pretins că este la începuturile sale. Dar nici democrația, nici liberalismul ori social-democrația, creștin-democrația, conservatorismul nu au reușit să fie în realitate ceea ce pretindeau a fi ca Tipuri Ideale.

Simpatizanții comuniști incorigibili sunt aceia care își asumă în mod necritic chiar și un secol mai târziu minciunile și manipulările propagandistice bolșevice/sovietice. Asumarea asaltului Palatului de Iarnă drept eroism revoluționar al maselor de muncitori este una dintre cele mai mari farse istorice. Evocarea ei astăzi este semnul incapacității acceptării faptului că în întreaga sa istorie comunismul a fost o minciună și o manipulare, făcută cu sprijinul „tovarășilor de drum” și a cohortelor de simpatizanți comuniști și de stânga occidentali. În ciuda faptului că nu a murit nimeni în noaptea de 24 octombrie 1917, iar acest lucru se știa, la aniversarea făcută trei ani mai târziu, în 1920, s-a pus în scenă chiar în fața palatului spectacolul-farsă propagandistic „Asaltul Palatului de Iarnă”, la care au participat 100 000 de oameni. Marele regizor manipulator Serghei Eisenstein a realizat în același loc filmul propagandistic Octombrie, cu mii de actori, figuranți, muzicieni.

A aborda subiectul moștenirii comunismului în secolul XXI înseamnă și să vorbești despre modul în care diferiții specialiști au strâns noi mărturii și dovezi privind crimele împotriva păcii, crimele de război și crimele împotriva umanității comise de comuniști. Opinia publică din aceste state și din întreaga lume merită să cunoască faptele, adevărul, mai ales pentru că liderii comuniști au încercat din greu să le ascundă. Din păcate, din pricina complicității foștilor aliați din al Doilea Război Mondial ai Uniunii Sovietice, pentru care prioritatea a fost înfrângerea și distrugerea nazismului, nu s-au făcut tribunale internaționale împotriva marilor criminali sovietici (și a criminalilor comuniști din țările ocupate de Armata Roșie și forțate să practice comunismul). Există însă și excepții. Chiar în noiembrie 2018, un tribunal cambodgian (sprijinit de Organizația Națiunilor Unite) a condamnat doi lideri comuniști (khmeri roșii) pentru genocid. Conform estimărilor, genocidul khmerilor roșii a fost cel mai sângeros din lume, dacă raportăm procentul victimelor la întreaga populație. Cei doi comuniști fuseseră deja condamnați pentru alte crime în 2014. Este vorba despre Nuon Chea, ideologul șef al khmerilor roșii, fost prim-ministru, Brother Number Two (al doilea din ierarhia comunistă, după Pol Pot), și de Khieu Samphan, șeful statului din acea perioadă.

Spre deosebire de comuniștii cambodgieni, democrații care au venit la putere, iar în cele din urmă au restaurat monarhia, au abolit pedeapsa capitală. Comuniștii cambodgieni care au comandat sute de mii de execuții vor fi pedepsiți cu închisoare pe viață. În alte foste state comuniste, liderii criminali au scăpat de orice judecată și pedeapsă. În locul procesului comunismului, cei care au supraviețuit scriu cărți și texte în care continuă să mintă în legătură cu trecutul.

Sute de cercetători din fostele state comuniste încearcă să facă lumină în arhivele secrete ale partidului-unic, armatei, poliției politice pentru a reconstitui modul în care comunismul real a funcționat. Se încearcă în unele cazuri reconstituirea măcar a identității anumitor victime, eliminate fără a avea parte de proces legal sau de condamnare ori executați pe loc. S-au făcut descoperiri uimitoare. Mai sunt extrem de multe lucruri de lămurit. Cu toate acestea, comuniștii din secolul XXI preferă să ignore realitățile istorice, ca și cum comunismul are vreo șansă fără a-și asuma responsabilitatea integrală pentru crimele, nedreptățile și mizeria adusă sutelor de milioane de indivizi din lumea întreagă. Invocarea eternei scuze a inegalităților produse de capitalism ignoră tot ceea ce au realizat marile democrații industriale capitaliste pentru bunăstarea generală.

În ceea ce privește argumentele celor care preamăresc mărețele realizări ale comunismului din România, ele pot fi ușor demontate. În statele comuniste s-a realizat infinit mai puțin față de spectaculoasa dezvoltare economică, industrială, postindustrială, culturală, socială a lumii libere din aceeași perioadă. Până în 1989, se puteau compara realizările din Republica Democrată Germană (Germania de Est) și cele din Republica Federală Germană (Germania de Vest), din Berlinul de Est și din Berlinul de Vest. În zilele noastre, enormele diferențe dintre comunismul totalitar producător de mizerie, sărăcie, represiune, și democrația liberal capitalistă producătoare de bunăstare pot fi văzute prin comparația dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Dacă se va realiza vreodată experimentul călătoriei în timp, întrebarea este dacă aceia care preamăresc azi comunismul s-ar oferi voluntar să trăiască măcar un an în România comunistă sau în Uniunea Sovietică – așa cum trăiau cetățenii obișnuiți, nu precum liderii comuniști, ofițerii poliției politice ori cei care au nostalgia comunismului azi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe