Activiștii mărunți și nepoții lor cu smartphone

Antonio Momoc Publicat la: 17-12-2018

„Tot înainte, că înainte era mai bine”, „Comunismul a fost o idee bună, dar a fost prost aplicată”,  „Nicolae Ceaușescu a fost un om bun, Elena era o femeie rea”, „Ceaușescu a făcut metroul și a construit blocuri”, „Pe vremea aia toată lumea avea servici’, comuniștii te luau și de pe stradă și îți dădeau un loc de muncă” sunt clișee culese din spațiul public și mediatic românesc, cultivate cu naivitate după aproape 30 de ani de la Revoluție, stereotipuri reluate cu frecvență atunci când dezbaterea publică e despre comunism sau despre Ceaușescu, de multe ori exprimate cu dezamăgire față de eșecul politicilor sociale, acuzator la adresa corupției și a fragilității statului social, de către oameni de toate vârstele și, cu atât mai surprinzător, de către adolescenți care cunosc regimul anterior doar din auziteÎn cartea Nevroza balcanică, (Editura Trei, 2012), în care Vasile Dem Zamfirescu expune „problemele sufletești specifice Estului Europei” afectat de comunismul naționalist, psihanalizând volumul de interviuri de istorie de viață Activiștii mărunți (Curtea veche, 2007), coordonat de mine și sociologul Zoltan Rostas, autorul observă o notă comună a nostalgicilor vechiului sistem: memoria selectivă și negarea realității.

„Epoca de Aur” vs epigonii postcomuniști ioniliescieni

Foștii membri PCR intervievați în volum își povestesc viața în comunism, elogiază marile realizări socialiste și compară cu părere de rău „Epoca de Aur” comunistă cu epigonii postcomuniști ioniliescieni, care nu se pot ridica la înălțimea înaintașilor.

Evident, nimeni nu poate nega câteva realități: comunismul a însemnat modernizarea parțială a unei societăți profund rurale și neștiutoare de carte. Comunismul a oferit șansa la mobilitate socială ascendentă tinerilor membri de partid, dar și adolescenților cu origine sănătoasă din familii de țărani săraci sau muncitori. Urbanizarea, construcția de fabrici și uzine și ridicarea în jurul lor de orașe industriale, dezvoltarea sistemului de căi ferate, a sistemului rutier, drumuri și poduri, industrializarea și alfabetizarea în România după al Doilea Război Mondial au fost opera comuniștilor. Dar, controlul absolut, Securitatea (poliția politică), teroarea, închisorile și deținuții politici, întunericul, frigul și foamea anilor ’80, deportările, rația sau pâinea și uleiul pe cartelă, cozile la orice, înjosirea, critica și autocritica cu mânie proletară, ura de clasă, cultul personalității lui Ceaușescu, cenzura, minciuna, dezinformarea, propaganda și mitologizarea național-comunistă sunt toate instrumente specifice regimului anterior. Iar mai recent, schizofrenia politică, lipsa de încredere și slaba asociere, părerea proastă pe care o avem unii față de alții ca români, dublul limbaj, procesul dificil de închegare a societății civile, ușurința cu care sunt înghițite de opinia publică fake-news bazate pe Teoria conspirației (cu privire la ONG-uri, de exemplu), obsesia maladivă pentru proprietatea privată (dintr-o frustrare colectivistă), tranziția dureroasă spre economia de piață sunt consecințe nefaste ale comunismului ceaușist.

Nicolae Ceaușescu, erou de poveste 

Dacă ar fi alegeri duminica viitoare, românii l-ar trimite pe Nicolae Ceaușescu în turul al doilea, asta dacă nu cumva ar câștiga din primul tur. O arată sondajele de opinie din preajma oricăror alegeri. Succesul electoral și imaginea favorabilă dictatorului comunist se datorează nu doar comparației cu personaje politice mediocre din actualitate, ci și procesului anevoios al tranziției. Prăbușirea statului social a însemnat și decăderea sistemului de educație și de sănătate publică. Pierzătorii tranziției spre capitalism regretă o epocă în care existau mai puține incertitudini. O epocă în care se fugea din țară (un lagăr comunist din care se scăpa cu greu), spre deosebire de exodul masiv în care s-a plecat la muncă după 1990 pentru salarii mai bune. Uniunea Europeană și instituțiile ei birocratice nu au reușit să se impună în mentalul colectiv românesc ca un model economic sau politic pentru cei mai mulți dintre români. Dimpotrivă, după cum o arată trendul eurosceptic.

Copiii și adolescenții români care regretă comunismul (pe rețele sociale, utilizând un smartphone pe care și-l permit pentru că părinții lor muncesc stahanovist în capitalism) reproduc pe social media fragmente din povestea comunismului modernizator și din istoria eroului național, Nicolae Ceaușescu, ca poveste de viață a celor care i-au crescut într-o perioadă grea de tranziție. Bunicii care i-au îngrijit pe  adolescenții de azi, atunci când probabil părinții lor erau la muncă (în străinătate, poate), le-au spus povestea de succes a vieții lor. Este povestea multor români care au reușit profesional și social în comunism grație unui sistem care se ocupa de oamenii simpli, le asigura o educație publică, le oferea un serviciu, le construia locuințe. Regizorul Cornel Mihalache, în documentarul său Sânge și catifea, reproduce excelent un episod din procesul socializării unor copii de 7-12 ani care sunt întrebați de reporteri ce știu ei despre Ceaușescu și despre Revoluție, iar copiii reiau cu inocență poveștile halucinante ale părinților și bunicilor lor: „Ceaușescu a fost un om bun, pe care l-au omorât criminalii de Crăciun.”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe