De ce mai vorbim în lumea de astăzi despre impactul comunismului?

Anton Carpinschi Publicat la: 17-12-2018

Ceea ce frapează un observator atent al confruntărilor politice din lumea de astăzi este cvasisimilitudinea cu situațiile dificile trăite de înaintașii noștri în ultimul secol. Avem, uneori, senzația că istoria se repetă și noi – participanți vremelnici la înfăptuirea acesteia în spațiul carpato-pontic – am putea pierde, încă o dată, șansa democrației împlinite. Trăim, uneori, senzația „răului politic” iminent sau, cumva, deja declanșat. De aceea – încercând să răspund la întrebarea, „de ce mai vorbim în lumea de astăzi despre impactul comunismului?” –, formulez, pentru început, o teză aparent banală: „răul politic” persistă deoarece natura și condițiile proliferării acestuia persistă. Atunci când mă refer la natura și condițiile proliferării „răului politic”, am în vedere natura failibilă a umanului în circumstanțele jocurilor de interese și a raporturilor de putere. Dar, orice acțiune politică, fie aceasta de factură liberală, conservatoare, social-democrată, feministă sau ecologistă, este expresia naturii umane în contextul unor inerente jocuri de interese și raporturi de putere

Se pare, așadar, că în cazul funestei galerii a dictaturilor totalitare – de la comunism și neocomunism până la (neo)fascism, (neo)nazism și fundamentalismele ideologico-religioase – nu sunt suficiente manifestările „răului banal” adânc înrădăcinat în natura umană. Mai este nevoie de un ingredient special pentru producerea „răului total” în politică.

Tentația totalitară

Tentația totalitară, titlul celebrei cărți semnate de gânditorul francez Jean-François Revel în anul 1976, mi se pare sintagma cea mai potrivită pentru explicarea apariției „răului total” în politică. Semnificația acestei sintagme ar putea fi exprimată drept tentația irezistibilă a fiecăruia dintre noi de a contracara propriile limite și vulnerabilități și se materializează, uneori, prin constituirea și exercitarea unei puteri totale considerate infailibilă. Complementară primei teze, aceasta adâncește explicațiile apariției „răului total” în politică. „Tentația totalitară” exprimă tentația failibilității umane de a accede la infailibilitate prin constituirea aici, pe Pământ, a unei puteri considerate infailibile, o putere totală asupra tuturor, percepută ca soluție politică finală și universală. Radiografiată de Hannah Arendt în celebrele analize dedicate totalitarismului, „banalitatea răului” se amplifică așadar în condițiile exercitării puterii totale asupra indivizilor depersonalizați și a societății masificate, metamorfozându-se într-un „rău total”. S-ar putea spune că „răul banal” disipat în masa indivizilor anonimi favorizează apariția „răului total”, materializat în sistemul totalitar și încarnat în conducătorii acestuia. La rândul său, „răul total” atât de mediatizat susține și încurajează multiplicarea și anonimizarea „răului banal”. Așadar, atunci când mă gândesc la „tentația totalitară”, nu am în vedere, în primul rând, dictatorii, aventurierii politici și liderii politico-religioși fundamentaliști aflați sub lumina reflectoarelor. Oricât de puternici și spectaculoși ar părea dictatorii, aventurierii politici și liderii politico-religioși fundamentaliști, aceștia nu ar putea să apară și să reziste fără serviciile camarilelor și ale aparatelor ierarhice bine sponsorizate și fără complicitatea oamenilor obișnuiți ademeniți cu promisiuni, înregimentați și manipulați prin menținerea în captivitatea subdezvoltării, administrarea fricii, drămuirea penuriei, amenințarea șantajului etc. Dincolo de galeria sinistră a activiștilor și aventurierilor politici, de la Lenin și Stalin la Hitler și Mussolini, de la Himmler și Goebbels la Ejov și Beria și mulți alții din zilele noastre, se află numeroși executanți din eșaloanele doi și trei ale puterii și din masa anonimilor. Dincolo de personajele mediatizate, sub masca anonimatului profită o bună parte din activul de partid, din aparatul politico-administrativ-represiv și masele de manevră. Constituind pilonul de rezistență și chiar de permanență al oricărui sistem totalitar, aceste rețele ale puterii totale mi se par mai periculoase și interesant de studiat, cu atât mai mult cu cât o bună parte rămân opace la mesajul democratic, repetând comportamentul discreționar și iresponsabil al liderilor politici.

Stafia totalitarismului bântuie, încă, prin Europa

Mai mult, realitatea ne arată că prăbușirea regimurilor totalitare din secolul XX nu a fost suficientă pentru anihilarea „tentației totalitare”. Stafia totalitarismului bântuie, încă, prin Europa. „Tentația totalitară”, credința naivă în capacitatea rezolvării tututor problemelor prin dictatura totală persistă într-o manieră insidioasă, în forme reziduale ce balansează între crasa ignoranță și iluzia, pe cât de amăgitoare pe atât de periculoasă a existenței unei soluții politice infailibile coborâte pe pământ. Fascinația scopului final materializat în puterea totală căreia-i trebuie subordonat totul prin orice mijloace, „beția puterii” potentaților dublată de aservirea voluntară a supușilor, „frica de libertate” și fuga de responsabilitate a indivizilor încorporați în mase de manevră, duplicitatea tactică a oportuniștilor, dar și duplicitatea oamenilor obișnuiți, vlăguiți în lupta pentru supraviețuire, iată numai câteva dintre ingredientele „tentației totalitare”, mai ales în societățile subdezvoltate și în cele mai puțin dezvoltate. În asemenea circumstanțe, neutralizarea judecății libere și critice prin dezinformare și manipulare devine un obiectiv major al trusturilor de presă aservite financiar și propagandistic. Mentalul individual și colectiv își găsește astfel condițiile propice căderii într-o lungă și grea captivitate.

Ajunși aici, ne putem întreba: cum ne-am putea controla propria „tentație totalitară”? Cum ne-am putea elibera de capcanele „minții captive”, de propriile limite și prejudecăți, dar și de manipulările propagandistice cărora le putem cădea victime? „Tentația totalitară” este tentația infailibilității. Dar, infailibilitatea nu este altceva decât o iluzie. „Tentația totalitară” este așadar tentația unei iluzii, iluzia infailibilității puterii politice totale. Ca orice lucru omenesc, și infailibilitatea puterii politice totale se dovedește, mai devreme sau mai târziu, cu prețuri mai mari sau mai mici, o iluzie. Împăratul e gol! Dar, să fim realiști! S-ar putea ca unii dintre noi, chiar știind acest lucru, să persiste în comercializarea iluziilor politice. Și aceasta cu atât mai mult cu cât nu puțini dintre noi preferă aservirea voluntară profitabilă pe termen scurt asumării judecății critice în nume personal.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe