Partidul Laburist Britanic se radicalizează spre stânga spectrului politic

Petru Clej Publicat la: 17-12-2018

Într-o perioadă în care multe partide social-democrate și socialiste din Europa sunt în criză sau chiar luptă pentru supraviețuire, Partidul Laburist din Marea Britanie cunoaște o perioadă de mare ascensiune sub unul dintre cei mai de stânga lideri ai partidului din istoria sa de peste 100 de ani.

De la alegerea sa în fruntea Laburiștilor în 2015, Jeremy Corbyn a împins partidul tot mai spre stânga spectrului politic, cu rezultate surprinzător de bune în alegeri. După două scrutine parlamentare (2010, 2015) în care laburiștii nu au trecut de 30% în votul popular, sub conducerea lui Corbyn ei au ajuns la 40% în alegerile anticipate din iunie 2017, cel mai bun rezultat de după 2001. Când Ed Miliband a demisionat din funcția de lider al laburiștilor după eșecul din 2015, Corbyn, un deputat marginal și lipsit de charismă, s-a înscris în cursa pentru a-i succeda; candidatura sa a fost primită de mass-media aproape cu deriziune. Dar Corbyn a profitat de sistemul vot introdus de Miliband, care a deschis practic oricărui simpatizant laburist posibilitatea de a vota pe internet dacă plătea trei lire și a câștigat net competiția în fața a trei foști miniștri din perioada când partidul era condus de Tony Blair și Gordon Brown și care s-a aflat la putere timp de 13 ani în perioada 1997-2010.

Evenimentele de după alegerea sa au contribuit la consolidarea puterii în partid a noului lider și la deriva stângistă a Partidului Laburist.

Mai întâi, a fost campania pentru referendumul din 23 iunie 2016, în care electoratul era chemat să se pronunțe față de rămânerea sau ieșirea Marii Britanii în/din Uniunea Europeană.

Deși poziția oficială a Partidului Laburist a fost aceea de sprijinire a rămânerii Marii Britanii în UE, Corbyn a făcut o campanie ambiguă și lipsită de orice entuziasm, dat fiind euroscepticismul său de lungă durată, ceea ce a derutat o bună parte a electoratului laburist, mai ales cel din nordul Angliei, fapte care a contribuit la victoria Brexit cu 52%.

În vara lui 2016, aripa moderată a partidului parlamentar a încercat un puci împotriva lui Corbyn, înaintând candidatura unui deputat cvasinecunoscut și mediocru, Owen Smith, permițându-i liderului să fie reales cu 62% (față de 60% în anul precedent) și să-și consolideze poziția în partid.

Confirmare electorală

A urmat scrutinul parlamentar anticipat convocat la propunerea noului prim-ministru și lider al Partidului Conservator, Theresa May, în care Partidul Laburist a început campania electorală cu un handicap de 20% în sondajele de opinie, pentru ca în ziua alegerilor să ajungă la numai 2% în urma Conservatorilor și să-i priveze pe aceștia de o majoritate absolută în Camera Comunelor.

Corbyn este considerat cel mai de stânga lider al Partidului Laburist cel puțin de la Michael Foot (1980 – 1983) și poate chiar cel mai de stânga din istorie. Sub conducerea sa, Partidul Laburist a revenit la promisiunile electorale abandonate în timpul guvernărilor Blair-Brown, dintre 1997- 2010 – naționalizarea unor sectoare precum transportul feroviar, companiile de distribuire a apei și energiei, precum și Royal Mail (poșta). În plus, partidul plănuiește să readucă serviciile externalizate, actualmente efectuate de companii private, sub control public, fie la nivel central, fie la nivel local. Arhitectul acestor politici este numărul doi din partid, ministrul de Finanțe din umbră, John McDonnell, un marxist declarat, care nu s-a sfiit să citeze din cărticica roșie a liderului comunist chinez Mao Țe Dun chiar în plină dezbatere în Camera Comunelor. Corbyn nu este un strateg sau un gânditor politic, dar s-a înconjurat de oameni care gândesc și pentru el, cum ar Seumas Milne, fost gazetar la The Guardian, sau Andrew Murray, fost jurnalist și membru al Partidului Comunist, ambii revizioniști ai istoriei comunismului cu simpatii leniniste, dacă nu chiar staliniste, cu un aport decisiv în virajul ideologic la stânga în partid.

Liderul Laburist este ajutat și de mișcarea Momentum, un fel de trupă de șoc compusă din activiști care nu se jenează să folosească metode de intimidare față de moderații din partid, inclusiv deputații, amenințându-i cu deselecționarea în circumscripțiile lor pentru scrutinul parlamentar următor prin susținerea unor contracandidați stângiști la învestitura oficială Laburistă. Partidul Laburist s-a „stângizat”, dar în același timp a adoptat unele poziții ideologice aparținând tradițional dreptei, cea mai importantă fiind tot mai pronunțatul antisemitism, mascat sub forma antisionism.

Corbyn, care este un prieten de lungă durată al organizațiilor terorist islamiste Hamas și Hezbollah, a fost acuzat că tolerează și chiar încurajează antisemitismul în Partidul Laburist, acuzații făcute chiar de deputați din partid, unii evrei, alții neevrei. Nu doar criticile la adresa Israelului sunt vizate de, ci și manifestări clasice de antisemitism, cu portretizarea evreilor ca o elită cu efect malefic, prezente mai ales la baza partidului.

 

Viitor incert

Electoratul Laburist nu e neapărat la fel de radicalizat, dar mulți dintre votanți sunt tineri care văd în Partidul Conservator – în majoritate favorabil Brexit – un partid ostil, orientat către vârstnici și oameni mai înstăriți. Mai mult, electoratul câștigat în trecut de Blair nu prea are alternativă, dat fiind sistemul de vot majoritar uninominal care dezavantajează alte partide decât cel Conservator și cel Laburist. Pentru moment, Corbyn este în continuare în ascensiune și se declară gata de a prelua puterea.

Conservatorii au încercat să sperie electoratul cu ideea unui stângist radical precum Corbyn ca prim-ministru, dar nu au reușit.

Problema lui Corbyn este Brexit. Ieșirea Marii Britanii din UE se va produce pe 29 martie 2019 și nimeni nu știe la ora actuală ce se va întâmpla după aceea. E posibil ca electoratul să se gândească pe viitor de două ori dacă o reîntoarcere la socialismul anilor ’70 mai poate reprezenta o opțiune pentru Marea Britanie proaspăt ieșită din UE.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe