Diana Vrabie – Chișinău. Evocări interbelice

Mihaela Toader Publicat la: 17-12-2018

Din perspectiva istorică și documentară bucureșteană, perioada anilor 1918-1940 oferă o frescă sau o imagine generală a Chișinăului interbelic reflectată în articolele din presa vremii din Capitala României Mari. Ziarele din București care au relatat despre Chișinău în acest interval de timp, printre care se numără Mișcarea, Universul, Adevărul, Epoca, România, Dimineața, Aurora etc., nu sunt însă o mărturie completă care să ilustreze adevărata istorie din acele vremuri, ci însumează mai mult evenimente politice și sociale majore care nu (de)scriu adevăratul tablou al Chișinăului României Întregite. O lucrare impresionantă, care prezintă o frescă vastă a orașului Chișinău din istoria interbelică, ce a fost publicată anul acesta la Editura Eikon, București, 2018, Chișinău. Evocări interbelice este semnată de Diana Vrabie, critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova.

Volumul este o antologie dedicată Chișinăului ce transmite prin trăiri poetice și colecții literare de mare valoare istorică și literară imaginea vie a ceea ce a fost orașul cândva, „acolo unde simțirea românească a fost sugrumată, renăscând spectaculos în agitatul interbelic”. În „Cuvântul de însoțire”, Adrian Dinu Rachieru ne sugerează că, parcurgând cartea scriitoarei Diana Vrabie despre Chișinăul interbelic, ne întâlnim cu „autori de diferite calibre, cu toții doritori a prinde și a fixa în pagină poezia metropolei; adică orașul din amintire, cum scria George Dorul Dumitrescu, orașul plin de contraste și curiozități, cu tristeți și bucurii, închipuind o sinteză de viață națională. Adică veșnicia românească….

Cetatea abandonată sau Orașul de la Răsărit

Lucrarea ne invită asumat la o (re)trăire sau (re)înviere a (de)scrierilor unor cunoscuți scriitori ai timpului despre interbelicul Chișinău, pe care Sadoveanu îl vedea „un oraș somnoros” ce semănă cu o „cetate abandonată”, iar Geo Bogza, interesat de „mahalalele tenebroase”, observă viața alertă a orașului lăsându-i impresii care „zgârie viața”. În același timp, Gala Galaction în Scrisori basarabene (re)simte, după participarea la o șezătoare literară, „miracolul basarabean”, „asaltat de duhuri și cenușii votcă”.

Antologia scriitoarei Diana Vrabie se vrea a fi, potrivit lui George Dorul Dumitrescu, un prim florilegiu, identificând – prin proiecții (ne)sentimentale – mărcile identitare ale metropolei. Deopotrivă, autoarea pornește acest demers invocând pe de o parte argumentul important în cercetarea sa științifică de a nu lăsa necunoscut acest oraș interbelic, Chișinău, „ce și-a trăit cu demnitate trista izolare, marea singurătate și suferință, constituind, în același timp, un spațiu al simbolurilor și al amintirilor, al moștenirii și al conservării unui excepțional patrimoniu identitar, prea puțin cunoscut și valorificat”. Pe de altă parte, Diana Vrabie, precizează că interbelicul oraș Chișinău, „în debutul decisivului an 1918, mai trăiește clipe de derută, aflându-se sub autoritate dublă, până în data de 24 ianuarie, când este proclamată independența Republicii Democratice Moldovenești”.

Perioada interbelică a citadelei basarabene, care a demarat procesul de unire cu România la 1918, a deschis calea reaproprierii spirituale „dintre cele două maluri și conștientizarea apartenenței la același neam”, ce a fost urmată „de o perioadă extrem de benefică pentru întreg neamul românesc, în care este garantat dreptul la proprietate, introdus votul universal etc.”. Astfel, Chișinăul intră în circuitul marilor reforme „implicat în acele vremuri de mari decizii, primenindu-și straiele și portul”. Scriitoarea Diana Vrabie ne captivează de la începutul volumului cu o strălucită îmbinare literară a unor scrieri ale unor autori, reușind să-i definească imaginea autentică: „Urbe învăluită în taină, oraș descins din amintire (George Dorul Dumitrescu), oglinda Iașului privit de la Galata (Ion Th. Simionescu), oraș al basmelor (Laurențiu Fulga), Chișinăul romantic (Gheorghe G. Bezviconi) dintre cele două războaie mondiale își trăiește epoca de glorie, devenind centru de provincie românească și primind în anii’ 20 ai secolului XX apostolatul elitelor culturale din celelalte provincii ale României Mari, după ce a dat tonul Marii Uniri”.

Orașul din amintire

Cartea Dianei Vrabie debutează cu anul 1918, redând în chip semnificativ textul semnat de Mihail Sadoveanu, Ziua de 24 ianuarie la Chișinău și continuând cu „o mică istorie a percepției în funcție de reconfigurările ființiale ale Chișinăului, care se va întinde până la concludentul text Orașul din amintire de George Dorul Dumitrescu”.

Autoarea menționează interesul constant „din partea călătorilor din afara provinciei, îndeosebi români, dar și al băștinașilor instruiți, care au trăit atracția și în egală măsură necesitatea de a pune în circulație impresiile și informațiile legate de străzile și bulevardele Chișinăului”. Un exemplu care argumentează interesul pentru cultură în Chișinăul interbelic ni-l oferă următorul text: „O înfățișare lăudabilă se observă și în tendința îmbucurătoare pe care o manifestă basarabenii alături de frații din țară ori de câte ori e vorba să se înființeze câte o societate cu scop cultural național sau de binefacere. Datorită acestui simț, au luat naștere o mulțime de societăți sau filiale ale societăților din țară. În capul acestor societăți stă societatea „B.P. Hasdeu” [Basarabia. Considerațiuni agricole, economice și statistice, Chișinău, Institutul de Arte Grafice „România Nouă”, 1919].

Nu lipsesc din antologia autoarei textele care oferă savoarea epocii din mediul citadin al Chișinăului sau acele pagini care zugrăvesc atmosfera de refacere a acestui oraș. În acest sens, întâlnim texte omonime, cum ar fi cazul reportajului Impresii din Basarabia. Spre Chișinău – Prutul – zi de târg la Ungheni, Patru ani de mari realizări municipale la Chișinău.

Chișinău, oraș al basmelor

Descoperim în volumul de față o prezentare despre Chișinăul din 1919 într-un text semnat de Mihail Sadoveanu, ce ne ajută să înțelegem mentalitățile vremurilor de odinioară: „Călătorul, la Chișinău, coboară într-o gară meschină, intră însă într-un oraș mare și foarte întins […] Chișinăul nou e frumos împărțit pe cvartale, cu străzi drepte care se taie regulat, cu aer mult, lărgime, plantații și grădini. Vechea administrație moscovită avea patima lărgimii și mărimii: totul trebuia să aibă o înfățișare imperială”. Dar și un Chișinău care, la 1937, „crește în văzul nostru, ca și literatura basarabeană de azi, ce deschide o nouă eră în dezvoltarea culturii românești din această parte a țării” [Gazeta Basarabiei (Chișinău), An. III, nr. 569, 3 oct., 1937, p. 2].

Scriitoarea Diana Vrabie consideră în cartea sa că autorii interbelici, indiferent de abordare, scriu despre Chișinău la modul autentic. Dacă Laurențiu Fulga – subliniază autoarea – ne oferă imaginea unui Chișinău „al basmelor” „cu case igrasioase”, „femei inutile”, „cântece de întortocheate cuvinte rusești”, „duhuri cenușii”, „mascaradă”, „votcă și tutun prost”, un Chișinău, în consecință, al beznelor, cu „o viață lipsită de orice aspect mai interesant, mai omenesc”, George Doru Dumitrescu reabilitează oarecum imaginea Chișinăului, găsindu-l „frumos și alb iarna”, „alb și roz primăvara”.

Cartea Dianei Vrabie este un omagiu literar adus Chișinăului interbelic, prea puțin cunoscut în România, și, totodată, un reper istoric interesant care contribuie la înțelegerea istoriei României Mari din perspectiva Orașului de la răsărit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe