Relațiile internaționale din perspectiva românilor în anul Centenarului

Vladimir Ionaș Publicat la: 20-01-2019

În anul în care România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire, o știre a ținut zile întregi agenda tuturor publicațiilor din țară și s-au făcut nenumărate analize, care mai de care mai pesimiste. Știrea plecase de la rezultatele ultimului Eurobarometru realizat la comanda Parlamentului European, potrivit căruia, doar 49% dintre cetățenii români consideră că apartenența țării lor la Uniunea Europeană este un lucru bun, față de 59% în Eurobarometrul anterior, realizat la începutul anului 2018. Evident că o astfel de scădere de 10% ridică foarte multe semne de întrebare și poate creea panică în rândul celor care consideră Uniunea Europeană ca fiind singura soluție viabilă pentru România. Problema de fond totuși a fost că majoritatea celor care s-au declarat îngrijorați de această scădere nu au analizat Eurobarometrul în profunzime și nu au trecut mai departe de această întrebare. Dacă ar fi mers mai departe, ar fi văzut tot în acest raport faptul că 64% dintre români consideră că prin apartenența la UE România a avut mai mult de câștigat. De asemenea, ar fi văzut că 50% dintre români își doresc ca țara noastră să treacă la moneda unică europeană cât mai curând. Dar cea mai importantă întrebare este cea referitoare la un eventual referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană, unde 65% dintre români ar vota împotrivă și doar 15% pentru.

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe