Unirea provinciilor istorice românești și principiul autodeterminării popoarelor

Cristian Ionescu Publicat la: 20-01-2019

Afirmarea identității naționale la începutul secolului XX a căpătat un sprijin esențial din punct de vedere teoretic: recunoașterea largă, inclusiv în cancelariile diplomatice, ca un comandament de drept public a principiului naționalităților și a dreptului de liberă determinare a acestora. Conferința de Pace de la Paris, care a încheiat Primul Război Mondial, în ceea ce privește România ca și alte state succesoare ale Imperiului Austro-Ungar și Țarist, a trebuit să țină seama de realități istorice și naționale, de voința nestrămutată a poporului român și a celorlalte popoare, pentru formarea și desăvârșirea unității lor statale și să le consfințească în tratatele de pace (A. Deac, I. Spălățelu, „Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Formarea statelor naționale unitare din Centrul și Sud-Estul Europei”, în Revista de istorie nr. 3/1979, p. 478).

Pentru a citi integral acest articol te invităm să cumperi revista sau să te abonezi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe