Sufocarea istoriei noastre

Sabin Drăgulin Publicat la: 27-03-2019

Evenimentele interne ale vieţii noastre politice de la începutul anului 2019 continuă stilul confuz şi spasmodic al anului 2018. În istoria noastră, anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, cum s-a regăsit în toate comunicările oficiale, va fi considerat, fără tăgadă, un an al eşecului naţional. De ce? Pentru că la un secol de la săvârşirea proiectului politic imaginat şi pus în practică de elitele modernizatoare care au condus revoluţiile naţionale de la 1848, spiritul acelor vremuri a dispărut. Flacăra modernizatoare care a ars sufletele atâtor patrioţi trăitori în provinciile istorice româneşti între 1848 şi 1918 s-a stins. Încă odată… De ce?

Încercând să dau un răspuns cu caracter general și incomplet, acesta ar fi: pentru că acele elite, politice, economice, culturale, ideologice aveau un sistem de valori care era consonant cu modelul de cultură european, occidental, pentru că demersul modernizator al elitelor autohtone era similar cu cel civilizaţional, occidental. În foarte multe cazuri, în acele decenii în care românii nu aveau un stat al lorsau când acesta nu era încă desăvârșit, interesele particulare și de grup au fost subsumate celui superior, naţional.
Acest spirit, la aproape 30 de ani de prăbușirea comunismului în Europa, pare să nu mai existe în spaţiul românesc. Iar acest fenomen îl regăsim atât la nivelul clasei politice actuale, care este mânată în acţiunile sale de interese personale, particulare și egoiste, cât și la nivelul marii mase a populaţiei unde consumismul a devenit un mod de viaţă. Desigur, există și excepţii, iar excepţiile nu sunt și regula în timpurilor noastre.
Am reuşit să ratăm Centenarul
Am reușit să ratăm Centenarul fără să putem începe sau încheia un proiect care să aibă relevanţă la nivel naţional. În nici un domeniu. Excepţiile au provenit din spaţiul privat sau de la nivelul autorităţilor locale care au încercat punctual să celebreze acest moment unic și irepetabil.
Toate momentele istorice cu valoare de simbol, culminând cu 1 decembrie 1918 s-au pierdut în mlaștina creată de pasiunile politice ale momentului anului 2018. Iar anul 2019 a început la fel. În zilele de 5-24 ianuarie 2019 am sărbătorit 160 de ani de la unirea a două vechi provincii românești, Moldova și Valahia. Sau mă rog, ar fi trebuit să sărbătorim. În afară de câteva emisiuni transmise în mass-media și un număr prea mic de evenimente organizate de muzeele din București și din ţară, nu am avut nimic palpabil la nivel politic.
Desigur, ar putea fi persoane care ar putea să pună întrebarea, firească: De ce mă raportez la clasa politică? Pentru că, în opinia mea, întreaga istorie a României, cu bune și cu rele, a fost rezultatul modului în care elitele politice ale momentului au acţionat. Aici nu mă refer la calitatea acestora, văzută din punct de vedere cultural, politic etc.. Dacă ar fi să analizăm din punct de vedere calitativ elitele comuniste care au preluat puterea în România după 1848, acestea erau în mod evident nonelite. Dar în acel moment al istoriei, recrutarea elitelor se realiza în funcţie de argumente ideologice.
Închei această paranteză argumentativă care expune de ce mă raportez la clasa politică actuală. Singura rază de lumină, excepţia prin excelenţă, își are sursa în demersul Bisericii Ortodoxe Române care la mai bine de 140 de ani de la dorinţa de a cinsti memoria celor căzuţi la datorie pentru realizarea idealurilor naţionale de independenţă, a început construirea și a consacrat Catedrala Mântuirii Neamului.
Cum ne putem explica această sufocare zilnică a sufletului naţional, a elementelor simbolice din care se hrănește o naţiune? Pentru că generaţiile actuale, din diferite motive pe care nu le vom analiza acum, au „uitat” să mai simtă românește, au „uitat” să mai fie animaţi de patriotismul specific acelor vremuri.
Rezultatul?
Momente fondatoare ale statului și ale naţiunii române, precum 5-24 ianuarie, sunt expediate în planurile doi sau trei ale atenţiei mass-mediei, 1 decembrie devine un eveniment mult prea politizat și, ușor, ușor, trivializăm, aruncăm în derizoriu, efortul și sacrificiul unor generaţii întregi de înaintași politici.
Însă dacă suntem onești, ceea ce trăim în zilele noastre nu este un fenomen insolit, o realitate externă impusă celei interne, ci mai degrabă reprezintă efectul tăvălugului istoriei care a trecut peste destinul nostru naţional după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când „fratele mai mare de la răsărit”, un frate pe care nu ni l-am dorit, ci a intrat cu forţa în familia și casa noastră, a simţit nevoia să ne „elibereze” cu toate că nu i-am cerut asta, impunându-ne un model societal atât de diferit faţă de cel la care ne-am raportat timp de un secol.
Toate acumulările unui secol de istorie (1848-1948) au fost șterse, invalidate, criticate, demonizate, nonvalorile au înlocuit valorile, drepturile naturale ale individului au fost pervertite, instituţiile fundamentale ale unui stat modern au fost distruse și reconstruite după modelul ideologic al unui stat totalitar, comunist care deși clama cucerirea libertăţii și adoptarea unor drepturi fundamentale, în realitate a distrus destinele a sute de mii de oameni care aveau ca vină faptul că au trăit, au fost educaţi în interiorul unui sistem capitalist și democratic. Astăzi trăim efectele acelor momente ale istoriei care au fost mai presus de voinţa noastră, ce ne-au sădit în memorie mecanisme nedemocratice.
Ruptura de o jumătate de veac de istorie totalitară, comunistă nu s-a realizat încă, la aproape 30 de ani de la prăbușirea acesteia. Regăsim în continuare reflexe ale acestui model de gândire premodern la nivel individual, de grup sau instituţional, în România zilelor noastre.
Soluţia sau soluţiile în opinia mea pot proveni doar de la nivelul societăţii civile, în care, printr-o presiune constantă și din ce în ce mai puternică faţă de clasa politică să se propună un model prin care să se poată reconstrui un ethos naţional, în care valorile românești specifice modernităţii noastre să fie integrate în mod armonios spiritul vremurilor actuale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe