Din analele războiului

Dan Pavel Publicat la: 01-04-2019

Imediat după prăbușirea regimului comunist, cea mai mare nenorocire petrecută cu România a fost legată de opţiunea masivă și (relativ) liberă a electoratului pentru Ion Iliescu (85% din voturi din primul tur de scrutin) și Frontul Salvării Naţionale (66%). Ani de zile eram înfricoșat de gîndul (pe care l-am exprimat în scris) că există posibilitatea repetării la noi a coșmarului mexican, cu Partido Revolucionario Institucional care a stat la putere 71 de ani neîntrerupţi. Datorită geniului politic al lui Corneliu Coposu și al Anei Blandiana, s-a constituit Convenţia Democrată, o forţă care în 1996 a cîștigat toate alegerile. A fost însă singura dată cînd FSN/PDSR/PSD nu a obţinut cele mai multe voturi. La începutul anilor ’90, România a fost aproape de un război civil. Cele patru mineriade au fost simptomatice pentru putreziciunea sistemului politic autohton. Încă două mineriade au fost provocate în 1999, când era CDR la putere, dar nu s-a reușit doborârea regimului democratic. Apoi a părut că s-a intrat în normalitate. Au fost semne ale atenuării, chiar ale dispariţiei principalului clivaj autohton, cel dintre formaţiunea politică a lui Iliescu (& aliaţii) și partidele democratice.
   Dar după alegerile generale din 2016, clivajul s-a reactivat brusc. Numeroasele proteste populare împotriva guvernării pesediste, bicefalismul puterii executive, episoadele de violenţă extremă, cu acuzaţii grave, intoleranţa reciprocă dintre putere și opoziţie sau dintre cele două centre ale puterii executive, încercarea reciprocă de anihilare, lupta politică dusă aproape dincolo de spiritul și limitele formale ale democraţiei, arată că spectrul războiului civil a reapărut. Unul dintre criteriile consolidării democraţiei este legat de acceptarea de către cei de la putere a rezultatului alegerilor care duc la alternanţă guvernamentală. Rezolvarea conflictelor prin confruntări electorale, nu prin războaie civile ori lovituri de stat a fost întotdeauna soluţia dezirabilă și cea mai simplă. Au existat însă mereu actori care au fost tentaţi să nu respecte regulile jocului democratic, iar în anii din urmă s-au înmulţit.
   Trebuie să facem însă distincţie între retorica războiului civil și războiul civil propriu-zis. Faptul că în ultima vreme s-au înmulţit agitatorii, asmuţitorii de război civil, provocatorii, de ambele părţi ale baricadei politice, nu înseamnă că se va ajunge acolo. Posibilitatea de a organiza legal proteste, manifestaţii, ba chiar toleranţa autorităţilor faţă de numeroasele protestele ilegale petrecute în anii din urmă, sunt supape ale canalizării energiilor negative. Injuriile, înjurăturile, blestemele, jignirile, zvonurile, bârfele de pe diferite reţele sociale aparţin acelorași mecanisme de convertire a instinctelor distructive în vorbe. Niciodată însă nu putem fi siguri că se va rămâne la nivel retoric. De la riscul de război civil la ameninţarea războiului civil se poate trece ușor. 

   Societatea civilă din România a rămas într-un stadiu de subdezvoltare, din pricina arsenalului redus de forme ale participării civice și politice. În afară de proteste, manifestaţii și un angajament electoral mediocru, din patru în patru ani (ori din cinci în cinci ani), există forme mult mai eficiente de participare prin care puterea legislativă și puterea executivă pot fi aduse mai aproape de agenda publică. Faptul că la noi nu au fost descoperite este deopotrivă o formă de imaturitate teoretică și de amatorism practic. Nu s-a ajuns nici prin epuizarea bibliografiilor, nici prin inovaţie pragmatică, la construirea centrelor dinamice ale activismului civic, pe care Alexis de Tocqueville le observase în America anului 1830. În lipsa acestora, democraţia rămâne în mod perpetuu un proiect nerealizat. Iar transformarea celor de la putere în ţapi ispășitori pentru toate nerealizările este un semn al neputinţei sociale și politice.
   Sărăcia participării civice și politice duce la radicalizarea protestelor, violenţă verbală și simbolică. Gradul scăzut al participării la vot, dezechilibrul între numeroasele revendicări (adesea irealizabile) și soluţiile proaste găsite de guvernanţi, ineficienţa administrativă, lipsa imaginaţiei civice și lipsa realizărilor instituţionale, întreţine nemulţumirile sociale și radicalizare apolitică. Prin urmare, spectrul războiului civil nu poate fi niciodată îndepărtat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe