Testul Maduro

   În lumea actuală, se multiplică sursele neînţelegerilor şi conflictelor de interese. Iar consensul este tot mai greu de obţinut, chiar şi în probleme urgente pentru planetă (vezi retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice). În perioada Războiului Rece, bipolaritatea ducea sistematic către formarea a două mari tabere în dispută, indiferent de temă: cei care se situau de partea SUA (a democraţiilor liberale, capitaliste, a NATO şi a altor aliaţi) versus cei care se situau de partea URSS (a regimurilor comuniste, procomuniste, a Pactului de la Varşovia).

   După prăbușirea regimurilor comuniste de tip sovietic și instaurarea unipolarităţii, s-au multiplicat taberele și interesele, mai ales că antiamericanismul are faţete variate (ceea ce este interpretat drept un preludiu la o nouă multipolaritate). După venirea la putere a lui Donald Trump, a devenit din ce în ce mai dificil ca statele occidentale europene să găsească un limbaj diplomatic sau strategic comun cu SUA (vezi de pildă ideea mutării ambasadelor la Ierusalim). Rareori se mai întâmplă ca lumea să se împartă doar în două tabere. Tocmai de aceea, a fost o supriză pentru analiștii relaţiilor internaţionale să constate cum s-a împărţit planeta în ceea ce privește conflictul din Venezuela: pe de o parte sunt susţinătorii dictatorului socialist Nicolas Maduro; pe de altă parte sunt susţinătorii lui Juan Guaido, liderul opoziţiei, care s-a autointitulat conducător al statului.

                     „Care sunt cele două tabere pe plan internaţional?”

   De partea lui Maduro se situează Rusia, China, Turcia, Cuba, Serbia, Belarus, Coreea de Nord, Africa de Sud, Cambodgia, Laos, Palestina, Siria, Iran, Bolivia, Uruguay, Surinam, Nicaragua, Salvador (în total 22 de state, lista rămîne deschisă). Pentru sprijinirea lui Guaido s-au declarat SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Brazilia, Argentina, Chile, Columbia, Peru, Australia, Spania, Italia, Israel, Maroc, Ucraina, România, Ungaria, Polonia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Croaţia, în general statele membre NATO și UE (în total 52, lista rămâne deschisă). Desigur, mai există state care încă nu și-au exprimat poziţia, deși inamicele lor tradiţionale s-au pronunţat deja. Pentru anumite state nu contează Maduro sau Guaido, ci riscurile (sau oportunităţile) poziţionării de o parte sau alta, așa că nu s-au pronunţat încă.
   Venezuela este unul dintre locurile unde se poate redefini actuala ordine mondială.
   Sunt multe confuzii și probleme nerezolvate în sistemul relaţiilor internaţionale după venirea la Casa Albă a lui Trump. Dacă ne uităm la listele cvasicomplete (ceea ce o poate face oricine pe Internet), pot fi observate tendinţe semnificative. De partea lui Maduro s-au situat statele autoritare, dictatoriale, comuniste. De asemeni, statele clientelare (în raport cu Rusia ori China). În ciuda faptului că Serbia are aspiraţii europene și nord-atlantice, ea s-a plasat pe lista lui Maduro. În cazul Palestinei, este neclar dacă situarea pe partea opusă Israelului și SUA înseamnă și o orientare de partea Rusiei (ca pe vreme OEP). Poziţionarea Africii de Sud confirmă faptul că această ţară trece printr-o criză identitară. De partea lui Guaido s-au situat statele care sunt sau încă se mai consideră democratice (nu neapărat și liberale, vezi cazul Ungariei). Poziţionarea Turciei ne reamintește despre controversele privind posibilitatea excuderii din NATO. Nu lipsesc de pe această listă statele în care alegerile la putere se află personaje și/sau mișcări populiste.
Poziţionarea americană fermă împotriva lui Maduro nu vine exclusiv din anticomunismul lui Trump. Este și o tentativă de reafirmare a SUA în Emisfera Vestică. Doar trei state din America de Sud (Bolivia, Uruguay, Surinam) s-au plasat de partea lui Maduro. Poziţionarea s-a făcut pe timp de pace, dar perspectiva războiului civil le dă multora fiori. Presa și anumiţi specialiști în studii de securitate au sesizat deja prezenţa de partea lui Maduro a peste 15.000 de soldaţi cubanezi, precum și a numeroși mercenari angajaţi de o organizaţie paramilitară rusă (Wagner Group). Putin i-a promis ajutorul lui Maduro, după ce acesta s-a plâns într-o vizită la Moscova că „guvernul Ku-Klux-Klan” condus de Trump pregătește o lovitură de stat împotriva sa. Un angajament militar american în Venezuela ar conduce la un război regional, cu largi implicaţii internaţionale.
Mulţi așteaptă verdictul comisiei speciale pentru investigarea legăturilor dintre Trump și Rusia, ei cred că lămuririle din ”dosarul Venezuela” (și alte dosare) depind de concluziile lui Robert Mueller. Trump încă încearcă să câștige legitimitate internaţională: a planificat o nouă întâlnire cu liderul Coreei de Nord, în Vietnam (care nu s-a pronunţat nici pentru Maduro, nici pentru Guaido). Nu se știe cum se vor finaliza negocierile dintre SUA și China privind evitarea unui devastator război comecial.
   Între timp însă, din partea administraţiei americane au venit semnale neobișnuit de dure. Fostul director CIA, actualul Secretary of State, Mike Pompeo, a declarat cu ocazia vizitei în Slovacia (12 februarie 2019) că Vladimir Putin reprezintă o ameninţare pentru democraţiile din toată lumea. Asemenea declaraţii făcea acum cîţiva ani unul dintre cei mai mari inamici ai lui Trump, miliardarul George Soros. Realitatea geopolitică îl obligă pe actualul președinte al SUA să iasă din ambiguitatea fundamentală a actualei administraţii: admiraţia pentru marii dictatori ai lumii sau sprijinirea în lume a regimurilor democratice liberale. În actualul context, el nu mai are loc de întors.(Timpul)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe