Mişcările de dreapta în Europa - istorie şi memorie

Ian Browne Publicat la: 26-11-2019

Fiecare ţară europeană are o istorie proprie. Generalizările necesită de obicei o abordare foarte largă care nu este întotdeauna sensibilă la variaţiile naţionale și locale ce afectează politica mișcărilor de dreapta. Totuși, chiar ţinând seama de acest avertisment, putem să facem câteva remarci generale despre bătrânul continent.

Extrema dreaptă este în general considerată o mișcare a outsiderilor, situată în afara politicii general acceptate. Dacă luăm ca exemplu Ungaria, partidul de guvernământ Fidesz este văzut ca partid mainstream de dreapta, în pofida politicilor sale, în timp ce Jobbik este privit ca aparţinând extremei drepte. Partidele de extremă dreaptă sunt în general ostile faţă de principiile democraţiei liberale. Ele resping statul pluralist, tolerant, secular, văzut ca o grupare de cetăţeni cu interese și concepţii diferite despre viaţă, încercând să găsească mecanisme instituţionale eficiente pentru a convieţui și a se accepta reciproc. În schimb extrema dreaptă consideră ideea de naţiune, așa cum este întruchipată în conceptul de stat naţional, ca fiind fundamentală. Pentru acest tip de ideologie, o naţiune nu este doar un grup de indivizi care trăiesc între aceleași graniţe geografice. Este un grup etnic și cultural omogen, legat prin limbă și istorie, cu o fiinţă naţională și un destin comun. Această concepţie ar fi incompatibilă nu cu democraţia ca atare, ci cu democraţia liberală, de unde și scopul declarat al lui Victor Orban de a „păstra Ungaria ca ţară maghiară” și de a o transforma într-o „democraţie iliberală”. Alegerile parlamentare europene din 2014 au fost considerate o victorie a extremei drepte, cu creșterea reprezentării partidelor de extremă dreaptă din Austria (FPO), Germania (NPD), Grecia (XA), Danemarca (DF), Suedia (SD) și mai ales din Franţa, unde FN a câștigat 21 de locuri. Liberalii fac predicţii sumbre despre alegerile din mai. Europa liberală este în pericol. Paul Mason, scriind în The Guardian, a prezis „o întoarcere spre partea întunecată”, iar George Soros a declarat că UE „merge, ca un somnambul, către anihilare”. Istoricul Tony Judt susţine că prezenta concepţie liberală despre Europa se bazează pe un mit. Mit care spune că Europa este structural liberală și că extrema dreaptă este o anomalie. Mit care spune că, în perioada interbelică, Europa a fost fundamental democratică și interesele politice postbelice au divizat- o într-un Vest democratic și un Est nedemocratic. Europa de Vest a continuat să se dezvolte ca un proiect liberal democratic, în timp ce în Est vechea politică tradiţională a fost înlocuită de o ideologie a solidarităţii umane pe care nimeni nu a crezut-o, cu concepte cinice despre viaţă și politică. După prăbușirea comunismului, Occidentul le-a oferit ţărilor din Est șansa de a reveni la calea democratică liberală, abandonată în 1939. Judt argumentează că acest mit convolut reprezintă o falsificare a istoriei. Europa în secolul al XX-lea era, în cuvintele lui Mark Mazower, un „continent întunecat”. În perioada interbelică, democraţia a eșuat și ostilităţile interetnice au predominat, în timp ce popoarele încercau să creeze state naţionale omogene din punct de vedere etnic și cultural. Purificarea etnică nu era un concept caracteristic doar naziștilor și până în 1945, cu un cost imens în vieţi umane, majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est deveniseră state naţionale omogene din punct de vedere etnic și cultural. Istoria iliberală a Occidentului nu este cu mult mai bună. Germania, Italia și Austria erau dictaturi fasciste - antiteza liberalismului - implicate în propria lor formă de purificare etnică, îndreptată în primul rând împotriva evreilor. Spania și Portugalia erau dictaturi. Regimul colaboraţionist antisemit de la Vichy nu a fost o aberaţie, ci o continuare a politicii interbelice franceze. Trecutul Europei nu este liberal, ci iliberal. Mitul greșește și atunci când analizează prezentul. După cum subliniază Mazower, epoca post- 1989 în Europa Centrală și de Est nu a fost dominată de democraţia liberală, ci de capitalism. Politica democratică nu s-a dezvoltat aici la fel ca în Occident. În Vest, partidele reprezintă interesele, de obicei economice, ale clasei muncitoare, ale clasei de mijloc și așa mai departe. În Est ele reprezintă identităţi și valori. Folosind termenii analizei politice, putem spune că în Vest politica este cel mai bine înţeleasă în termeni socio-economici. În Est, ea este cel mai bine înţeleasă în termeni socio-culturali. Identitatea naţională, statul naţional omogen din punct de vedere etnic și cultural precum și valorile care stau la baza conceptelor identitare comune reprezintă cheia înţelegerii politicilor Estului. Fantomele trecutului nu au dispărut. Obiectivele lor pot fi diferite acum, dar vechile probleme sunt încă aici. Toate mișcările de dreapta ale momentului împărtășesc convingerea că identitatea lor este ameninţată de forţele liberalismului și integrării europene. Ostilitatea faţă de valorile seculare este ceva obișnuit, în special în Ungaria și Polonia. Religia este văzută ca afirmare a identităţii culturale și ca forţă spirituală. Valorile universale ale liberalilor care conduc UE și care pun accent pe drepturile minorităţilor sexuale și etnice sunt privite ca un afront la identitatea naţională, o încercare a unei elite tehnologice - „cetăţenii de nicăieri” - de a distruge valorile familiei și ale religiei, singurele care pot da substanţă identităţii naţionale. Imigraţia și graniţele permeabile sunt considerate că subminează omogenitatea statului naţional permiţând, literalmente, introducerea de corpi străini în trupul naţiunii, sub forma unor persoane care nu împărtășesc aceleași valori culturale, religioase, istorice. Nu ar trebui să tratăm dreapta sau extrema dreaptă ca pe niște aberaţii - fenomene singulare sau marginale ale politicii europene - fie în Est, fie în Vest. Ideologia pe care o afirmă a fost și încă este parte integrantă din mainstreamul vieţii politice a bătrânului continent. După cum spune Cas Mudde, existenţa extremei drepte ar trebui considerată ca fiind însăși ilustrarea conceptului de democraţie în acţiune. Liberalilor s-ar putea să nu le placă acest lucru dar, ca să-l parafrazăm pe Habermas, așa arată democraţia iliberală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe