Maiorul Gheorghe Mihail, un erou al Bătăliei de la Mărăşeşti

Leonida Moise Publicat la: 26-11-2019

Luptele de la Mărăşeşti au fost, prin amploarea şi dramatismul lor, cele mai importante din întreaga campanie a armatei române din Primul Război Mondial. Conjunctura geopolitică şi geostrategică din vara lui 1917 era nefavorabilă României, trupele ruse începuseră să părăsească frontul, iar altele, aflate în cooperare cu trupele române pe frontul din Moldova, dădeau semne clare de neimplicare, în cazul unui atac german serios.

La declanşarea puternicei ofensive a armatei germane pe Frontul de la Mărăşeşti, trupele din Divizia 34 rusă s-au retras, comandamentul român fiind nevoit să le înlocuiască cu noi unităţi române. Gara şi satul Mărăşeşti se aflau pe direcţia loviturii principale a armatei germane. Misiunea de a apăra acest sector a revenit Diviziei a 9-a infanterie, dislocată la pace în Constanţa. Comandantul diviziei, generalul Constantin Scărişoreanu, a dispus regimentele 34 şi 36 infanterie pe linia principală de rezistenţă. În pofida efortului extraordinar al militarilor români de a menţine aliniamentul de apărare, forţele inamice reuşesc să creeze breşe mari în dispozitivul de apărare al unităţilor române, existând pericolul ca întreaga apărare să cedeze. A fost momentul psihologic al bătăliei de la Mărăşeşti. În aceste circumstanţe, singura subunitate care a rezistat a fost Batalionul 2 din Regimentul 34, comandat de maiorul Mihail. Identificând riscurile care ar fi apărut dacă batalionul său nu rezista pe poziţia de apărare, acesta a dat ordin subordonaţilor să nu cedeze până când contraatacul ordonat de divizie nuşi va atinge obiectivul. Într-adevăr, observând evoluţia confruntărilor, comandantul diviziei a pregătit la timp contraatacul, cu unităţi din eşalonul 2, restabilind astfel situaţia. Despre dramatismul acestor lupte, acesta îşi aminteşte: „Începe mai întâi un bombardament şi după bombardament atacul infanteriei germane. Aşa de formidabil a fost atacul, încât apărarea noastră este dată peste cap. Raportez că nemţii se preling prin stânga şi dreapta mea… şi că flancurile batalionului meu încep să fie învăluite. Dacă îi retrăgeam s-ar fi făcut o breşă mare, regimentul retras, divizia retrasă, s-ar fi făcut un gol prin care ar fi pătruns nemţii, iar tot frontul nostru ar fi fost întors. Ordon, nici un pas înapoi. În timpul acesta, comandantul diviziei vede situaţia şi pregăteşte un contraatac. Acest contraatac a fost atât de formidabil încât a dat pe nemţi înapoi şi m-a salvat şi pe mine. De aceea, Regimentul 34 infanterie, în ziua aceea şi a doua zi, şi-a căpătat cu un nume extraordinar prin vitejia pe care a arătat-o în bătălia asta, de la Mărăşeşti, care era pe viaţă şi pe moarte, şi în care dacă nemţii reuşeau, ocupau toată Moldova, fiindcă asta era ţinta lor. Soarta Moldovei s-a jucat la Mărăşeşti. Pentru faptele de vitejie deosebite pe frontul de luptă de la Mărăşeşti, maiorul Gh. Mihail a fost decorat cu ordinul Militar „Mihai Viteazul, clasa a III-a, prin Înalt decret nr.414 din 18 august 1917: „pentru destoinicia cu care a comandat batalionul în luptele din 27 şi 28 iulie la Sud de Mărăşeşti, unde conducând cu energie a pătruns în liniile duşmane, a capturat două mitraliere şi 62 de prizonieri, căzând rănit pe câmpul de luptă”. Semnificative pentru activitatea maiorului Mihail pe frontul de la Mărăşeşti sunt aprecierile comandantului Regimentului 34 infanterie, colonelul Dumbravă, în structura căruia se găsea Batalionul 2, comandat de maiorul Mihail, care nota în foaia calificativă a acestuia: „În noaptea de 26/27 iulie 1917, regimentul schimbând poziţiile ruseşti de la Mărăşeşti, linia întâi a fost încredinţată maiorului Mihai. A doua zi (27 iulie) nemţii au atacat cu furie, inclusiv acestor sector… la dreapta şi la stânga acestui sector, inamicul a reuşit, pentru moment, să împingă înapoi pe apărători, singur sectorul maiorului Mihail a rămas neclintit, mai mult, când contraatacul executat de celelalte două batalioane ale regimentului a reuşit să împingă înapoi pe inamic, maiorul Mihail, din proprie iniţiativă pătrunde în tranşeele inamice, de unde se întoarce cu prizonieri şi trofee. În urma grelelor pierderi din tot regimentul s-a mai putut forma decât un batalion sub comanda maiorului Mihail. În ziua următoare se ordonă ofensiva şi cu toate că nu dormise două nopţi şi participase cu o zi în urmă la lupte grele, totuşi, la ora fixată, acest batalion iese din adăposturi şi este singurul din tot sectorul diviziei care şi-a atins obiectivul. Martor ocular al celor descrise mai sus, aduc admiraţia mea acestui neîntrecut ofiţer şi afirm că o parte din gloria ce s-a acoperit regimentul în luptele de la Mărăşeşti se datorează executantului, maior Mihail”. La rândul său, cunoscutul istoric Constantin Kiriţescu, în strălucita sa monografie dedicată Primului Război Mondial menţiona referitor la acţiunile Diviziei a 9-a infanterie şi în mod special la batalionul comandat de maiorul Mihail: „la extrema dreaptă a Diviziei a 9-a, soldaţii singurului batalion rămas din Regimentul 34 Constanţa ies din tranşee şi se reped la atac, printre gloanţele ce cad ca ploaia peste ei. Sunt singuri; la dreapta, ruşii nu se mişcă din tranşee, iar la stânga, camarazii din Regimentul 36 infanterie sunt ţintuiţi pe loc de mitralierele duşmane. Sub ploaia de gloanţe, şi mitralierii soldaţii Batalionului 2 înaintează, cel dintâi care este rănit este comandantul acestei subunităţi, maiorul Mihail, apoi rând pe rând şi alţi ofiţeri. Batalionul şi-a atins obiectivul, este însă la mai puţin de jumătate din câţi plecaseră”. Episodul de la Mărăşeşti a fost foarte important pentru ofiţerul Gheorghe Mihail. S-a dovedit a fi un excelent ofiţer cu reale perspective, fapt ce i-a asigurat o ascensiune firească, toţi comandanţii săi având aprecieri dintre cele mai frumoase privind activitatea acestuia. Graţie pregătirii, calităţilor şi, mai ales, fermităţii şi intransigenţei sale, a ajuns la gradul de general, deţinând funcţii importante în armata română. A ocupat de două ori cea mai înaltă funcţie din armată, aceea de Şef al Marelui Stat Major, în aceeaşi zi şi lună, dar la ani diferiţi, 23 August 1940 şi 23 August 1944. În final, o informaţie care ar putea ajuta ca memoria acestui destoinic ofiţer al armatei române să fie readusă în atenţie militarilor, dar şi a publicului. În Sinaia, pe Strada Şoimului nr.15 se găseşte vila în care acesta a locuit. Ori de câte ori revin în Sinaia, trec să văd această locuinţă, o construcţie modestă de care, din păcate, nu se mai ocupă nimeni. A avut un fiu care a trăit la Paris şi din câte ştim, deşi a fost contactat, nu s-a implicat în dobândirea imobilului respectiv. Poate că cineva se va interesa de acest caz, iar locuinţa generalului Mihail ar putea deveni un muzeu care să includă mărturii despre unul dintre cei mai valoroşi generali ai armatei române.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe