Venezuela – un conflict fierbinte într-un nou Război Rece?

Răzvan Pantelimon Publicat la: 26-11-2019

Tot mai mulţi analiști consideră că situaţia din Venezuela constituie cea mai bună ilustrare a unui nou Război Rece care ameninţă să devină destul de „fierbinte”, situaţia de criză cronicizându-se și riscând să dea naștere oricând unui conflict deschis.

Criza politică prin care trece Venezuela este rezultatul evoluţiilor din ultimii 20 de ani, în care rolul major i-a revenit președintelui Hugo Chávez și modelului politic pe care a încercat să îl impună. Câștigarea alegerilor prezidenţiale din 1998 este un moment important nu doar pentru Venezuela, ci pentru mare parte din America Latină pentru că inaugurează o perioadă în care asistăm la un reviriment al stângii în zonă, dând naștere la ceea ce literatura de specialitate definește ca fiind „the pink tide”. Modelul neo-populist promovat de Chávez, s-a dovedit un succes electoral, asigurându-i victoria în toată această perioadă, deși au existat situaţii în care s-au semnalat probleme și posibile fraude. Primele semne ale crizei politice au apărut încă din perioada lui Chávez, dar se acutizează după moartea acestuia și preluarea puterii de către Nicolás Maduro. Principala problemă s-a dovedit legătura indisolubilă dintre modelul neo-populist al lui Hugo Chavez și persoana/ personalitatea acestuia, pentru că nu se poate contesta charisma indubitabilă pe care o avea Chavez și modul în care știa să atragă susţinători (amintim doar emisiunea Aló Presidente). Maduro a trebuit să lupte cu această moștenire și cu modelul lui Chavez, fără să aibă charisma acestuia, sprijinul său scăzând constant: dacă în 2012, Chavez ia 8,2 milioane de voturi, alegerile din 2013 îi aduc lui Maduro sub 7,6 milioane, iar în 2018 avem o scădere majoră la puţin peste 6,2 milioane voturi (în condiţiile în care opoziţia acuză multiple fraude electorale). Așadar, Maduro a reușit să piardă în 6 ani peste un sfert din electoratul lui Chavez. Succesul detașat al opoziţiei în alegerile parlamentare din 2015, demonstrează faptul că „chavismul” pierde teren. Criza economică este rezultatul combinat al mai multor factori. Principalul motiv al acestei crize este, paradoxal, faptul că Venezuela deţine unele dintre cele mai mari rezerve de hidrocarburi la nivel mondial și modul în care acestea au fost gestionate. Situaţia economică mondială, precum și politica de revitalizare a OPEC pe care Chavez le-a desfășurat, au condus la creșterea preţului petrolului, ceea ce a adus venituri majore statului venezuelean, care naţionalizează majoritatea industriei petroliere. Accentul pus pe această zonă economică își dovedește limitele pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt a adus numeroase avantaje. Venezuela a ajuns să aibă o economie aproape monoproduct, ceea ce a făcut-o extrem de vulnerabilă la scăderea preţului internaţional al barilului. O mare parte din veniturile obţinute din exploatarea hidrocarburilor va fi orientată către programe sociale (celebrele Misiones) care au asigurat o masă importantă de voturi pentru Chavez, dar și către o serie de încercări de creare a unor structuri regionale de colaborare, precum Alternativa Bolivariană pentru Americi. Problemele au început să apară când criza economică (dar nu numai) a condus la reducere masivă a preţului petrolului. Programele sociale sunt tot mai greu de susţinut, la fel și ajutorul acordat altor state latino-americane cu guverne de stânga. Concentrarea economiei pe un singur produs și importurile masive de alte produse se vor dovedi dezastruoase atunci când la scăderea veniturilor din petrol se va adăuga și embargoul economic din partea SUA. Venezuela intră într-o criză economică majoră, ceea ce conduce la lipsa tot mai acută a produselor de bază, șomaj, migraţie economică masivă. Criza profundă se va manifesta și la nivelul instituţiilor, în condiţiile în care puterea legislativă (reprezentată de Adunarea Naţională aleasă în 2015 în care opoziţia are o majoritate confortabilă) și cea executivă (concentrată în jurul președintelui Maduro, reales în 2018 în niște alegeri boicotate de opoziţie) își contestă reciproc legitimitatea. Confruntarea între cele două puteri devine evidentă la începutul lui 2019; pe 5 ianuarie, liderul opoziţiei - Juan Guaidó - este ales președintele Adunării Naţionale și anunţă că aceasta nu recunoaște alegerea lui Maduro. Pe 11 ianuarie, Adunarea îl declară pe Guaido, Președinte interimar, iar Maduro este considerat uzurpator al puterii. Pe 23 ianuarie, Juan Guaidó depune jurământul ca Președinte interimar. La câteva luni după aceste evenimente, avem o situaţie de blocaj pe plan intern, iar un rol tot mai mare îl exercită factorul extern, situaţia din Venezuela devenind subiect de dispută la nivel internaţional. Guaidó este sprijinit de Adunarea Naţională și de o parte a populaţiei, în timp ce Maduro se bazează pe cea mai mare parte din armată și administraţie, precum și o parte a populaţiei. Atâta timp cât nu au loc modificări majore în niciuna dintre tabere, singura posibilitate de a schimba raporturile de forţă ţine de sprijinul extern, însă și aici asistăm la un blocaj: Guaidó a fost recunoscut imediat de către SUA și o mare parte a celorlalte state latino-americane, însă în Organizaţia Statelor Americane, o decizie de recunoaștere nu a obţinut un sprijin majoritar. Ulterior Guaidó a fost recunoscut și de majoritatea statelor europene însă doar la nivel individual, deoarece o poziţie oficială a UE a fost blocată de Italia. Rusia și China (cu interese economice și strategice în Venezuela) își reafirmă sprijinul pentru Maduro, acestora adăugându-li-se Mexic și Uruguay (cu guverne de stânga). Situaţia internaţională a Venezuelei rămâne destul de complicată, închiderea frontierelor cu Brazilia și Columbia, respingerea ajutoarelor umanitare (considerate o formă mascată prin care se asigură arme oponenţilor), permanentele dezinformări din media, declaraţiile președintelui Trump și ale unor înalţi responsabili americani care afirmă că nu exclud total posibilitatea unei intervenţii militare, blocajul la nivelul ONU unde rezoluţiile legate de Venezuela sunt blocate reciproc de SUA și Rusia/China - fac greu de întrevăzut o rezolvare rapidă și pacifică a situaţiei prezente.

Sursa foto: Arhiva personală Răzvan Victor Pantelimon

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe