Înspre o nouă Cortină de Fier

Dorin Dobra Publicat la: 26-11-2019

Integrarea rapidă, după căderea Zidului Berlinului (1989) și prăbușirea URSS (1991) a țărilor din Europa Centrală și de Est, care au intrat, după al doilea război mondial, sub controlul sovietic, a părut că invalidează teoriile lui Samuel P. Huntington despre faliile civilizaționale din Europa. Istoria ultimilor ani a demonstrat că numărul temelor ce desparte țările din nucleul dur al UE și țările din estul Europei este din ce în ce mai mare, ceea ce poate pune în discuție chiar existența proiectului european.

La o privire obiectivă, situaţia semnelor de alarmă deja trasate de instituţiile europene în privinţa statului de drept din Polonia, Ungaria și România trebuie să dea de gândit oricărei minţi oneste. Căci pot fi acuzate de orice instituţiile europene, dar de rea voinţă în niciun caz. Rezoluţiile privind statul de drept din Polonia, Ungaria și România sunt elocvente în acest caz, numitorul comun fiind „ameninţări la adresa justiţiei”. Nefăcând cineva o ţintă falsă din preocuparea pentru această temă, existenţa și consolidarea statului de drept rămâne atât un pilon al unei democraţii funcţionale cât și o garanţie pentru orice partener că statul respectiv prezintă încredere instituţională. (Kotodko, Încotro se îndreaptă lumea – Economia politică a viitorului). Întrebarea firească în acest moment ar fi următoarea: am renunţat vreunii dintre noi să urmăm modelul european pe care l-am preluat cu atâta elan la începutul anilor 2000, atunci când am aderat la Uniunea Europeană? Sau vrem neapărat să confirmăm îngrijorările celor care la vremea aceea erau rezervaţi în privinţa celor două valuri consistente de noi state membre ale UE? (vezi W. Schäuble, Reflections on European Policy). Căci va trebui să o spunem, ideea aderării ţărilor foste comuniste la Blocul Comunitar a fost una ce a presupus decizii majore, cu riscuri și așteptări asumate. Și iată că tocmai cei care au fost mai rezervaţi par astăzi a avea mai multă dreptate. Mai departe, ar trebui evaluat cât anume din configurările acestea central și est-europene reprezintă și dorinţele popoarelor din ţările amintite, atâta timp cât, până una-alta, politicienii sunt cei ce-ar părea primii vinovaţi. În viziunea lui Huntington, legitimitatea guvernelor vine din capacitatea lor de a răspunde nevoilor populaţiei. (Huntington, Ordinea Politică a societăţilor în schimbare). Iar acest lucru ar părea supraconfirmat de situaţia din Ungaria, unde Fidesz, cu o politică iliberală și cel puţin eurosceptică, a câștigat pentru a treia oară succesiv alegerile, fiind, așadar, mai mult decât legitim. (Lendvai, Ungaria lui Orban). Este evidentă deci o anumită renunţare la modelul asumat în urmă cu mai bine de 10 ani de ţările de după fosta Cortină de Fier. Aici mai putem adăuga, suplimentar faţă de opţiunea de a adera la un model superior, convulsiile din Cehia și Slovacia exprimate prin intermediul grupului de la Vișegrad în legătură cu Politica Europeană privind imigranţii, de exemplu. Aceste interpretări diferenţiate ale valorilor europene așa cum sunt ele statuate în art. 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană, pot arăta profunzimi și mai complexe ce nu fac decât să complice ecuaţia de compatibilitate dintre standardele europene și profunzimile spirituale ale popoarelor central și est-europene. Pentru eventuale explicaţii știinţifice ce privesc preluarea unui model de civilizaţie superioară, criticul român Eugen Lovinescu a conceptualizat un element ce poate oferi suficiente motivaţii: spiritul rasei (Lovinescu, Istoria Civilizaţiei Române Moderne). Vom căuta probabil explicaţii pentru aceste tipuri de comportamente mult timp de aici încolo. Dar evidenţa faptului că pentru ţările de după fosta Cortină de Fier, drumul înspre un stat de drept consolidat, însoţit de o democraţie funcţională și o economie viabilă, pare astăzi mai greu decât la începuturi. Sub numele de iliberalism, naţionalism, protecţionism, euroscepticism, antiimigraţionism apar configurări politice și guvernamentale în această parte a lumii care se despart tot mai des de main-streemul ideatic european. Prea îndelungata tranziţie spre capitalism din aceste ţări, lipsa încrederii sociale atât de necesare reconstruirii acestor state (Fukuyama, Încredere (Trust: The social virtues and...), istoria lor recentă de ultim secol, tarele lăsate de regimul comunist în această zonă, toate pot sta ca explicaţii pentru o situaţie ce pare să capete configurări tot mai periculoase. Și toate lucrurile acestea par a se adânci pe măsură ce Uniunea Europeană se confruntă cu tot mai multe provocări ce fac necesară o luare de poziţie consistentă pe viitor. Vom spune acum că odată ce procesul Brexit va fi depășit, iar alegerile europarlamentare vor fi încheiate, ţările din vestul occidental vor căuta să-și adâncească integrarea în câteva configurări pe care deja le-au anunţat (o politică fiscală comună, o politică socială unificată). Când de o parte a fostei Cortine de Fier înregistrezi scăderi ale ritmului integrării, iar de cealaltă parte se prefigurează consolidări ale ritmului, vei constata o realitate simplă: Europa se împarte tot mai mult în două – culmea, tocmai după traseul Cortinei de Fier - iar ceea ce o va despărţi va fi chiar viteza dovedită pentru integrare. Realitate suficient folosită de guvernele populiste din partea de est ce vor apela tot mai mult la o retorică de tipul respingerii unei Europe ce îi tratează „ca pe cetăţeni de mâna a doua”. Vom avea cel mai probabil o Europă cu două viteze, chiar dacă din eleganţa specifică diplomaţiei europene ea nu se va numi așa, dar realitatea o va confirma suficient. Dar ea nu va fi datorată neglijării celor din est de către cei din vest, ci tocmai datorată incapacităţii primilor de a menţine o rută odată adoptată într-un mod consecvent. Care ar fi soluţiile în acest caz? Mai greu de identificat, observând convulsiile din statele amintite. Mai facil e însă să vedem care sunt pierderile pentru noi, cei de după o nouă posibilă cortină. Dar nu de fier, ideologică cel mai probabil. Una a inconsecvenţelor, a împiedicărilor pe traseu, a ţintelor false și a populismelor menite să servească exclusiv unei clase politice pentru care standardele europene sunt încă un target mult prea îndepărtat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe