Elisabeth Heresch – Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată. Planul revoluţiei bolșevice

Mihaela Toader Publicat la: 26-11-2019

Fascinaţia pentru istoria secretă sau (tran)scrierea despre trecutul încifrat al unui personaj sau al unui eveniment care a marcat vieţi sau a schimbat lumea din tiparele ei politice, sociale, economice a fost și este o atracţie deopotrivă pentru scriitorii și cititorii din toate timpurile. Din această categorie a istoriei tainice ce se imprimă printre filele secrete ale unui plan sau mai multe planuri și idei care au transformat un sistem sau regim politic face parte și volumul semnat de Elisabeth Heresch, „Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată. Planul revoluţiei bolșevice”, publicat la Editura Meteor Publishing, 2018, București cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, traducere din limba germană de Adela Motoc.

Lucrarea înfăţișează biografia lui Israel Lazarevici Helphand, alias Alexander Parvus. În prefaţă acesta este prezentat ca unul care ar fi dificil de găsit în vremurile trecutului universal „care să pretindă în modul cel mai serios cu putinţă o sarcină și în scurt timp a și realizato” dar tot el, Parvus este cel care „s-a născut rus și a murit german” şi „tot ce a construit ani de zile, a căutat să distrugă la sfârșit”, iar „ceea ce a divinizat s-a transformat în blestem”. Enfant terrible Parvus Alexander Parvus a fost animat de două dorinţe pe care le-a alimentat, luptând și riscând totul, până la concretizarea „visului despre bani mulţi – și despre marea revoluţie”. Dar cine a fost Parvus și ce ideal atât de puternic a putut marca istoria universală până în secolul al XXI-lea? Israel Lazarevici Helphand s-a născut în 1867, nu departe de Minsk, într-o familie de evrei din pătura mijlocie. Înclinaţia sa pentru studii economice l-a purtat către Elveţia apoi în Germania unde și-a definitivat studiile. 1914 a fost anul său fast, după cum afirmă însăși scriitoarea, Elisabeth Heresch, în care Alexander Parvus a elaborat un plan iar „la începutul anului 1915 l-a prezentat Reich-ului german – iar în 1917 acest plan a devenit realitate: distrugerea Imperiului ţarist și preluarea puterii în Rusia de către comuniști, care de acolo și-au pornit marșul victorios prin jumătate de lume”. În ianuarie 1915, Parvus avea să propună Reich-ului german, într-un moment în care războiul de pe Frontul de Est nu era decis, printr-o întâlnire la Ambasada imperială germană din Constantinopol, planul său politic pe care şi l-a impus printr-un discurs convingător, vibrant. Intenţia politică a lui Parvus a captat atenţia ambasadorului german, Konrad, baron de Wangenheim care îi va deschide drumul către Berlin, prezentând interes pentru cancelarul Reich-ului, Bethmann-Hollweg. Strategia politică a lui Parvus avea toate instrumentele necesare pentru a cauza, „la momentul potrivit, prăbuşirea puterii de stat ruseşti şi măturarea guvernului ţarist, iar apoi înlocuirea lor cu revoluţionarii docili”. Iar tot acest joc de acţiuni care ajungea până la Lenin era controlat de însuşi Parvus, cum se poate observa pe parcursul cărţii lui Elisabeth Heresch. Berlinul acceptă propunerea politică a lui Alexander Parvus în schimbul unei sume de aproximativ un miliard de mărci pe care guvernul Reich-ului german urma să o livreze în timpul desfăşurării acţiunilor şi la finalul reuşitei planului. La început a fost cuvântul Israel Lazarevici Helphand, alias Alexander Parvus a avut convingerea fermă, încă de la vârsta de optsprezece ani, că va distruge Imperiul ţarist şi va deveni foarte bogat. În acest sens, s-a axat pe studierea economiei, lăsăndu-se influenţat de ideile lui Karl Bücher, profesor de orientare marxistă care preda în Elveţia. Interesat de prăbuşirea guvernării ţariste a studiat şi a scris în numeroase ziare occidentale despre ideile lui propagandistice şi despre o viitoare revoluţie, urmărind de fapt, până la finalizarea planului său, să provoace nu doar mizerie Rusiei ţariste ci şi daune comerciale şi politice. În fapt, această răsturnare de sistem social şi politic care a pătruns la scară mondială în secolul al XX-lea a fost întreţinută de multe teorii. Se confruntă, în această naraţiune, „toate elementele învăţăturii marxiste de genul necesităţii istorice a înlăturării burgheziei de către proletariat, al pretinsei egalităţi a indivizilor umani, al criticii radicale la adresa capitalismului, al urii ca forţă motrice şi, în special, al revoluţiei ca formă preferată a acţiunii politice”. Prin urmare, toate mizele sau acţiunile lui Parvus se rulează în jurul „intereselor financiare şi interconexiunile guvernelor, magistraţilor ca, de pildă, americanul Jacob Schift cu traficanţi de arme”. Ca atare, autoarea biografiei lui Parus, Heresch sugerează că faptele lui Parvus şi nu analizarea lor ar livra conţinutul acestei istorii. Odată pornit pe drumul către declanşarea unei revoluţii în Rusia ţaristă, Parvus străbate căi nebănuite parcurgând nu numai călătorii de la Odessa în Elveţia, Austria, Germania, Turcia, Norvegia şi Suedia ci şi o viaţă şi o de trăire intensă în mijlocul evenimentelor politice, între eşec şi succes, între siguranţă şi trădare, între măreţie şi umilinţă sau potrivit autoarei, Elisabeth Heresch îl urmăm, pe parcursul lecturii cărţii, în adâncurile ilegalităţii şi închisorilor până pe culmile banilor şi puterii. Succesul jocului lui Parvus şi triumful lui Lenin la guvernare În dorinţa sa de a-şi duce la bun sfârşit planul politic, Parvus relaţionează cu oameni din diverse medii sociale şi politice, intersectându-se, astfel, cu Lenin şi Troţki. Dacă în 1905 Parvus şi Troţki se aflau pe aceleaşi poziţii politice radicale, ulterior viziunile celor doi îi separă, mai ales că cel dintâi menţionat nu renunţă la puterea banului şi la multele afaceri dubioase. În cele din urmă, Troţki anunţă public distanţarea de Parvus publicând despre acesta în ziarul partizan al emigranţilor Naşe slovo („Cuvântul nostru”) un articol intitulat: „Necrolog pentru un prieten în viaţă”. Dacă în prima parte a editorialului aduce un omagiu al acelui Parvus de dinainte de 1914, drept pentru care Troţki se declara fost elev şi prieten, în a doua parte îl declară proscris şi mort din punct de vedere politic: Parvus nu există. În Balcani umblă brambura un Falstaff politic care-şi reneagă alter ego-ul. Întâlnirea lui Parvus cu Lenin se dovedeşte a fi mult mai delicată nu doar pentru că aveau orientări politice diferite. Pe de o parte, Lenin nu dorea să se ştie cine sunt finanţatorii săi şi pe de altă parte era precaut în a se afla despre relaţionarea sa cu Parvus pe care îl dispreţuia. Cu toate acestea, Parvus cere în mod expres Ministerului de Externe de la Berlin sprijin financiar pentru Lenin şi aripa sa bolşevică. Însă la scurt timp, Lenin urcat în „vagonul plumbit” ajunge la Petrograd cu sprijinul şi toate eforturile speciale al lui Parvus, iar organizarea Revoluţiei era ca şi finalizată. Astfel, Parvus îşi îndeplineşte visul politic care avea să nu se oprească doar între graniţele Rusiei. Dar succesul lui Parvus devine triumful lui Lenin la guvernarea Rusiei bolşevice. Respins de Lenin pentru a face parte din primul guvern revoluţionar din Rusia, Parvus va rămâne în Germania de unde va scrie în propriile ziare, de data aceasta, împotriva bolşevismului. Alexander Helphand-Parvus se stinge din viaţă în 1924, lăsând o moştenire importantă dar şi câteva declaraţii, una din ele dovedindu-se profetică: „Dacă veţi distruge Reich-ul german, veţi face din poporul german organizatorul viitorul război mondial. Nu există decât două posibilităţi: ori fuziunea Europei, ori dominaţia Rusiei. Tot jocul statelor periferice se va încheia cu anexarea la Rusia, dacă nu se vor uni cu Europa Centrală în vederea unei comunităţi economice, care poate fi opusă Rusiei...” Cartea Elisabethei Heresch, Documentele secrete Parvus, reuneşte - cu tenacitatea şi meticulozitatea istoricului - faptele aproape incredibile (ale celui care a fost Parvus) ce rezultă din multele documente autentice. Pe lângă impresionanta activitate de documentare în arhive, autoarea dovedeşte un real talent de a scrie o biografie reuşită îmbinând naraţiunea cu întreaga corespondenţă şi mărturie istorică a timpului. Deşi istoriei i s-a adus de multe ori critica de a se ocupa doar evenimentele importante aşa cum afirmă Paul Veyne („Cum se scrie istoria”, 1999), putem observa că acestea sunt mai degrabă, potrivit lui Michel Trebitsch (Structura evenimentului în istoria timplui prezent în „Istoria recentă în Europa. Obiective de studiu, surse, metode”, New Europe College, 2002) „un decupaj pe care noi avem libertatea să-l operăm în realitatea cunoscută, un agregat de procese în care acţionează oameni şi fapte” aşa cum activitatea lui Alexander Parvus, (de)scrisă de Elisabeth Heresch, a demonstrat reuşita unui plan care s-a dovedit ulterior nefast pentru omenire - Sursă foto: www.pressetext.com.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe