Light(s)

Raluca Băloiu Publicat la: 26-11-2019

La finele anului trecut s-a deschis la Oradea expoziţia ceramistei Daniela Făiniș, Light(s), și odată cu vernisajul, a fost inaugurat un nou spaţiu al Galeriilor Carol, pe Str. Horea, nr. 57, în judeţul Bihor. Daniela Făiniș construiește în interiorul plantei, care expandează în reliefuri de lumină și petale din porţelan, în amprente florale și intervenţii grafice. Artista este preocupată de procesul fiziologic, de transformare, de creștere, de la starea de sămânţă, la etapa eflorescenţei. Toate aceste etape sunt redate narativ, într-un singur obiect artistic, multiplicat în alte zeci de posibilităţi. Mugurii ţâșnesc din interiorul plantei, inflorescenţele desenează abundenţa conturului. Artista aduce în atenţia publicului reprezentările organice din plante stilizate, redate fragmentar. Daniela reiterează arta fragmentului – de data aceasta nu în calitate de limbaj deconstructiv al postmodernismului, cum ne-a obișnuit în portretistica sa, ci cu un caracter de reconstituire, procedeu cu profunde semnificaţii în muzeologia de secol XIX (fragmentele de sculptură antică fiind expuse publicului pentru a reconstitui o etapă din istoria artelor plastice) – așa cum fragmente de plante sunt regândite separat pentru a fi reunite într-un context de ansamblu în expoziţia Light(s).

Daniela Făiniș este preocupată de redarea luminii pe care o surprinde în diferite ipostaze în natura înconjurătoare, fie că este vorba de instalaţii din plante sau de compoziţii impresionante cu chipuri de îngeri. Încă din anii ’90 instalaţiile cu lumină și experimentarea posibilităţilor materialului precum transluciditatea porţelanului fosfatic sau versatilitatea porţelanului de Limoges au reprezentat o preocupare constantă pentru artista ceramistă. Forma stratificată a foiţelor din porţelan creează niveluri de transparenţă și de interpretare. Pe suprafaţa porţelanului, D. Făiniș desenează cu albastru cobalt, face incizii sau intervine cu parafină favorizând transparenţe și intensităţi diferite de propagare a luminii. D. Făiniș își alege lumina ca subiect de studiu precum antecesorii săi din primele secole ale creștinismului pentru care lumina spirituală se regăsește în catacombe sub forma fantelor de lumină; transpusă în razele luminoase ale celor trei persoane ale Duhului Sfânt; sau reprezentată prin raza de lumină care i-a condus pe Cei Trei Magi la Ieslea Pruncului Iisus. În sec. al XV‑lea, Piero della Francesca ilustrează fresca „Victoria lui Constantin cel Mare împotriva lui Maxentius” în Basilica Sf Francisc din Arezzo din Italia. Scena ilustrează una dintre relatările lui Eusebiu din Cezareea despre Viaţa lui Constantin cel Mare, unde acesta povestește despre apariţia pe cer a unei cruci luminoase împreună cu inscripţia „prin aceasta vei învinge”. D. Făiniș construiește lumina în interiorul plantelor care expandează în reliefuri de petale din porţelan, în amprente florale și intervenţii grafice. D. Făiniș este preocupată de procesul fiziologic, de transformare, de creștere, de la starea de sămânţă, la etapa eflorescenţei. Toate aceste etape sunt redate narativ, într-un singur obiect artistic, multiplicat în alte zeci de posibilităţi. Mugurii ţâșnesc din interiorul plantei, inflorescenţele desenează abundenţa conturului. Artista aduce în atenţia publicului reprezentările organice din plante stilizate, redate fragmentar. D. Făiniș reiterează arta fragmentului – de data aceasta nu în calitate de limbaj deconstructiv al postmodernismului, cum ne-a obișnuit în portretistica sa, dar cu un caracter de reconstituire, procedeu cu profunde semnificaţii în muzeologia de secol XIX (fragmentele de sculptură antică fiind expuse publicului pentru a reconstitui o etapă din istoria artelor plastice) – așa cum fragmente de plante sunt regândite separat pentru a fi reunite într-un context de ansamblu al „florii vieţii” sau al „pietrelor de hotar”. Sursă a materiei existente, „floarea vieţii” reprezintă simbolul armoniei, al formelor pure, limbajul primordial al Universului și al perfecţiunii. În lucrările Danielei Făiniș se regăsesc citate ale reprezentării „florii vieţii” fie că este vorba de cele mai vechi reprezentări ale sculpturii în piatră, de mozaic sau pictură. D. Făiniș preia lumina din simbolistica mozaicului, structura și formele din sculptură, iar fragilitatea din pictură, transpunând în materia porţelanului toate aceste caracteristici. Una dintre cele mai vechi reprezentări a aparţinut Templului lui Osiris fiind datată secol XIV î.Hr. Simbol ancestral, „floarea vieţii” o regăsim în sculptura Mausoleului de secol III î.Hr, la Demir Baba din Bulgaria. În Renaștere, Leonardo da Vinci a studiat rapoartele matematice ale „florii vieţii”, inventând elicopterul și strămoșul cutiei de viteze a autovehiculelor. Pe plan local, aceasta se regăsește în arhitectura religioasă de secol XVI (la mănăstirile Cozia și Dintr-un Lemn) și în pictura de secol XVIII de la Cărămidarii de Jos din București. Un alt element vizual pe care îl regăsim în expoziţia D. Făiniș este „piatra de hotar”, simbol care marchează un nou început, precum deschiderea Galeriilor Carol într-un nou spaţiu, la Oradea, transmiţând publicului un mesaj în care lumina este subiect și obiect al creaţiei, rezonând la toate nivelele spirituale, într-un limbaj universal intitulat Light(s). Daniela Făiniş a debutat în 1988 prin participări la numeroase expoziţii internaţionale, obţinând numeroase premii și distincţii: Premiul I la Bienala Internaţională a Artiştilor Ceramiști, Aveiro, Portugalia (1997); Medalia de Aur la Concursul Internaţional de Artă Ceramică, Gualdo Tadino, Perugia, Italia (1989, 1990); Marele Premiu la Bienala Internaţională Artele Focului, București (1998); Menţiunea de Onoare la Competiţia Internaţională de Ceramică de la Mino, Japonia (2002). În 2004 Daniela Făiniș a primit Ordinul Cultural al României. Operele sale se află în muzee şi în colecţii din Belgia (în Colecţia de Artă a Parlamentului European de la Bruxelles), SUA (în Colecţia Atelierului de Ceramică din Philadelphia), Japonia (în Colecţia Fundaţiei care susţine ceramiștii de peste Ocean, Tajimi, Gifu) și în România (în Colecţia Muzeului Naţional de Artă Contemporană și în Colecţia Muzeului Naţional Cotroceni).

Dantesca, 1998

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe