O liturghie la sala de biliard

Radu Găină Publicat la: 26-11-2019

Preotul Ioan Podea și episcopul ortodox Policarp Morușca, au fost două personalităţi ecleziastice din Transilvania, care la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului din urmă au desfășurat o activitate de misionarism în cadrul comunităților de români emigrați în Statele Unite ale Americii. Cu viziuni diferite asupra modului în care enoriașii trebuiau să se organizeze și să acționeze în „pământul făgăduinței”, acțiunile și opțiunile acestora trebuie scurtate astăzi cu obiectivitate ... În numele adevărului și numai al adevărului...

„Eu am slujit aici liturghie în borturi (pensiuni în care locuiau emigranţii români în America), căci nu aveam nici biserică, nici sală. Am slujit o dată într-o sală de biliard, făcând altar dintr-o masă de biliard, iar din alta - strană de cântăreţi, cu poporul împrejurul lor. Îmi purtam biserica toată, în vremea aceea, în două geamantane mari. Îmi frângeau spatele, dându-mi înfăţişarea unui vânzător sirian ambulant care umblă pe la toate uşile cu marfă. Într-o seară de sâmbătă, pe când mă apropaim de uşa unui credincios la care trăgeam de regulă când ajungeam în Campbell- Ohio, femeia bună din casă, neobservând că sunt eu, i-a zis soţului fiind enervată de apariţia mea neaşteptată: „Spune sirianului ăluia să se mai ducă şi dracului, că m-au omorât ăştia toată după-amiaza!” („America”, Cleveland-Ohio, 17 august 1935). În vara anului 1935, în cadrul unei adunări ţinute la Youngstown, Ioan Podea - preot caterisit de Mitropolitul Nicolae Bălan al Sibiului, în anul 1927 - ţinea să-l informeze pe episcopul Policarp Moruşca (primul episcop ortodox român ajuns în misiune pe pământ american) despre modul în care a fost nevoit să funcţioneze în anii de început ai pastoraţiei sale pe pământ american. Trecuse prin destule dificultăţi, reuşind cu mare greutate să se impună la Cleveland, în faţa unui grup de barmani care aveau monopol asupra deciziei comitetului parohiei din acel oraş. Avatarurile existenţei sale americane îl recomandă ca personaj literar, iar în romanul retro „Femeia în roşu”, autorii Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş îl înserează cu ingeniozitate şi rafinament în structura narativă a discursului intertextual al cărţii, ca făcător de destine în Lumea Nouă. La timpul acţiunii noastre, Ioan Podea era secretar general al Prefecturii Braşov şi revenise în SUA după șapte ani, ca invitat al Asociaţiei voluntarilor americani de origine română, participanţi la primul război mondial. Dincolo de marile sale merite în anii primului război mondial , când îi mobilizase pe românii americani să se înscrie ca voluntari în armata SUA şi iniţiase un viguros protest împotriva politicii de colaborare a mitropolitului Vasile Mangra cu autorităţile austro-ungare la Congresul preoţilor ortodocşi români de la Youngstown-Ohio, trecând cu credincioşii săi la Mitropolia Ungrovlahiei până la realizarea Marii Uniri şi iniţiind crearea unei Episcopii Ortodoxe misionare pentru românii emigraţi în America, Ion Podea devenise un caz pentru Biserica Ortodoxă Română. Deşi la începutul pastoraţiei sale întrase în conflict cu unii dintre reprezentanţii adeventiştilor şi baptistiştilor din America , ulterior a fost infuenţat de ideile acestora şi a încercat să „reformeze”, după model neoprotestant, viaţa liturgică a comunităţilor de credincioşi pe care le păstorea în calitate de preot şi protopop, îndepărtându-se de canoanele bisericii ortodoxe. În 1919 a participat alături de enoriaşii săi la grevele muncitoreşti din industria metalurgică. În 1921 şi-a dat demisia din funcţia de protopop, a revenit în ţară, după care s-a reîntors între 1923- 1927 în SUA, împotriva voinţei mitroplitului Nicolae Bălan despre care scrie că „îl tiranizase după metodele din Rusia ţarilor”, organizând şcolile de duminică la parohia din Youngstown- Ohio . Ioan Podea avea mult temperament şi a fost implicat în mai multe procese în activitatea sa din SUA, iar în 1926 a fost absolvit de un tribunal american de acuzaţia că ar fi făcut propagandă bolşevică, inspectorul judiciar A. Sullivan relevând faptul că în greva din 1919, preotul transilvănean ar fi avut un rol pozitiv în a evita confruntările între muncitorii de origine română şi cei americani. Cei mai mulţi dintre preoţi îl urau însă, dar mulţi credincioşi îl simpatizau. Ioan Podea era şi un ziarist împlicat în problematica la zi a provocărilor cărora trebuiau să le facă faţă românii americani, scriind la mai multe publicaţii ale acestora. Pulsaţia vieţii religioase în comunităţile româneşti ortodoxe de peste ocean era una aparte , iar Ioan Podea face referire într-un text din anul 1935, publicat tot în ziarul „America”, despre întâmplările neverosimile pe care a fost nevoit să le înfrunte în anii de început ai slujirii sale. „Eu am păţit lucruri mult mai grave. Poporul din Erie m-a alungat de la biserică în ziua cînd trebuia să sfinţesc lăcaşul. Am fost arestat în Cleveland -Ohio de salonierul Augustin Sisea. Am fost ameninţat cu bătaie de popa Aurel Reu în Akron- Ohio. Iar în Youngstown un alt preot mi-a zis: Te izbesc de perete, de te rade cu briceagul! Şi am păţit şi altele. Dar dacă veţi întreba pe cei care mai trăiesc , ce-au avut cu mine, vă vor spune că nu le făcusem nimic, iar laicii vă vor spune că au fost puşi la cale de alţi preoţi. Toţi oamenii care mi-au făcut rău şi scandaluri, mi-au devenit prieteni şi prieteni îmi sunt şi astăzi. Am fost preot şi am ştiut să iert, mai ales că nu ei erau vinovaţi, ci haiducii îmbrăcaţi în reverendă, pe care Consistoriul de la Sibiu nu i-a putut disciplina şi i-a trimis aici, ca într-un exil, să-mi frângă mie capul şi să mă împiedice în organizarea bisericii.” Nu există date efective că mitropolitul Nicolae Bălan s-ar fi implicat în alegerea primului ierarh al Episcopiei Misionare a românilor din America, în persoana stareţului de la mănăstirea Hodoş -Bodrog din eparhia Aradului, Policarp Moruşca. Însă acesta a avut câştig de cauză înaintea altor candidaţi cu toate că nu era licenţiat al unei facultăţi de Teologie, condiţie prevăzută de regulamentul Patriarhiei Ortodoxe Române. Această alegere a fost iniţiată prin doctor Ioan Matei şi dorită de o mare parte a clericilor şi mirenilor din SUA, aşa cum o exprimase protopopul acestora, Ioan Truţia, în timpul vizitei sale din România în anul 1933. Cînd s-au întâlnit în SUA, Ioan Podea i-a urat episcopului Moruşca fericită păstorire, dar în scurt timp a devenit un adversar de calibru al acestuia. Podea considera că noul ierarh nu şi-a ales colaboratori de calitate. I-a scris despre acest fapt patriarhului Miron Cristea într-un memoriu din anul 1937 în care preciza că în jurul episcopului se aflau persoane de reputaţie dubioasă ca avocatul Alexandru Suciu-Sage, al doilea soţ al Anei Cumpănaş-Sage, vestita româncă din Chigago, amestecată în afacerea Dillinger. Şi cum „Popa Podea” avea un anumit capital de simpatie peste ocean, mai ales din partea ziarului „America” , atacurile la adresa primului episcop român ortodox de peste Ocean au fost extrem de dure. Când ierarhul a fost apărat în paginile ziarului „Curentul”, Ioan Podea i-a trimis lui Pamfil Şeicaru, directorul acestei publicaţii, un răspuns vitriolant. „În America trebuie să fii cineva, să reprezinţi ceva, să ai şi să dai ceva unui popor ca să vadă în tine şi să recunoască în tine pe conducătorul spiritual. Policarp Moruşca n-a reprezentat niciodată nimic şi cu totală lipsă de vrednicie a ajuns la treapta arhieriească. Dacă n-ar fi ţinut de soţie pe sora Preasfinţitului Nicolae al Ardealului de care a divorţat, niciodată nu s-ar fi putut ridica mai presus de un umil popă într-un sat românesc...” Ioan Podea era nedrept faţă de persoana ierarhului român, fie şi din prisma faptului că în cei patru ani de păstorire a comunităţii ortodoxe a românilor americani, acest fiu de moţi din Apuseni, a reuşit să dea viaţă organică acestei dieceze. Blândeţea sa era recunoscută şi de duşmani. A străbătut continentul american în lung şi în lat şi a îndrumat spiritual cu vrednicie de mare păstor duhovnicesc o comunitate de credincioşi amprentată deja de spiritul american, dar şi deschisă încă spre duhul ortodoxiei. Această contradicţie a înrâurit activitatea ierarhului care a încercat să impună canoanele tradiţiei ortodoxe într-o comunitate care se îndepărtase de la respectul pentru litera acestora, era mai fluidă şi eterogenă în manifestările ei, cultivînd şi o lipsă de solemnitate faţa de persoana preotilor şi chiar a ierarhului care l-a descumpănit pe Policarp Moruşca şi l-a tulburat profund. Se vede aceasta din memoriile sale, dar şi din reglementările pe care a încercat să le impună. Policarp Moruşca a reuşit să înfiinţeze aşezământul de la „Vatra Românească” din Grass Lake Michigan, în ciuda unui sentiment antimonastic evident în anumite medii de infuenţă a comunităţii ortodoxe a românilor americani. Fatalmente , Policarp Moruşca a făcut şi greşeli în activitatea sa . În paginile revistei eparhiale „Solia” a fost publicat un apel al lui GheorgheFurdui , membru de seamă al mişcării legionare şi o scrisoare a liderului legionar Ioan Moţa către părinţii săi, şi a primit o scrisoare deschisă de protest a lui Leo Wolfson,preşedintele Uniunii evreilor români din SUA, care i-a amintit că la venirea în America, Policarp Moruşca primise de la regele Carol al II lea instrucţiunea să cultive relaţii de prietenie şi cooperare cu evreii americani de origine română şi îl atenţiona pe episcop că”dacă veţi continua a face aici pe mesagerul naziştilor din România şi veţi continua a persevera în a reproduce şi a publica articole îndreptate împotriva noastră, a evreilor, ne vom vedea siliţi să intervenim atât pe lângă guvernul român şi pe lîngă guvernul de la Washington ca să pună stavilă acestei activităţi care nu este creşţinească şi nu poate fi spre cinstea Bisericii Ortodoxe Române”. Policarp Moruşca s-a desolidarizat de publicarea acestor materiale, argumentând că ele au apărut în perioada cînd el se afla în călătorie misionară în Canada şi că preotul Ştefan Atanasie Opreanu este cel care se ocupa în acea perioadă de revista „Solia”. În paginile acestei publicaţii, Policarp Moruşca preciza: „Noi nu facem altă politică, decât politică naţională şi bisericească.Orice alte intenţii ni s-ar atribui, oricâte bănuieli: de fascism, hitlerism, nazism, aversiune faţă de poporul muncitor, tendinţe de războire confesională, de duşmănire a organizaţiilor româneşti şi oricîte alte s-ar mai inventa , noi le socotim ca tot atâtea tendenţioase încercări de a împiedica lucrul pe care suntem chemaţi a-l îndeplini” Acest incident a surprins neplăcut şi reprezentanţa diplomatică română din capitala SUA, dar cel mai mult a fost nemulţumit de activitatea lui Policarp Moruşca în America regele Carol al II-lea , informat de unii „binevoitori” că ierarhul dezaprobă relaţia sa cu Elena Lupescu. Când în tomna anului 1939, Policarp Moruşca a revenit în ţară, pentru a participa la lucrările Sinodului Patriarhiei Ortodoxe Române, nu s-a mai putut întoarce în SUA, datorită izbucnirii războiului pe de o parte şi pe de alta, datorită opoziţiei monarhului care i-a spus patriarhului Nicodim: „Preafericite Părinte, te rog spune episcopului Moruşca că deocamdată să uite de America!” Dacă Julien Sorel, celebru personaj al lui Stendhal din „Roşu şi negru” a oscilat între sacerdoţiu şi gloria carierei militare, întrucâtva Ioan Podea şi-a trăit destinul la fel de dilematic şi contradictoriu. În inventarul cu numărul 1997 al Arhivelor Naţionale este consemnat faptul că acesta a fost primit în ilegalitate în rândurile PCR, iar după 23 august 1944 a lucrat în activul de partid. A fost ales preşedinte al Frontului Plugarilor pe regiunea Braşov, după care director al muzeelor din Braşov. În calitate de activist cultural a organizat atenee populare şi cămine culturale. După 1940, Policarp Moruşca a fost numit de patriarhul Nicodim Munteanu locţiitor de episcop în eparhiile Cetatea-Albă –Ismail şi Maramureş , dar s-a considerat episcopul canonic al românilor din America de Nord şi a nutrit speranţa că va reuşi să se întoarcă la credincioşi săi. Împrejurări potrivnice nu i-au mai permis însă acest lucru şi cei mai mulţi dintre foştii săi păstoriţi l-au considerat pe vlădica Policarp, un prizonier de conştiinţă în propria ţară...

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe