De ce nu se îndreaptă democraţia autohtonă?

Dan Pavel Publicat la: 26-11-2019

Există un răspuns simplu: pentru că s-a născut strâmbă. O explicaţie conceptuală, teoretică, în termeni de political science, este cea cuprinsă în path-dependency theory (teoria dependenţei de cale): în societate, în politică, în afaceri, în orice domeniu, ceea ce construieşti sau realizezi depinde de calea pe care ai luat-o, de modul în care ai început. Dacă drumul ales este greşit, dacă fundaţia unei clădiri (bordei, vilă, bloc, palat) este turnată aiurea, construcţia care urmează este proastă. Cum adică? Asta este tot? Nu este chiar tot. Există şi un răspuns complicat, care poate fi obţinut prin analiza a trei decenii de postcomunism. El se găseşte în tot felul de studii, articole şi texte pe care le-am scris în această perioadă. Din lipsă de spaţiu, mă voi referi la ceea ce urmează. În sistemele politice normale, în care politica este ceea ce trebuie să fie, lucrurile pot fi îndreptate. Dacă te întorci din drum şi o iei pe drumul bun sau schimbi traiectoria, încă mai poţi salva ceva. Sau dacă fundaţia este pusă eronat, o demolezi şi construieşti alta. Totul pare simplu, dar în realitate la noi este complicat şi nu s-a realizat mare lucru. Speranţele de a îndrepta democraţia prin măsuri disperate este înşelătoare: vezi moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă din iunie 2019. În ciuda speranţelor exagerate în alegeri, vom vedea că nici alegerile parlamentare din 2020 nu vor îndrepta situaţia, indiferent cine le câştigă. La fel s-a întâmplat şi în Franţa, unde ultimele alegeri parlamentare şi prezidenţiale au dus la în substanţială înnoire de cadre, dar unde marile probleme sociale, economice, culturale, s-au dovedit imposibil de rezolvat doar prin alegeri. Şi la ei, ca şi la noi, este nevoie de schimbări mult mai profunde, care nu decurg doar din alternanţe guvernamentale. Există şi o variantă mult mai pesimistă faţă de ratarea începutului, a turnării fundaţiei. Isaiah Berlin a scris un superb volum pornind de la un citat din Immanuel Kant: ”din ramurile atât de strâmbe din care este făcut omul nimic drept nu se poate construi”. Filosoful german era departe de a fi un iraţionalist, tocmai de aceea înţelegea că în ”afacerile umane” nu este posibilă o soluţie perfectă, nici în practică, nici în teorie. Orice încercare hotărâtă de a face ceva perfect conduce către suferinţă, deziluzie şi eşec. În politica autohtonă, este nevoie de soluţii ”imperfecte”, de realizarea treptată a unor scopuri limitate, accesibile, asupra cărora să existe consensul actorilor individuali şi colectivi importanţi. Dau nişte exemple concrete: construirea anuală a 50 de km de autostradă; realizarea la fiecare doi ani a câte unui spital regional cu înzestrare multifuncţională, în care să lucreze doar medici şi personal bine pregătiţi profesional, care îşi respectă pacienţii şi nu cer mită; votarea unei legi a educaţiei care să ţină cont în primul rând de interesele elevilor, profesorilor, părinţilor, nu de ambiţiile aberante ale unor miniştri incompentenţi sau ale unor guverne clientelare. Se mai pot da şi alte exemple, nu prea multe, pentru că şi până acum diferite guverne şi-au propus nenumărate obiective şi n-au realizat mare lucru. Poţi schimba generaţiile şi clasa politică de mai multe ori, este inutil dacă mentalităţile rămân neschimbate. Democraţia se va îndrepta doar când cei aleşi vor lucra în interes public, pe baza unui consens minimal.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe