Franţa – centrul cultural al emigraţiei române

Exilul românesc postbelic din Franţa spre deosebire de exilul din Statele Unite ale Americii are o încărcătura istorică aparte fiind bazat pe tradiţiile culturale din vechime și atracţia românilor pentru cultura franceză. Mulţi dintre românii care reuşeau să părăsească ţara, înainte și după al Doilea Război Mondial se îndreptau către capitala Franţei. Parisul, potrivit Legaţiei României la Paris, din 14 martie 1951, juca rolul unei adevărate staţii de triaj. Aici soseau oameni de cultură, ziarişti, profesori, militari, foşti prizonieri de război, oameni de afaceri români, politicieni etc. O parte dintre ei reuşeau să-şi construiască un destin în Franţa (Arhiva M.A.E., fond Franţa, 1945-1949, raport nr. 236 din 14 martie 1951; Ion Calafeteanu, Politică şi exil 1946-1950. Din istoria exilului românesc, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000)[…].

Anul acesta, în perioada 6-11 iulie, s-a desfășurat la Sinaia sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Naţional Peleș cea de a treia a ediţie a Școlii de vară de la Sinaia cu tema „Franţa – centrul de greutate al exilului românesc”, dedicată studenţilor, masteranzilor și doctoranţilor din ţară și străinătate și coordonată de Mihaela Toader, cercetător la IICCMER.

Obiectivul acestei ediţii a constat în recuperarea istoriei exilului anticomunist din Franţa și a personalităţilor exilului românesc și aportului acestora la viaţa culturală pariziană. Realităţile istorice ale exilului românesc postbelic au nevoie să fie înţelese ca o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora de astăzi ar putea să se revendice în mod întemeiat.

La deschiderea evenimentului, moderată de coordonatorul proiectului Mihaela Toader, IICCMER, au luat cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Știinţific IICCMER. În continuare, Virgil Tănase a susţinut o prelegere despre fenomenul exilului de la Paris din perspectivă culturală și istorică, având titlul „Călători și emigranţi. Două feluri de înstrăinare”.

Dintre temele care au fost abordate și predate tinerilor din cadrul Școlii de Vară de la Sinaia s-au evidenţiat următoarele: „Theodor Cazaban (1921, Fălticeni – Paris, 2016), exilatul absolut”, Gina Puică, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Radu Preda, Președinte, IICCMER, „De la exil la diasporă. Românii pe drumuri”, Silviu Moldovan, CNSAS, „Evoluţii ale percepţiilor realităţii din Ţară: exilul din Franţa”, Marin Gherman, Centrul Media BucPress, Cernăuţi, „Evoluţia gândirii geopolitice românești în exilul francez” Cristina Preutu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „Exilul românesc de după al Doilea Război Mondial. Repere istorice și istoriografice”.

Studenţii au avut ocazia să participe la un workshop cu titlul „Exilul românesc postbelic din Franţa, tendinţe ideologice și realităţi sociale unde au avut prilejul să discute cu Sabin Dragulin, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Mihaela Toader, IICCMER și Adrian Niculescu, vicepreședinte IICCMER, și să vizioneze filmul documentar „Afacerea Tănase” în prezenţa lui Liviu Tofan, ce a contribuit cu noi și importante informaţii legate de subiectul Virgil Tănase.

În cadrul Școlii de Vară de la Sinaia a fost prezentată latura semnificativă a exilului parizian ce a constituit- o multitudinea de societăţi, asociaţii, cercuri, organizaţii cu caracter cultural, ştiinţific etc, cum ar fi: „Asociaţia Studenţilor Români”, „Cercul român de studii”, Asociaţia culturală „Mihai Eminescu”, „Asociaţia ziariştilor români din străinătate”, „Asociaţia de Ajutorare a Refugiaţilor Români” (Caroman), „Fundaţia Culturală „Regele Carol I” etc. De asemenea, în capitala Franţei apăreau numeroase publicaţii ale exilului: „La Nation Roumaine”, „B.I.R.E”, „Era Nouă în exil”, „Cronicarul”, „Chemarea” etc.

Mihaela Toader, coordonatorul proiectului, a menţionat în cadrul Școlii de Vară de la Sinaia un fapt mai puţin cunoscut, și anume, la înfiinţarea postul de radio „Europa Liberă”, în 1950, cu sediul administrativ la New York şi cu cel operativ, redacţional, la München, mai aproape de destinaţia sa, Europa de Est și care a avut rolul de a „pătrunde prin Cortina de fier” transmiţând emisiuni politice, economice, culturale, religioase destinate ascultătorilor din ţările comuniste, apare un fapt semnificativ ce merită reamintit că, pentru data primei transmisii experimentale, de anunţare a înfiinţării noului Departament Românesc (1950), a fost aleasă data de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei. De ce? Deoarece, în condiţiile imposibităţii absolute de comunicare cu „target”-ul lor - publicul ţintă – virtualii, viitori acultători (orice formă de publicitate era, evident, din pornire, total exclusă, !) - şi al unui bruiaj furibund, se miza pe faptul că, totuşi, într-o astfel de zi, mai mulţi români ar fi fost tentaţi să mînuiască aparatele de radio, pentru a se sintoniza cu vreun post de radio francez care să transmită tradiţionala paradă de la Paris şi festivităţile respective. Spre deosebire de departamentul românesc, celelalte departamente, polonez, ceh, etc, începuseră să transmită cu câteva luni înainte. Acest eveniment inedit sugerează ataşamentul românilor „de acasă” şi din străinătate faţă de valorile şi tradiţiile culturii franceze, încă prezente la acel timp.

Evenimentul de la Sinaia, aflat la cea de a treia ediţie a înregistrat un succes printre tinerii participanţi, mulţi anunţându-și intenţia de a aborda una din temele dezbătute în cadrul Școlii de Vară ca subiect de licenţă sau masterat. Redacţia

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe