Cultura culinară la Curtea Regală a României

Ioana Cristea Drăgulin Publicat la: 26-11-2019

În această vară, editura Corint ne-a surprins în mod plăcut cu publicarea unui titlu care abordează o temă prea puţin dezbătută în universul cultural autohton: cultura culinară la Curtea Regală a României. Cartea se intitulează Mese și meniuri regale. Eleganţă, fast și bungust și este semnată de istoricul Ștefania Dinu. Autoarea face parte din categoria restrânsă și selectă a istoricilor români care se ocupă de istoria regalităţii în România.

Volumul pe care îl avem în atenţie este prefaţat printr-un scurt studiu semnat de Sorin Liviu Damean, se continuă cu o Introducere, urmată de patru capitole: Mese și meniuri regale la curtea Regelui Carol I, Mese și meniuri regale la curtea Regelui Ferdinand I, Mese și meniuri regale la curtea Regelui Carol al II-lea și Mese și meniuri regale la curtea Regelui Mihai I. În partea finală regăsim Încheierea, completată de Anexe, Bibliografie și un Album.

Așa cum ne prezintă și istoricul Sorin Liviu Damean - la rândul său, specialist în domeniul perioadei regale din România - conţinutul cărţii „...este însoţit de frumoase ilustraţii ce ne poartă pașii și simţurile într-o lume fascinantă, guvernată de eleganţă, fast și rafinament culinar, similară cu cea de la Curţile Regale sau Imperiale europene”.

Volumul este interesant nu doar pentru că ne permite ca în anul 2019 să ne proiectăm imaginaţia asupra „universului regalităţii” din secolele XIX și XX, ci și pentru că ne îngăduie să observăm o faţetă a istoriei și aici mă refer la cea culinară. Reţetele în sine sunt spectaculoase și reflectă nu doar gusturile suveranilor, ci și modul în care aceștia au știut să îmbine mai multe tradiţii culinare. Din punct de vedere cultural și civilizaţional, prin parcurgerea evoluţiei meniurilor în perioada domniilor celor patru regi putem observa cum, în afara eclectismului în bucătărie, a etichetei care se observă încă din perioada regelui Carol I, ușor, ușor, apare o schimbare a acesteia și o românizare a meniurilor. Putem vorbi, din acest punct de vedere, despre existenţa unui fenomen accentuat de integrare a suveranilor în contextul românesc, pe parcursul a aproape nouă decenii de istorie a regalităţii în România.

Pin stilul său auster, Regele Carol I și-a impus propriul stil culinar. La Sinaia, dejunul era servit cu stricteţe la orele 12:00. În cadrul meselor zilnice servea „...carne de vită și viţel, cotlet, file, ficat, vânat (potârnichi, iepuri, raţe și gâște sălbatice, carne de mistreţ), legume și fructe”. Vinurile preferate erau cele de Bordeaux sau Drăgășani și berea de Azuga (p.16).

Principele Ferdinand, viitorul Rege, servea dejunul la orele 13:00; acesta era compus „...din cel mult trei feluri de mâncare, urmate de prăjituri, fructe, cafea și vin, numai indigen” (p.32). Masa principală era micul dejun unde se regăseau: „...cafea cu lapte sau ceai, pâine prăjită sau franzeluţe, unt, miere sau marmeladă, fructe, ouă, friptură la grătar sau șniţel cu cartofi” (p.31).

Regele Carol al II-lea a continuat tradiţia culinară a tatălui său și servea dejunul la orele 13:00. În meniul regal regăsim „...carne (vită, miel, pasăre, pește), legume (cartofi, sparanghel, mazăre, fasole verde, anghinare, morcovi, roșii, vinete, dovlecei), sosuri și fructe” (p.51). Produsele proveneau din ţară, de la fermele regale sau erau importate.

Regele Mihai I împreună cu regina- mamă, Elena, au continuat să respecte protocolul legat de orele de masă, diferenţa fiind că numărul de persoane era mult mai redus în comparaţie cu cel din vremea predecesorilor săi. Dejunul se servește în jurul orelor 13:00 sau 13:30. Elementul principal este în continuare carnea, însă se observă că în afară de vită, miel, pasăre, pește și porc apar „...legume (vinete, fasole, morcovi, dovlecei, ardei gras, sparanghel, conopidă, spanac), foarte multe salate și fructe” (p.80). Interesant este că în multe situaţii se regăsesc mâncăruri tradiţionale românești precum: mămăligă cu brânză și smântână, macaroane cu brânză, alivenci moldovenești, ouă cu șuncă, griș cu lapte, fasole cu cârnaţi, cotlete de porc la grătar, salată, chifteluţe prăjite etc. (p.80).

Volumul se încheie cu o serie de Anexe și un Album. Anexele ne permit să înţelegem mai bine care erau condiţiile ce trebuiau să fie îndeplinite pentru a primi calitatea onorantă de „Furnizor al Curţii Regale” și desigur, condiţiile retragerii acestuia.

În anul 1914, Brevetele erau de patru tipuri:

••„...ale Curţilor Majestăţii Sale Regelui, Majestăţii Sale Reginei, Majestăţii sale Reginei Elisabeta și Alteţei Sale Regale Prinţul Moștenitor;

••Exista personal sau, în cazul societăţilor comerciale în nume colectiv sau anonime, se acorda unuia dintre principalii acţionari sau proprietari.

••Pentru obţinerea brevetului trebuiau să fie îndeplinite mai multe condiţii.

••Eliberarea brevetului era condiţionată de acordarea unei donaţii în folosul săracilor.

••Brevetul își pierdea valabilitatea în anumite condiţii clar reglementate.

••Brevetul fiind personal nu era transmisibil.

••Putea fi retras oricând dacă titularul nu mai îndeplinea condiţiile.

••Titularul brevetului era obligat să returneze brevetul conform condiţiilor regulamentului” (p.81).

Albumul realizează o proiecţie în istoria familiei regale române. Observând cu atenţie detaliile pe care ni le oferă fotografiile observăm modul de a se îmbrăca al diferiţilor membri ai casei regale, modalităţile de relaxare, membrii marcanţi ai caselor domnitoare europene care au vizitat România aflaţi în diferite ipostaze, membrii Gărzii Regale, ofiţeri români, simpli cetăţeni, interioare ale diferitelor palate locuite de membrii casei regale, meniuri, reprezentări ale Peleșului, vapoare etc.

După lecturarea și vizionarea celor 192 de pagini ale cărţii, concluzia este că avem posibilitatea, prin efortul istoriografic al doamnei Dinu, să deschidem o fereastră către o lume reprezentată de curtea regală a României, ce a știut în mod succesiv, prin intermediul membrilor săi, să adopte și să asimileze tradiţii și obiceiuri culinare europene și locale, care ne permit să considerăm că și în acest domeniu se reflectă sinteza dintre autohton și universal, pe care procesul de modernizare a statului român l-a parcurs în perioada monarhică.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe