„Loveless (Nelyubov) sau cum să vezi un film bun în 2018”

Adrian Buzatu Publicat la: 26-11-2019

Coproducţie: Rusia, Franţa, Belgia

Regia: Andrei Zviaghinţev

Scenariul şi dialogurile: Oleg Neghin, Andrei Zviaghinţev

Distribuţia: Mariana Spivak, Alexei Rozin, Matvei Novikov, Marina Vasilieva, Andris Keiss, Alexei Fateev, Natalia Potapova

Pe de o parte, cel mai recent film al lui Andrei Zvianghinţev, „Loveless”, poate fi descris (chiar şi) numai prin prisma titlului. S-ar putea scrie un articol întreg pe seama corespondenţei dintre titlu, personaje şi opţiunile stilistice, asta pentru că filmul divorţează – în mod deliberat – de orice urmă de subtilitate, optând pentru o abordare cât se poate de directă. Pe de altă parte însă, o asemenea analiză nu ar fi decât un mod mai elaborat de a remarca evidentul, iar dacă „Loveless” s-ar fi rezumat numai la aceste asocieri comode, cu siguranţă ar fi rămas în anonimat.

Dar dacă ne debarasăm de discursul comod, evident, cu ce rămânem? Păi, cu destule. La urma urmei, nu consider că cinematografia s-a rezumat vreodată la a gravita în jurul unui mesaj. De fapt, sunt de părere că în cinematografie, mesajul a fost mai mereu în plan secund, chiar şi atunci când pare aproape imposibil să susţii asta. Nici nu consider că ar fi indicat să fie altfel. De obicei, filmele care încearcă asta eşuează lamentabil.

Revenind, iniţial „Loveless” a început ca un proiect de adaptare a miniseriei „Scenes for a Marriage”(1973) aparţinând lui Ingmar Bergman. Nereuşind însă să obţină drepturile, Andrei Zvianghinţev a rescris povestea. Cu toate astea, atmosfera specifică filmelor lui Ingmar Bergman este prezentă aici, acea detaşare emoţională domină şi în creaţia lui Zvianghinţev, lucru care mi se pare interesant pentru că vorbim despre două lumi complet diferite, cinematografia rusă nefiind în general una rece, dimpotrivă. Iar această austeritate functionează în favoarea filmului deoarece, contrar aparenţelor, oferă scenelor cu multă încărcătură emoţională (deloc puţine la număr), mai multă forţă, ferindu-se să le cosmetizeze în vreun fel.

Revenind la idea iniţială - cel mai recent film al lui Andrei Zvianghinţev poate fi descris numai prin prisma titlului. Titlul original, „Nelyubov” înseamnă în acelaşi timp „lipsă de iubire” (printro traducere ad literam), precum şi o condiţie spirituală precară, decăzută. În mod amuzant se poate spune că există o concordanţă între dualitatea titlului şi conţinut: în cadrul filmului se disting, de asemenea, două „direcţii”. Dacă ne raportăm la influenţe şi atmosferă în general, una pare să fie indicată de relaţiile dintre personaje şi austeritatea bergmaniană, iar cealaltă face referire la alt regizor: Michelangelo Antonioni.

Nu doar că - la fel ca în cazul filmelor lui Antonioni - comunicarea este aproape inexistentă, ci structura narativă aminteşte de filme precum „L’avventura” sau chiar „Blow Up”, în sensul că există un fir narativ „fals”, un fir narativ al cărui rol este fie de a distrage, fie de a crea o speranţă, fie de a oferi o pistă falsă (deşi nu e cazul aici). Un fir narativ care rămâne nesoluţionat.

Toate aceste artificii ajută filmul, îi imprimă o voce, o identitate chiar, îl fac convingător. Nu dialogurile directe, brutale, nu interpretările previzibile care derivă din material (în cel mai bun caz, acestea oferă un anumit grad de familiaritate, dar cam atât); ci mai degrabă stilul auster, clinic şi firul narativ fals despre care vorbeam mai devreme.

În finalul filmului, personajele par prinse într-un purgatoriu, angrenate în acelaşi chin şi repetând aceleaşi greşeli, la fel de înstrăinate unele de celelalte ca la început. Totuşi ele nu stagnează. Mai degrabă au parte de o evoluţie ciclică, întorcându-se de unde au plecat, indiferent de eforturile lor de a-şi schimba condiţia.

Există tendinţa de a lega excesiv „Loveless” de situaţia politică din Rusia sau de Rusia, în general. Evident că există trimiteri, dar cred că rolul acestora este exagerat în mod nejustificat în critică. Filmul lui Andrei Zvianghinţev este unul universal, pentru că alienarea şi cruzimea - aşa cum sunt portretizate pe ecran - sunt universale. Nu se raportează numai la un anumit popor sau la un anumit regim politic.

În concluzie, „Nelyubov” este un film auster, foarte rece, stilul sobru şi detaşat manifestându-se până şi în stilizatele scene intime. Nu este exact tipul de film la care să te uiţi cu familia întro sâmbătă seară, la pizza. Este un film care trebuie trecut prin filtrul propriu, care trebuie tratat dincolo de şocul pe care îl provoacă iniţial şi care poate fi cu uşurinţă poziţionat în contextul social actual. Este un film care marchează şi care a creat impactul pe care l-a aşteptat regizorul.

Nominalizat pentru Premiile Oscar 2018 – Best Foreign Language Film of the Year – Russia

Nominalizat la Golden Globes 2018 – Best Motion Picture – Foreign Language Nominalizat la premiile Bafta 2018 – Best Film Not in the English Language – Andrei Zviaghinţev şi Alexander Rodniantki Festivalul de Film Cannes 2017 – A câştigat premiul juriului – Andrei Zviaghinţev Nominalizat la Palm d’Or – 2017 – Andrei Zviaghinţe

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe