Wagner sau Goethe?

Petru Iacob Publicat la: 20-08-2020

Muzica lui Wagner e, într-adevăr, un spectacol complet. Măreț. Colosal. Breathtaking, cum ar spune anglo-saxonii.

„Vocea viorii este zgomotul pe care-l face, deschizându-se, poarta paradisului”, afirma Cioran. Dar la Wagner, vocea pare mai degrabă profană, mitică. Nu e cerească, cum îndeobște îl simțim pe Haydn sau pe Bach. E mai mult barbară, brutală, bulversantă, neliniștitoare.

Muzica lui Wagner nu poți să o trăiești (cum faci, de pildă, cu Schubert sau Chopin), poți doar să te cutremuri la fiecare notă.

Faust Overture e, în opinia mea, o compoziție căreia nu i se oferă atât cât i se cuvine. E o capodoperă absolută. Redă, în același timp, impresia unei căderi abisale, eterne, dar și o speranță a răscumpărării. Începutul e un mister (seamănă întrucâtva cu al lui Tristan și Isolda) și, grație violoncelelor, te introduce în atmosfera de-a dreptul faustică, pe alocuri, cînd flautul mărește tempoul, chiar dantescă.

Avem în simfonia de față una dintre cele mai bune întrebuințări ale timpanelor de la Lully încoace. Wagner nu abuzează de alămuri, cum o face Musorgsky în Night on Bald Mountain, ci o dozează perfect.

Și acel „vârtej”, acel „delir” al viorilor care, spre extazul ascultătorilor, revine de două ori pe parcursul compoziției, e piesa de rezistență, e încununarea măreției, expresia perfectă a genialității; e „cerul cerului, podoaba inelului” – cea care duce euforia pînă la paroxism.

Wagner se mișcă – așa cum i-ar plăcea lui Petre Țuțea să spună – între mitologie și neamul lui, între Mefisto și Siegfried, dând poporului german (spre dezamăgirea lui Nietzsche) și culturii acestuia o strălucire aparte, puternică, trecându-i în istorie încă un muzician de geniu și o operă dintre cele mai mărețe.

https://www.youtube.com/watch?v=VMw0EjLFPXw&list=RDVMw0EjLFPXw&start_radio=1

Foto copertă: HULTON ARCHIVE

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe