Cultură și pandemie: „Îmi e dor să urc pe scenă” – pianista Alina Bercu

Petru Clej Publicat la: 24-08-2020

Tânăra pianistă Alina Bercu a aflat pe la începutul lunii martie că toate concertele, proiectele, absolut tot ce avea planificat pentru următoarele trei - patru luni se anulează – pur și simplu nu mai există.

Și normal că a fost șocant și eu ca și mulți alți oameni, nu numai artiști, ne-am panicat: « Ce se întâmplă? Ce-i asta? Nu ne-am mai confruntat cu așa ceva vreodată… ». Și atunci, am zis: « Bun, n-am de ales, asta este singura soluție, ar trebui să accept lucrurile așa cum vin; încerc să profit de timpul ăsta foarte mult care acum există și pot să învăț repertoriu nou, pot să citesc, pot să fac o mulțime de lucruri pe care altfel nu aș avea timp să le fac », spune Alina Bercu.

Și asta am încercat să și fac pentru câteva săptămâni, după care, pe neașteptate, am primit un telefon, pe la sfârșitul lui martie, de la producătorul de la canalul TV ARTE, care m-a întrebat dacă vreau să colaborăm pentru o producție specială, cu ocazia aceasta, a virusului, a coronavirusului și, dacă sunt de acord, să cânt un concert în condiții foarte speciale, care va fi transmis live pe ARTE și așa mai departe. Deci, sincer, m-aș fi așteptat la absolut orice, numai la asta nu și a fost o surpriză foarte, foarte frumoasă și un moment important, pentru că toți colegii mei stăteau acasă și nu făceau, practic, nimic [...], iar eu am avut șansa asta, să fac o producție video foarte, foarte frumoasă, mai spune ea.

În mai și iunie, iarăși mă așteptam să nu prea am foarte multe de făcut, dar totuși, am înregistrat un CD în luna iunie, pentru casa de discuri Organofon și am mai făcut încă o producție video cu Carnavalul animalelor de Saint-Saens, cu orchestra de la Dusseldorf, Tonhalle-Dusseldorf. Deci, per ansamblu, nu a fost atât de tragică situația mea, așa cum mă așteptam să fie la începutul lui martie, când am aflat că totul dispare de pe fața pământului.

Ambele concerte au fost virtuale și transmise în direct. Alina Bercu nu este doar pianistă, ci și profesoară de pian.

Predau la Universitatea Franz Liszt din Weimar, la care și eu am studiat. Acolo am avut bucuria să fiu profesor-asistent timp de doi ani. Și da, și aici totul a fost afectat. Din luna martie s-a închis Universitatea complet. Toți studenții, o parte din ei, care au fost destul de rapizi, au plecat în țările de unde veneau și au petrecut cu familia două, trei luni, iar alții, care au rămas în Weimar, nu prea au avut zile frumoase, pentru că Universitatea fiind închisă, nici nu au putut studia foarte bine, mai ales cei fără instrumente pe acasă. Deci, n-a fost ușor pentru nimeni, mai spune Alina.

Pianistă din întâmplare?

Alina Bercu s-a născut la Câmpina, în 1990, și a învățat să cânte la pian din întâmplare, după cum povestește ea. 

Foto: Alina Bercu

Eram în clasa I, știam să scriu și să citesc, iar în anul acela, clasa în care eram eu la școală era împărțită practic în două grupe. O jumătate știa foarte bine să scrie și să citească, și cealaltă, nu. Iar la prima ședință cu părinții, doamna învățătoare le spusese părinților: « Dragi părinți, avem o problemă. Jumătate din copii știu să scrie, să citească, cealaltă jumătate, nu. Așa că, părinții celor care știu să scrie, să citească, vă rog, căutați-le o ocupație ca să nu se plictisească prea tare. » Mama mea a încercat să mă înscrie la un curs de desen pentru că îmi plăcea mult să desenez pe vremea aia, la șapte ani. Și-a zis: « uite, acuma e și momentul. La școală n-are probleme. Să-i găsim o ocupație. »

Și nu știu, vreo câteva săptămâni se tot ducea la clubul copiilor din orașul meu natal, Câmpina – parcă era o zi de joi – să mă înscrie la acest curs de desen. Și întâmplarea a făcut ca, săptămâni la rând, doamna profesoară de desen să nu apară. Deci, nu venea. Și în a treia sau a patra săptămână, mama tot învoindu-se de la birou, na!, o situație nu foarte plăcută, a văzut o altă doamnă ieșind dintr-o sală și intrând în alta și pur și simplu a abordat-o: « Bună ziua! Dumneavoastră ce predați? », « Pian. », « Bine, mai aveți un loc liber? », « Da. », « Bine, uitați aici, vreau să o înscriu pe fiica mea, e în clasa întâi. Vă rog s-o primiți la ore. »

Și cam așa a fost începutul-început, primul pas. Mama a venit acasă, mi-a povestit că de mâine urmează să merg la pian. Sigur, discuții: « Da’, de ce? De ce la pian? Ce e ăla pian? Nu vreau. » și așa mai departe. După care am zis: « Bine, am să mă duc la pian și n-am să renunț pe urmă, doar ca să scap ușor ». Dar mi-a plăcut foarte mult și n-am mai renunțat. Chiar mi-a plăcut atât de mult, m-a fascinat din prima și sigur, părinții, profesorii au observat atunci că îmi place, îmi face plăcere, probabil am și un talent aparte și, de acolo, sigur, lucrurile au decurs destul de rapid.

Alina a studiat o perioadă la Câmpina, cu profesoara Magdalena Toma care, apoi, a trimis-o la Brașov, la profesoara Stela Drăgulin. Și de acolo, la vârsta de 16 ani, a venit în Germania, ca student special la Weimar, la Universitate, pentru că nu avea bacalaureatul luat.

Am primit un acord special de la Ministerul Educației și Cercetării. Mi-au permis să mă mut în străinătate și să vin la școală în România doar de două ori pe semestru, în așa fel încât, totuși, să pot să scriu tezele și lucrările de control, să am o situație școlară. Și, în felul acesta, am făcut în Brașov școala generală și liceul, povestește Alina.

Debut precoce

Ea a debutat pe scenă, ca pianistă, la vârsta de opt ani, la Casa memorială George Enescu de la Sinaia. Era o serie de recitaluri, se numea La luminiș e muzică din nou, după care a urmat, după doar un an sau doi, debutul internațional în Germania și apoi, o serie de participări la concursuri internaționale.

Pe la vreo 12 ani, am câștigat primul meu concurs. Da, primul; primul a fost la Hamburg, la Concursul internațional « Steinway&Sons » și am luat premiul I și medalia de aur, după care am trecut la concursuri mai profesioniste, să spun așa, pentru că acesta era destul de deschis mai multor categorii de vârstă și, sigur, la un moment dat, când intri în acest circuit profesionist, te axezi mai mult pe concursuri foarte bine definite, cu vârste clar precizate și repertoriul, la fel. Iar la vârsta de 14 ani, am fost în Statele Unite pentru prima oară. Am câștigat acolo locul I, medalii de aur la « World Piano Competition » pentru mai multe categorii. La 17 ani, am fost la Concursul « Clara Haskil » din Elveția și, la momentul respectiv, am fost cea mai tânără finalistă din istoria concursului. De atunci, sigur, au mai trecut niște ani, s-ar putea ca situația să se fi schimbat între timp, dar da, au fost momente frumoase. Am fost și la concursul de muzică de cameră, la « Trio di Trieste », alte concursuri pentru pian solo, « ZDF » în Germania, povestește Alina.

Foto: Alina Bercu

Cum a ajuns ea să predea pianul la Universitatea de la Weimar?

Acesta a fost un proiect foarte frumos, inițiat de Ministerul Culturii din Landul Turingia, acum doi ani sau puțin mai mult de doi ani. Practic, ideea lor a fost să susțină tinere muziciene, tinere femei, să intre în mediul academic. Și, printr-o întâmplare, am aflat de acest concurs care urma să se dea la Universitatea aceasta și, sigur, m-am înscris. Nu mi-am făcut foarte multe planuri sau speranțe, pentru că nu știam ce mă așteaptă, dar am considerat că e o șansă pe care nu trebuie să o ratez și pur și simplu m-am dus. A trebuit să pregătesc un proiect. L-am pregătit. Era vorba de concepte de predare, metode de abordare cu studenții și, la o săptămână de la acest interviu, am avut surpriza  să primesc un telefon, să mă felicite că am primit această șansă pentru doi ani și așa a început totul, spune Alina.

Rahmaninov favorit

Alina are mulți compozitori care îi plac, dar dacă ar fi să aleagă unul, nu are nicio ezitare.

Un compozitor pe care pot să îl ascult absolut oricând, la orice oră din zi sau din noapte este Rahmaninov, clar. Da… nu există aici înlocuitor. Îmi place în mod deosebit concertul nr. 3 al lui Rahmaninov, e concertul meu preferat și una dintre lucrările  mele preferate din istoria muzicii, dar la fel de mult îmi plac Bach sau Brahms, numai că depinde foarte mult și de dispoziție, de zi, de mai multe lucruri, mărturisește Alina.

Proiecte în România

Tânăra pianistă nu uită nici locul unde s-a format ca artistă, revenind cu regularitate în România. 

Este vorba de un proiect pe care îl am cu Universitatea Transilvania din Brașov, unde prezint sonatele pentru pian ale lui Beethoven. Este vorba de o serie de nouă recitaluri. Până acum, am făcut cinci, deci mai sunt câteva și, de-a lungul anilor, am avut colaborări foarte frumoase cu diverse orchestre din țară: Ploiești, Iași, Sibiu, chiar în februarie sper să ajung la Cluj pentru un nou concert acolo, spune Alina.

Foto: Alina Bercu

Ce mesaj are Alina pentru iubitorii muzicii și fanii săi în actuala situație dificilă?

În primul rând, vreau să le transmit absolut tuturor faptul că îmi doresc să rămânem sănătoși cu toții. Acum nu mai contează că suntem muzicieni, că suntem artiști, orice am fi, suntem în primul rând oameni. Traversăm o situație foarte dificilă, foarte grea, pe unii ne-a afectat mai puțin, pe alții, mai mult, așa că e important să fim deschiși unii față de ceilalți, să ne înțelegem, să ne susținem așa cum putem.

Și, revenind la muzică, puteți toți să fiți siguri că îmi e foarte, foarte dor să urc pe scenă, mi-e foarte dor de atmosfera aceea de concert, de relația pe care o construiești cu publicul în timpul unui concert. Sunt lucruri care îmi lipsesc atât de mult, dar, cu toate astea, în momentul acesta, contează foarte mult să avem grijă de noi, să respectăm regulile impuse, să nu ne abatem, să nu credem că știm mai mult decât știm și să sperăm că, la un moment dat, într-un viitor cât de cât apropiat, viața va reveni așa cum o știam noi, încheie Alina.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe