74 de ani de la moartea lui B. Fundoianu (Benjamin Fondane)

Benjamin Wechsler (Wexler) s-a născut în toamna anului 1898, la Iași, într-o familie de comercianți evrei. A fost un copil precoce, moștenind, pe filieră maternă, gustul pentru artă și cultură; aparent, mama sa, Adela Schwarzfeld, era fiica unui ebraist erudit. Urmează cursurile Colegiului Național din Iași și se împrietenește cu lingvistul Alexandru Philippide; mai târziu, îi va dedica acestuia drama Tăgăduința lui Petru (1918), precum și câteva articole publicate în Franța.

A fost un om cu trei identități succesive, deși se știe că de-a lungul carierei, a oscilat între o multitudine de pseudonime. Majoritatea operelor și articolelor publicate în limba română sunt semnate Beniamin/B. Fundoianu; după 1923, stabilindu-se definitiv la Paris, va opta pentru varianta francizată a numelui său – Benjamin Fondane. Cea de-a doua componentă a pseudonimelor îi trădează rădăcinile bucovinene. Familia Wechsler provenea din satul Fundoaia, situat în vechea regiune a Herței; va evoca adesea acest paradis limitat, rural, în care viața era simplă, iar fertilitatea devenea o artă primitivă. Poate de aceea, natura din poemele lui Fondane este ea însăși avangardistă, neamintind nicio clipă de reintegrarea cosmică promovată de romantismul literar. Din contră, ea reprezintă o tehnică de evadare, un soi de terapie pentru cel care aspiră la pace, la liniștea definitivă.

Fundoianu provoacă destinul în permanență și se află într-o neobosită căutare a sinelui, putând fi considerat un soi de întrupare contemporană a mitului lui Sisif. Conform ipotezei bunului său prieten, filosoful român de expresie franceză, Ștefan Lupașcu, polemica reprezintă preludiul meseriei de scriitor; or Fondane adora dezbaterile. Ba mai mult, se spune că era ofensat dacă i se refuza dreptul la replică sau posibilitatea de a discuta despre subiectele care-l interesau.

La Paris, Benjamin Fondane plonjează în mediul literar și cultural al avangardelor. Vocea sa antiraționalistă milita pentru epuizarea fluxului de prostie. Era cunoscut mai ales pentru ferocitatea-i iconoclastă – noțiunile precum certitudinea și logica reprezentau cei mai mari dușmani ai artei, ai intelectualității. Pe scurt, orice idee trebuia pusă în practică. Astfel, descoperim că decorul locuinței pe care o împărțea cu sora sa mai mare, Lina, îi respecta întru totul gustul eclectic; în plus, ușile ei erau deschise tuturor, apropiați ori străini, invitați ori simpli curioși.

A avut un soi de suflet slav, plin de contradicții, scos la iveală de filosoful rus Lev Șestov. Acesta din urmă, mereu izolat și rezervat, exilat la Paris după Revoluția bolșevică, își demonstrase deja apetența pentru corespondența literară; mult timp, Fondane i-o va corecta pe cea scrisă în limba franceză. În cele din urmă, amândoi vor fi considerați filosofi ai tragediei, ai supraviețuirii și ai lagărelor.

Benjamin Fondane este arestat, în timpul ocupației germane, de forțele polițienești ale Germaniei naziste (Gestapo), fiind închis împreună cu sora sa în lagărul de la Drancy. Mai mulți oameni de cultură reușesc să obțină elibererea sa, dar scriitorul refuză să-și părăsească sora. În primăvara anului 1944, vor fi trimiși în Polonia, la Auschwitz, sfârșind în cele din urmă într-o cameră de gazare.

Foto: www.litero-mania.com; Benjamin Fondane și sora sa Lina.

Publicat în ActualitateRecomandat0 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Supportscreen tag