Acolo unde frumusețea nu se degradează niciodată

Că Iașul a început să se impună tot mai acerb pe circuitul cultural românesc, nu (mai) e un lucru nou pentru nimeni. De la clădirile de patrimoniu recent restaurate până la festivalurile internaționale, importanța culturală a acestui oraș s-a cristalizat fără prea multă vervă națională; prime time-ul n-a fost niciodată o miză. Totuși, anumite evenimente nu pot (și nu trebuiesc a) fi ignorate. Mai ales atunci când ele implică noi forme de frumusețe. Frumusețea aceea indestructibilă, egoistă, pe care indiferent de cât de mult timp ai privi-o, nu se degradează.

Pe 22 iulie a avut loc inaugurarea Casei Muzeelor, o clădire impunătoare, aflată pe strada Vasile Alecsandri 6, chiar în centrul orașului. Desigur, o astfel de festivitate grandioasă nu putea avea loc decât aici. Într-o provincie nord-estică, unde cultura reușește să răzbească, să se disocieze, aproape, de contextul actual, (tot) mai puțin favorabil artei. Splendidul imobil găzduiește o serie de muzee inedite, realizate cu ajutorul unor artiști excelenți precum Ion Barbu, Felix Aftene sau Matei Bejenaru: Muzeul Teatrului Evreiesc din România (la Iași înființându-se, în 1876, primul teatru profesionist de limbă idiș din lume), Muzeul Pogromului (Casa Muzeelor aflându-se pe locul fostei Chesturi a Poliției), Muzeul Copilăriei în Comunism (împărțit în două săli, una reconfigurând o sală de clasă din acea perioadă, iar cealaltă ocupându-se de mediul familial, cu obiecte specifice casei), Muzeul Literaturii Române (mutat aici de la Casa Pogor, unde are să se deschidă un muzeu dedicat Junimii) și Muzeul Poezie(i), unic în România, pe care îl vom detalia puțin mai târziu. Tot ce ține de renovarea clădirii și conceperea expozițiilor în sine a fost posibil prin fonduri europene nerambursabile, ceea ce nu face decât să ne arate că atunci când există cu adevărat o fărâmă de dorință onestă, se vor găsi și mijloacele necesare care să pună întreg circuitul în funcțiune.

Muzeul Poezie(i) –  quelque chose à voir dans sa vie

Fără dar și poate, inaugurarea Muzeului Poezie(i) a fost cel mai așteptat eveniment al  verii, mai cu seamă în rândul persoanelor din mediul literar. Grație sneak peak-urilor postate de Lucian Dan Teodorovici sau de angajații muzeului (Nicoleta Dabija, Amelia Gheorghiță etc.) pe rețelele de socializare, el a devenit rapid o sursă constantă de curiozitate, generatoare de zâmbete incontrolabile, puerile. Practic, era ca atunci când îi arăți unui copil o bucățică din cadoul de ziua lui, momindu-l, făcându-l să-și imagineze tot soiul de continuări care, împreună cu ce i s-a arătat deja, să formeze un întreg armonios. Tot așa s-au jucat și oamenii din muzeu cu noi. Livrându-ne periodic mostre dintr-un superb întreg poetic la care nici n-am fi visat vreodată. 

Încă de la intrare, vizitatorii sunt întâmpinați de două statuete în formă de girafă ce fac posibilă atârnarea unui banner (ce amintește, de fapt, de o banală mască de protecție) pe care e inscripționată celebra replică a țăranului lui Marin Preda: „Așa ceva nu există!”, exclamație formulată atunci când personajul s-a văzut, la zoo fiind, în fața unei girafe (cât se poate de) adevărate. După cum bine știm, Ion Barbu este unul din acei artiști care mizează pe ludic, iar în muzeul pe care l-a conceput a avut grijă să toarne din plin, încă de la intrare. Vasăzică cele ce urmează sunt de-o spectaculozitate care-o să ne lovească în plin și tot n-o să ne vină să credem că ce e în fața noastră e real. Cam atât de sus sunt ridicate standardele. Și pe bună dreptate. Ce ne așteaptă după uși e într-adevăr de vis. În prima sală, un soi de hol care face legătura cu celelalte două încăperi, hârtia colorată iese din mașinile de scris și atârnă de tavan. Pe ele fiind scrise, firește, versuri splendide din poeți precum Mihai Ursachi, Nichita Stănescu sau Dimitrie Stelaru. Pașii poeților, adică pantofii poeților, pentru că traseul prin muzeu se realizează ținând cont de pantofii donați de înșiși poeții contemporani, poartă vizitatorii în cea de-a doua sală, plină de sticluțe colorate, așezate pe o cărare șerpuită de pietre albe, contrastul fiind inedit. Sticlele sunt inscripționate, după cum ne-am fi așteptat, cu numele unor scriitori (de exemplu, Radu Vancu, Mihail Vakulovski, Liviu Antonesei etc.), iar înăuntrul lor stă o bucată de hârtie pe care, cel mai probabil, sunt notate poeme. Circuitul sticluțelor e păzit de avertismentul art, do not cross! care, din nou, poate fi interpretat (și) în cheie ludică: arta ca potențial pericol, amintind de benzile criminaliștilor police line do not cross. Pe pereți sunt atârnate diverse tablouri, cu fundaluri țipătoare, atent blenduite, reprezentând fie replici celebre reinterpretate (ex: Aux larmes, citoyens!, Fie pâinea cât de rea, o scriem cu â din a etc), fie fragmente din poeți consacrați, precum Ion Mureșan. De asemenea, oglinda inscripționată cu versurile lui Radu Stanca, Sunt cel mai frumos din orașul acesta pare să cucerească le grand public, oferind niște selfie-uri de mare clasă. Cea de-a treia sală, pe lângă multele obiecte pe care le propune (mi-a rămas în minte o umbrelă  superbă, verde, cu versuri din Bacovia: Și jalea de-a nu putea face un vers… Sunt cel mai trist din acest oraș), impresionează prin sistemul periodic reinterpretat și transformat într-un tabel periodic al poeților, prin poemele scrise pe pietre (semnate de Paul Celan, Robert Șerban sau Ștefan Manasia), prin articolele vestimentare poetice, dar și prin ilustrațiile inspirate de versuri din Eminescu. Totodată, chiar la ușă e așezat tabloul Mona Lisei, a cărei gură e acoperită de replica Pictura este poezie tăcută scrisă cu un font modern. E ceea ce tinerii numesc un tablou instagramabil și care, în fond, nu înseamnă decât estetic, pozabil, postabil, care stârnește reacții. La fel cum e și ceasul care merge invers (treiul e așezat în locul lui nouă) și pe care scrie Wait for me yesterday de Mihai Ursachi. Enfin, ieșirea din muzeu nu avea cum să se realizeze decât într-o manieră măcar la fel de ludică precum e intrarea. Cu o pictură a unei uși peste care e desenată o siluetă de bărbat, așezată cu spatele (un spate lat). Iar pe acest spate lat sunt scrise versurile lui Ion Stratan: Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele. Egali în prostie. Aici este finele.

Rezervația de îngeri a lui Emil Brumaru

O altă sală care taie răsuflarea este sans aucun doute cea dedicată lui Emil Brumaru, Rezervația de îngeri, de care s-a ocupat Felix Aftene, un artist pe cât de discret, pe-atât de uimitor. Pe pereții încăperii sunt atârnate sutele de cărți din apartamentul lui Emil Brumaru, pe jos sunt câteva cutii pe care stau ceștile de cafea ale acestuia, iar pe latura din față e așezat un dulăpior cu oglindă. În fundal, însuși Brumaru recitându-și poeziile. Pe peretele lateral dreapta e atârnat un tablou ce ilustrează o fotografie din apartamentul lui, iar, imediat după, vedem o perdea ce dă într-un hol micuț, claustrofobic, de-o persoană, unde sunt atârnate schițe corespunzând poemelor din volumul Infernala comedie. Felix Aftene a conceput cea mai brumariană sală pe care (doar el) ar fi putut-o concepe. 
Absolut toate expozițiile muzeului nasc senzații și reacții unice la fiecare vizită. De la cea a Sofiei Nădejde, la cea a Hortensiei Papadat-Bengescu și mergând până la copilăria în comunism (care nu poate decât să trezească nostalgii timide, în special în rândul celor care se identifică cu acea perioadă) sau până la încăperea Abis.03 realizată de Matei Bejenaru și inspirată de Organistul lui Mircea Cărtărescu, toate aceste capodopere nu fac decât să ne (re)amintească (la fel cum o face și Radu Vancu în nenumărate rânduri): Frumusețea există!.

Distribuie acest articol:

Articole recomandate

Cultură
Constantin-Daniil Iftimie

Bătălia pentru supraviețuire a luat sfârșit

În această extraordinară mamă zace singurul tratament pentru calmarea bolilor. Renunță la hrana ta în favoarea copiilor de eschimos. Ești leoarcă, ai 17 ani, cu

Cultură
Liviu Antonesei

Repere identitare ale jurnalismului românesc

Marian Petcu este profesor universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. În anul 2000 a obținut titlul de doctor în sociologie,

Cultură
Oana Maria Nae Nicuță

Fragilitate și putere

Oana Toderică își adună energia într-un demers artistic conturat după o absență ceva mai lungă de pe scena artistică locală. Astfel, miercuri, 18 0ctombrie 2023,

Cultură
Bogdan Crețu

Mai puțin decât dragostea (fragment)

„— Despre asta e vorba. O iubire care se‑ncăpăţânează să rodească. Nu‑şi face calcule, nu ţine cont de nimic. Prin voi n‑a reuşit. Prin noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *