Ana din satul Sava

Nu știu dacă e o întâmplare ori ba, însă anul acesta am citit multă literatură scrisă de femei și foarte multă surprinzător de bună. A început, mai ales, să-mi placă să descopăr nume și scriitoare veritabile, chiar dacă publică la edituri mai mici și, prin urmare, se bucură de mai puțină atenție, că așa-i la noi. Nu scriu despre acestea din urmă ca să le fac un pic de dreptate. Menționez, de altfel, că nu mă dau în vânt să scriu despre cărți, nu-s critic literar, sunt cititoare fără leac. În unele cazuri, totuși, încerc să scriu, să dau mai departe gândurile, pentru simplul motiv că îmi doresc să citească și să trăiască și alții bucuria mea. Atâta tot.

Așa s-au petrecut lucrurile cu Grădina Sofiei, cartea Suzănicăi Tănase apărută la Casa de pariuri literare, așa s-au petrecut și cu Monștrii cu bot de catifea, romanul Simonei Poclid, publicat la Eikon, așa se petrece acum cu Ana, semnată de Em Sava (pseudonimul Elei Mihu). O carte atrăgătoare, și la exterior vreau să spun. O copertă colorată discret, reprezentând o creangă înflorită și o tânără îmbrăcată în ie, cu privirea întoarsă spre dealuri, spre sat, spre trecut. Literele cărții sunt mari, generoase, îmbietoare la lectură. E meritul editurii Siono, de care astfel am aflat.

Meritul autoarei este acela de a fi scris un roman de o frumusețe înduioșătoare, fără asperități, fără poticneli. Scriitura curge limpede, parcurgând destinele a două femei, Maria și Ana, mamă și fiică, însă, în realitate, conturând o lume întreagă, una dură, a unui sat transilvănean aflat în prima jumătate a secolului XX, cu legi nescrise, inflexibile, necruțătoare. Em Sava scrie cu dragoste și, poate, cu sentimentul unei datorii în curs de împlinire, povestea străbunicii și a bunicii sale materne. Două personaje pe care, mărturisesc, le îndrăgești de la început, le guști visurile și deziluziile, bucuriile și suferințele. Scrie, totodată, despre vitregia sorții femeii, în urmă cu un veac și mai puțin, despre neputința acesteia când ajunge în gura satului, despre curățenie, hărnicie, cinste, însă și despre cum trebuie să se lase supusă, sufletește și trupește, de bărbatul care o ia de soție, adică în stăpânire (de multe ori, împotriva voinței ei). Cele două femei îndrăznesc să trăiască dragostea și să guste fericirea. Ana este rodul unei astfel de iubiri „imposibile”, dintre o văduvă româncă și un flăcău ungur. Deși au greșit în ochii lumii și îndură oprobiul satului, cei doi n-au putut totuși rupe lanțul tradiției, n-au avut curajul să meargă până la capăt, condamnându-se în cele din urmă la nefericire și singurătate. Ana este cea care, împotriva tuturor, dar cu încredere în inima ei, îl va alege și se va căsători cu cel iubit.

Cele două povești de dragoste sunt doar o dimensiune a cărții și poate nu cea mai importantă. E mai relevant, în opinia mea, de urmărit talentul scriitoarei în a reface o lume apusă, aproape uitată, dar care a însemnat viețile părinților și bunicilor noștri, o lume dramatică, aspră, plină de încercări grele (două războaie mondiale, lupta acerbă dintre românii și ungurii care „împart” satul, regulile transmise din moși-strămoși etc.), de nevoi și de umilințe. În plus, pentru cei crescuți la țară, indiferent unde în România, căci numai graiul diferă, obiceiurile nu prea, cartea semnată de Em Sava funcționează și ca o oglindă în care îți privești copilăria chinuită, încheiată deja pe la 12 ani, când devii apt pentru cam toate treburile, în care vezi, deopotrivă, cum ritmul natural al vieții nu poate fi schimbat, fentat, câmpul trebuie lucrat la timp și roadele trebuie adunate la timp, satul nefiind un loc de înflorit lenea, mofturile și alte depresii. Munca fizică te supune, te biciuiește și tot ea, treptat, te scoate din cele mai negre dureri și te vindecă.

Autoarea, care și-a petrecut verile copilăriei în satul bunicilor, Sava, pare că nu a uitat nimic din detaliile acelei lumi. Nu știu dacă cineva i-a povestit și cât (poate mama ei, Zamfira, fiica Anei), cert este că romanul se citește ușor, e intens, strălucește prin limpezimea frazelor și prin conservarea limbajului arhaic, popular, specific zonei, iar personajele feminine îți intră în suflet cu totul și pentru totdeauna.

Ce-am scris aici e un cadru oarecare pentru istoriile umane plămădite de Em Sava (care și-a schimbat și numele din drag de satul bunicilor ei) cu duioșie, simplitate, căldură și precizie. M-aș bucura să o citiți și să o iubiți pe Ana!

Publicat în Cultură, RecenziiRecomandat2 recomandări

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente viitoare