Anastasia Fuioagă – Dosar Poezia de mâine (2) realizat de Radu Andriescu

Studentă în anul I la Facultatea de Litere din cadrul UAIC. În liceu, a făcut parte din colectivul de redacție al revistei Alecart, a obținut premiul al Ii-lea la secțiunea de poezie din cadrul concursului Rețeaua Literară (PEN Club România). În 2020, a fost invitată ca autor nedebutat la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „poezie e la bistrița”. A publicat poeme în revista Orizont.

Norhaos
scufundări în apă clocotită încerc să
simulez atingeri recente
absența de gelatină încă nu înfundă gaura
cheii
am ajuns în orașul în care raze de opal din
ochi nu mai crapă trotuare
reușesc să mă spăl și asta e tot ce mă mai
poate consola
acum părul miroase a piele fină și data
viitoare nu va mai:::

m‑aș muta în mandibula ta, să‑mi mesteci
blazat oasele când vei afla că nu pot mai
mult
acolo unde dislocările sunt doar povești
adolescentine
acolo unde aș reuși să înțeleg disonanța
blândă
/ademenitoare ca o gaură neagră/
dintre iluminatul public nocturn și muzica
din mașină

aș sta sub genele tale m‑aș îmbăia în
lacrimile înghețate de somnul anchilozat al
scării de bloc
și carnea nu mi‑ar fi mai departe ca atunci
de frig
ejaculează lavă pe fața mea când bărbia
începe să‑mi tremure
de ce nu ești aici când apa asta nu e destul
de fierbinte să‑mi topească bulgărele din
gât
de ce nu erai de ce era doar un rucsac plin
de poezie lângă mine când credeam că
vomit în autobuz

stomacul a fost o cămașă stoarsă
cu forța de inundație a vieții care nu
se oprește niciodată nici măcar pentru
frumusețea brutală

acum :::plâng::: dar te rog nu fi trist
aici pe patul ăsta în care coloana crapă ca o
cracă groasă și bătrână de copac
secționare substanță medulară și plecări
fiecare cu alt vânt uscând gâtul deja aspru
prinzi 40 km/h pe o șosea goală și asta nu
minimalizează riscul coliziunii
//it’s only a counterstrike of reality//
autobuzul s‑ar răsturna la curba nopții
abia atunci am înțelege fragilitatea
abia de acolo ar începe deșertăciunea
și până și masturbările triste în singurătate
galbenă sub duș ar însemna ceva
nu vreau să înțeleg că nimic din toate astea
n‑are sens
când claustrarea pâlpâie la marginea
tandreței

nimeni nu mi‑a sărutat burta când eram
copil
am vrut să‑mi tatuez în creier
caattarramaaa lăsată pe piele de cureaua
unui depresiv maniac
că nu‑mi mai poți vedea tăieturile
de pe picioare e singura performanță a
corpului meu
acest soldat al trezirilor al cafelelor al
nemișcărilor programate de calculatorul
dement de sinapse

te văd în bucătărie cu puloverul deasupra
curelei
și impulsul de a mă apleca de a‑mi încleșta
dinții așteptarea smulgerii de păr
se topește într‑o mâzgă portocalie și caldă
ca aburul unei pâini scoase din cuptor

într‑o ploaie de porumbei resuscitați
îmbrățișarea unei prostituate va fi totul sau
n i m i c

prin luminița roșie a led‑ului de la telefon
aerul devine iar respirabil
viața nu se întrerupe dar ceva nu e
niciodată acolo
și mucegaiul și varul îngălbenit nu vor fi de
ajuns

vom mânca cartofi prăjiți vom călca pe
șosete uitate pe prezervative nedesfăcute
corpurile noastre vor trasa noi drumuri
afective de transpirație printre mobile de
pal
spune‑mi dacă mirosurile vor deveni unul
singur la prima mașină de rufe comune
sau la primele periuțe de dinți încurcate

în cât timp ne vom obișnui trupurile în cât
timp trecerea unul pe lângă altul va fi ceva
firesc
în suburbia cărui oraș ne vom adăposti
anomalia conjugală
ca o mamă terorizată să își salveze copilul
vânat de Gestapo
vom fi meschini la modul sublim

ascunși de Stasi NKVD KGB Securitate
de deportări animalice de tranșări de cai
cu sângele gâlgâind pe nas
de abatoarele organelor genitale din
fabrici părăsite
unde câini costelivi sfâșie bezna
și prostituata ignorată a frigului găsește
pe cineva s‑o fută pe bani și ăla e singurul
lucru cald din noapte
ca o ciorbă fierbinte după un drum lung

stroboscopic walks
spălatul pe dinți, o tristețe centripetă
modelată ca o plastilină ieftină
când rabzi zilele de aspic

la ore fixe, arunc avioane de hârtie
le privesc leșinul în ploaie,
cum se feresc din calea dezamăgirii produse
de
destinația fără aeroport, de
autosabotarea unui zbor circular

mă legăn îndărătul coastelor unui bărbat
tânăr
mă dau uneori peste cap
îl simt pulsând pe mine

de la 325km pixelați
știu când stă cu fruntea lipită de pereții din
duș
apa clocotită biciuind cărnița moale
;corpul mi se contractă în poziție fetală;

mâzgălesc în unele după‑amiezi harta
ploaie oculară configurează străzi
fetishizez roșul interzis în ochi
gândurile mele ca niște fructe putrezite

devin degetele lungi prinzând volanul
undeva în dreapta un fum gros se ridică
din burlane imense
centrala tremură roșu în stepa miniaturală
întreg orașul duduie de căldură
ca un calorifer de fontă dintr‑o garsonieră
mirosind a ceapă prăjită
peisajul sovietic al blocurilor cu tencuiala
căzută îmi îmbrățișează reconfortant
creierul
mărăcinii încep să cadă încet din păr

in the dawn of salty nightlights/
/the last morning is an epileptic eye

sub tăcerile neobservate
dragostea se întinde ca o malformație
acceptabilă a vieții
arată‑mi unde viața crește ca un făt sănătos
și grăsun în burta unei comete muribunde
sclipesc pe la ochi cu lumina unui cuptor
stricat

8bit chewy hearts
roade‑ți cuticulele tetraciclină în exces
dimineața gâtul ustură galben abuziv
toată durerea asta mestecată cu măsele de
minte infectate
bei puroi sângerat la fiecare înghițit în gol
după ce i‑a scos‑o și‑a șters rujul cu tot brațul
nu i‑a salivat nimeni pe buze crăpate
și‑a scos venele prin ochi în spermă

ca ața din ac peticești șosete vechi
inimi tocate mașinal priviri avortate
a rupt toate creioanele
n‑o să apuce celălalt răsărit valurile‑s prea
înghețate
nu suportă tristețea din ferigă
kept in
boiling creamy
::::::a mea e strada prostituatei
nightlights

corp titanic întreabă‑te câte pot intra în el
înainte să se rupă
cezariană transversală pe creier
iubire formolată vomită în var
masturbare în tristețe ultraluminată
;;;;
fricaaa să crape plăcile de faianță
ușa care se închide
dar a stat cu spatele lipit de pat
lacrimi simetrice țiuind în tâmple
după ce n‑a mai simțit durerea a fost chiar ok
buses leaving the
torpedoes shatter
skin in heartscraps

încrâncenare cefalică la fiecare trezire caldă
în zăpada veche
supraviețuiesc frumuseții ca s‑o pot trăi
molfăi piele de lapte

Ilustrație de Dan Perjovschi

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *