Andreea PETCU – Dosar Poezia de mâine realizat de Radu Andriescu

Andreea Petcu a copilărit și crescut într-un sat, aproape de lumină. În prezent locuiește în Iași, lucrează într-o corporație cu o balerină desenată pe pereți. În rest, mai scrie, mai citește etc. A citit la Salonul de literatură Junimea; „Poeți la Meru”, ediția a 4-a; FILIT, „Noaptea Albă a Poeziei”; Nepotu’ lui Thoreau.

I.
Ai înălțat orașe
la marginea cărora
nebunii bat clopotele
ca să putem vorbi despre posibile sinucideri
nici nu știm cât de singuri suntem
în afara zilelor cu număr impar
când Tu cobori să mai tragi o linie
ai inventat boala ca să îți scuze imaginația
pe rând toți ajungem la margine
la urma urmei ne-am bucurat prea mult

II.
Își întinde mâna spre clopotul de sticlă în care păpușa doarme
sâni rotunzi, talie de viespe, fără gânduri și fără gaură
arareori păpușa râde și el se excită
așteaptă să crească
un clopot spart de o sabie murdară
într-un alt univers păpușa visează
să fie un foc năucitor

III.
Ca o ciumă obrazul întors și capul plecat
numără sânii căzuți pe câmpul de luptă

înțelesul poveștii e frica de a rămâne
urmările le voi duce singură
să port viețile altora în mine
să mă feresc de a mea
să ratez
orice formă de a mă recunoaște

IV. Secvențe
Mă trezeam în toiul nopții mama creștea
curând își va lua fusta cea lungă fusta cea neagră
am băut apă până i-au crăpat ochii
trupul meu trebuia pedepsit
dimineață lungă să ai Ayesha 

Bunica desface ghemul de lână
se face toamnă
o să mă lege de masă
să nu mor o dată cu fluturii
când bunica își spune povestea
lumea devine transparentă
o să mă ascundă în sobă să închidă finalul
bunica bea vin
corpul ei încearcă să zboare
o să mă arunce în tufa cu spini
să culeagă florile
și minte și-o înghite lupul cel rău

Visez să am părul ca firul de iarbă
trupul ușor ca păpădia uscată
mă spăl
și carnea mă recunoaște

Mama o păstrează pe Ayesha
într-o cutie de cadouri
capul un bec ars
picioarele julite
durerea din piept
hainele murdare

Mănânc inimioarele plantelor
iubesc furnicile și le înghit

Dincolo de copilărie
inima mea la fel de necoaptă
închid ochii și tac
un mugure gata să cadă

În toiul nopții voi crește
în fusta cea lungă fusta cea neagră

Mă strig pe numele de Ayesha
dacă mă spăl
carnea începe să mă cunoască
încă o dată

V.
Aude sunetul de plecare al trenului
se gândește la țigara de dinainte să își piardă gura
aceeași destinație pentru tot ce a mai rămas din ea
se îndreaptă cu bucuria unei curtezane 

e o fată fără gură cu ochii pe un cal sălbatic
să îl încalece până își rupe spinarea
cucerește toate poveștile cu zmei 

o fată ademenitoare ca o casă în flăcări
mintea ei – o pereche de chiloți pătată
tatăl nostru care ai creat lumea cu pantalonii rupți
cum mai miroase a primăvară

VI. Mult mai târziu întrebările corecte 

Gura mică

Mâna ca un ciocan pe o mărgea de sticlă
picioarele în semnul crucii resping
un nu tremurând un nu tot mai stins un mic nu
când vine iarna mintea îngheață
sperma din sexul unui căpcăun
o ninsoare de care nu s-a bucurat nimeni

Stockholm

Ca un limax într-o inimă artificială
caut casa de lumină de la capătul lumii
acolo unde nu îți indică nimeni unde mergi
dar îți zâmbește cu subînțeles
ceea ce credeam că e salvare
a luat chipul unui animal din care curg muște
ochii mei nu au fost suficienți pentru asta
lumina a fost crudă iar casa cu decor de pornhub

Primăvara morților

După dezgheț a venit pescarul să culeagă restul
rana mea să nu poată condamna
rana mea să hrănească undița
după o victorie scurtă și neînsemnată
pe marginea mării
pescarul cu sexul satisfăcut
lumina caldă îi mângâie obrazul
ce-i mut e bun și de-ngropat
primăvara se vorbește doar de înflorire

DARK
Moștenirea genetică nu a spus prea multe
întâmplarea care a urmat –  același cerc același cor tragic
10 ani de copilărie restul arsuri
nașterea a amânat reînceperea ciclului
peste 20 de primăveri soarele a reînceput să ardă
și i-am zis că semănăm
mama încă plânge
și eu încă
nu așteptăm salvarea
D A R K : mult mai târziu mi-am pus întrebările corecte 

VII.
O fată fără gură e o fată rea
pentru că în mintea ei
textul nu e altceva
decât manipulare
o fată fără gură e o fată rea
pentru că descoase și denunță salvatorii
o fată fără gură amintește de momentele în care își taie cordonul ombilical
are o inimă de lebădă în care incap trei prinți și un pulover din urzică
ceea ce n-a fost spus ceea ce a fost tăiat
e rana pe care o scarpină când părinții ei dorm
o fată fără gură nu crede în martiri
mintea și inima ei au cunoscut mușcătura dinților de lapte
și ciotul rămas roade pereții de carne
o fată fără gură denunță parazitar
și asta nu aduce cu sine doar poluare

Ilustrație copertă realizată de Sorin Ilfoveanu.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Anastasia Fuioagă

Radu Vancu – Răul

Upon the instruments of death/ The sunlight brightly gleams. (King Crimson – Epitaph) Răul, jurnalul lui Radu Vancu apărut vara aceasta la editura Humanitas, are

Print
Ana-Maria Roșca

Când nedreptatea îi este stavilă morții

În pofida titlului care și-ar putea purta cititorii cu gândul la vechiul mit al jertfei pentru creație, romanul Înger de piatră devine cu ușurință o

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *