Angela Gheorghiu: „Eu nu am plecat niciodată din România.”

Interviul realizat de Mihai Vacariu

Din interviurile pe care le-ați dat, din atitudinea dumneavoastră în general, din modul în care interpretați, degajați o încredere foarte mare în dumneavoastră, o încredere în forțele proprii și în capacitatea de a reuși în ceea ce v-ați propus. Când și mai ales cum ați căpătat această încredere?
Încrederea am început să o am încă de când am fost foarte mică, de la grădiniță chiar, când am cântat pentru prima oară un lied clasic, Guten Abend, Gut’ Nacht de Brahms. De atunci și până la optsprezece ani încrederea am căpătat-o nu doar datorită faptului că am fost conștientă de efectul pe care îl avea vocea mea asupra celor din jur, dar și pentru că toți cei din jurul meu – părinți, rude, profesori, vecini – și-au dat seama că au lângă ei un copil cu talent și toți au făcut tot ceea ce le-a stat în putință să mă susțină, să mă ajute să îmi urmez drumul, să fie într-un fel sau altul lângă mine. Ceea ce vreau să spun este că toată această încredere în mine și în talentul meu nu a fost de la început doar un sentiment personal, doar al meu, ci o atitudine a tuturor celor de lângă mine, încă de când am fost foarte mică.

După încredere, spuneți-ne de celălalt ingredient necesar unei reușite: ambiția, dorința de a reuși, dorința de a arăta lumii, și poate și dumneavoastră, ceea ce puteți. De fapt, am putea să o numim determinare. Când și cum ați căpătat această determinare în a vă atinge obiectivele?
Această dorință sau ambiție sau determinare vine foarte firesc în continuarea sau în completarea încrederii de care vorbeam mai devreme. Nici nu poate fi altfel! Fiind conștientă de talentul meu, de vocea mea, am știut dintotdeauna că voi reuși! Și nu doar că voi reuși, dar că voi „intra pe ușa din față”, pentru că aveam „focul sacru”, așa cum îmi spunea Mia Barbu, profesoara mea de canto. Cred că oricare dintre noi, dacă își propune un anumit lucru, dacă are un real talent, va reuși, pentru că este imposibil ca recunoașterea să nu vină dacă ai talent și, în primul rând, dacă muncești și te dedici total pentru talentul tău. Pe lângă această determinare, eu am avut întotdeauna un instinct după care m-am ghidat în toată cariera mea, iar acest instinct artistic a fost întotdeauna cel corect pentru mine.

Spuneați la un moment dat că, la începutul carierei, v-ați dorit foarte mult să apăreți interpretând în imagini filmate. Cât de importantă a fost pentru dumneavoastră asocierea imaginii dumneavoastră, a imaginii dumneavoastră de femeie extraordinar de frumoasă, dar și a modului în care interpretați, cu vocea dumneavoastră?
Ceea ce era important, cel puțin la începutul carierei mele, era să fiu văzută și auzită de întreaga lume, și asta se putea atunci doar prin înregistrarea unui spectacol – în anii ’90 încă pe suport VHS, abia apoi pe DVD, blu-Ray etc. Nu m-am gândit la nicio asociere niciodată, aceasta am fost și asta sunt și acum. Nu m-am gândit la frumusețea fizică ca fiind primordială, în timp am realizat că asta poate ajuta, dar nu este esențială. Vocea, interpretarea și imaginea mea au fost dintotdeauna un tot, care îmi aparține, nu le pot privi nicidecum separat. Acest tot, pe care îl rezum la cap (minte), gât (voce) și inimă (suflet), îmi aduce succesul pe o scenă de operă sau de concert, într-un rol sau într-un concert. Cel puțin așa funcționez eu, pentru că nu poți crea un act artistic fără a fi sincer cu tine însuți, sincer față de colegii tăi, sincer față de compozitor și sincer cu publicul care vine pentru tine în acele câteva ore în care tu trebuie să-l duci spre visare, să îl faci să plece încărcat de cele mai sincere emoții.

Aveți prieteni? Cât de importantă este prietenia pentru dumneavoastră?
Normal că am prieteni! Dumneavoastră nu aveți prieteni sau știți de oameni care nu au prieteni? Prietenia este foarte importantă pentru mine, iar prietenii mei cei mai buni au rămas cei de la Liceul de muzică și de la Conservator, colegii mei, pe care îi revăd de fiecare dată cu plăcere atunci când sunt în România. Pe toți prietenii mei, dar și rude, în decursul a 31 de ani, i-am luat cu mine pe toate continentele. De asemenea, am prieteni în toate colțurile lumii și printre ei se numără și mari personalități.

Sunteți, fără îndoială, unul dintre românii contemporani (puținii români – cred că îi putem număra pe degetele de la o mână!) care au dus faima României în toate colțurile lumii. Cât de mult vă mai considerați româncă? Și, legat de această întrebare, de ce nu cântați în România? Cu siguranță românii ar dori să vă vadă și să vă asculte în sălile de concerte.
Dar eu sunt româncă! În toată lumea, pe orice afiș, pe orice program, în orice interviu, oriunde în lume, eu sunt românca Angela Gheorghiu, din Adjud chiar. Mai mult decât atât, eu nu am plecat niciodată din România, revin în fiecare an atunci când timpul îmi permite. Eu mănânc, trăiesc și simt românește, chiar dacă de peste 31 de ani am o carieră internațională, la cel mai înalt nivel posibil. Dar nu am plecat din România ca să îmi fac cariera. O mare carieră se face pe toate scenele mari ale lumii și pentru acest lucru trebuie să iei avionul, e foarte simplu. Toți colegii mei, indiferent de naționalitate, fac la fel ca mine. Nu se poate altfel, este ceva firesc, natural. În afară de România, trăiesc în Elveția de peste 25 de ani. Nu cânt în România pentru că nu sunt invitată, un artist nu își face singur programul și nu își alege singur unde să cânte, el cântă acolo unde este invitat și desigur, în urma semnării unui contract. Eu nu am cântat niciun rol de operă pe o scenă din România, în 31 de ani de carieră, și nici nu am avut, până la acest moment, un contract cu o instituție culturală din România. Majoritatea aparițiilor mele în România, în concert, au fost acte umanitare, cu excepția a două sau trei concerte.

Se spune că în artă, mai ales în pictură și sculptură, dar nu numai, au rămas în istorie cei care au venit cu ceva original în forma de exprimare artistică. Un sfat de la dumneavoastră pentru cei tineri, dornici să reușească în domeniul lor: cât de important e să fii original în ceea ce faci? Și ce trebuie să faci pentru a fi original? Ce ați făcut dumneavoastră pentru a fi originală în modul în care interpretați?
Și în muzică, chiar și în muzica de operă, unde trebuie să urmăm o partitură, trebuie să fii original! Eu am ascultat pe toată lumea, pe toți colegii mei din generațiile anterioare, toate înregistrările lor, ca să văd cum au realizat ei un rol, dar niciodată ca să îi copiez. Originalitatea unui artist este și cheia lui spre succes. În lume sunt sute sau poate mii de artiști care interpretează același rol într-un an, poate chiar în aceeași seară, dar ceea ce diferențiază un artist obișnuit de un artist cu adevărat bun este originalitatea și nu în ultimul rând, talentul și carisma. Trebuie să asculți pe toată lumea, să știi de unde pornești, dar să nu te gândești la altcineva sau să copiezi pe altcineva, să faci tot ceea ce își stă în putință să fii tu însuți, prin modul tău de a cânta, prin modul tău de a interpreta un rol, chiar și de a rosti un singur cuvânt. Tehnic vorbind eu am reușit acest lucru studiind singură de la 18 ani. Nu am mai vrut să am profesori de canto sau pianiști corepetitori cu care să studiez, pentru că am vrut să nu am nici o influență, de nici un fel. Acest lucru a fost posibil pentru că eu, de la acea vârstă până azi, nu am schimbat nimic în tehnica de canto. Spre fericirea mea, eu am înțeles totul și mai ales calea bună pentru mine. A fost o întâmplare fericită.

Ați lansat recent un volum autobiografic, ,,O viață pentru artă”. Cât de importantă este această carte pentru dumneavoastră și de ce ar trebui să o citească un cititor?
Cartea a apărut deja la Londra, în 2018, mă bucur că acum este disponibilă și în România. Este o primă încercare de a pune în pagină o mică parte a biografiei mele. Cred că este importantă pentru că se axează mult pe copilărie, pe formare, pe educație și cititorii au nevoie să știe că prin muncă, talent, educație, studiu poți reuși tot ceea ce ți-ai propus. Cred că avem nevoie de optimism, poate astăzi mai mult ca oricând, dar și de exemple reale de viață, oricât de greu ni s-ar părea.

Ați cântat pe toate marile scene ale lumii cu cei mai faimoși artiști. Sunteți celebră, respectată, iubită de public și de critici. Ați reușit pe deplin în ceea v-ați propus când erați studentă, să zicem?
Cu siguranță! Am reușit să devin un nume important în viața artistică și în lumea operei mondiale încă de foarte tânără, dar poate cel mai dificil este să te menții în top. Să ajungi cunoscut poate că nu este atât de greu, dacă ai un real talent, mai greu este să poți rămâne în vârf pentru o perioadă mare, importantă. Asta înseamnă că am reușit. Și mă bucur să îmi continui cariera, să îmi scriu încă biografia, atâta timp cât situația sanitară din acești ani fără precedent ne va permite.

Este Angela Gheorghiu un om împlinit?
Câteodată simt că da, alteori că nu, depinde de perioade ale vieții ce sunt și pentru mine, ca pentru fiecare om, atât de diferite în timp.

Care ar fi cele mai mari bucurii pe care le-ați avut? Unul, două momente cu adevărat memorabile…
Este foarte greu să menționez doar unul sau două momente, sunt atâtea… Ar fi nedrept să mă rezum doar la unul singur. Sunt foarte multe momente, petrecute pe o mare perioadă. Poate că cei care vor avea curiozitatea să îmi citească biografia vor înțelege mai bine.

Ce regrete aveți? Ce neîmpliniri?
Am câteva, pentru că sunt o artistă și un om ca oricare altul, dar prefer să nu le amintesc în acest interviu.

La final, un sfat pentru tinerii din România pentru a reuși în viață, pentru tinerii artiști care visează să cucerească lumea, așa cum ați făcut-o dumneavoastră?
Sfatul meu pentru cei tineri este să fie ei înșiși, să studieze, să fie cutezători și încrezători în talentul lor! Să fie întotdeauna curioși, să afle totul despre lumea artistică din care vor să facă parte, dar să fie întotdeauna originali. Le doresc tuturor mult succes, sunt alături de ei!

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Print
Cristina-Claudia Ciobotaru

Metamorfozele mefistofelice ale cotidianului

Când citești prozele lui Florin Iaru, e imposibil să nu rămâi șocat și să nu te întrebi încontinuu: cum e posibil așa ceva? Indiferent de

Print
Silviu Romaniuc

Așteptând ca moartea să se întâmple

Publicat la sfârșitul anului 2020 (Polirom), (micro)romanul lui Bogdan Răileanu, Să nu lași moartea să te găsească, propune, la o primă vedere, povestea conceperii baladei

Print
Codrin Dinu Vasiliu

Lecturi de vacanță și post-vacanță

Unul dintre cele mai importante momente de fractură în macro-economia lecturii este reprezentat la noi de începutul școlii. Un început al școlii, cu flori și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *