- Cele 5 trepte ale iubirii. Fără de care nu se poate
Orice îndrăgostit se cuvine să urce cele cinci trepte stabilite de înțelepții antici:
- visus, văzul;
- allocutio, flirtul, vorbele dulci;
- tactus, atingerea, pipăitul;
- osculum sive suavium, sărutul, este și el de 3 feluri;
- coitus, triumful prin înfrîngere.
Seducția începe, astfel, cu un joc al privirilor și se împlinește (cînd se împlinește, nu-i obligatoriu) printr-un moment de extaz.
Dar să vă învăț și care sînt cele 5 trepte, ca să nu greșiți și, din distracție ori neștiință, să săriți vreuna sau mai multe. Asta ar fi o blasfemie. Anticii le-au numit quinque partes / lineae. Le-au denumit în termeni latinești, așa cum se poate vedea deasupra. Eu le traduc în cuvinte românești, ca să priceapă tot omul.
Mai întîi este văzul, privirea. Cei doi se examinează cu atenție și se dumiresc dacă sînt întregi și armonios făcuți. Asta poate dura o lună, două. Mai apoi vine conversația. Cei doi își evaluează erudiția. Și asta poate dura de la două la cinci luni bune. Se fac șapte. Urmează atingerea, pipăitul. Alte cinci luni. În total 12, a trecut anul, e bine pentru amîndoi să-și ia o scurtă vacanță de reflecție. După vacanță, ar veni sărutul, osculum, suavium. Se începe, desigur, de la cotul femeii, apoi se coboară treptat la mănușa de dantelă neagră, apoi la inelul cu smarald, apoi la degetul mic al mîinii drepte, apoi… Pauză.
Dacă domnița e mulțumită, poți trăi fericirea de a-i cuceri fruntea, pleoapele, năsucul, lobii urechilor, buzele. Ăsta e un moment tare complicat, plin de riscuri, durează încă 6 luni, cel puțin. În fine, după alte șase luni, amanții se întrecuprind și pot face saltul în neant, printr-o ciocnire de energii. Dacă au condiții potrivite. Dacă nu, o iau de la început și-și spun versuri…
Prima atestare a treptelor / pașilor / scării s-ar putea să fie un comentariu al gramaticului Aelius Donatus la versul 640 din piesa lui Terențiu (195/185-159 î.e.n.), Eunuchus (IV: 2). Iubirea curtenească se conforma regulii celor 5 pași, deși nu o menționează explicit. Poeții din Renaștere, Clément Marot (1497-1544), Pierre de Ronsard (1524 – 1585) au desăvîrșit periplul erotic. Clément Marot a scris un poem cu titlul Des cinq points en amours.
- am pus și pe acesta în Post scriptum. Cum am văzut, amanții fac un tur complet al simțurilor. Gata v-am învățat cum e cu iubirea, mai departe trebuie să vă descurcați singuri…
- S. Poemul lui Clément Marot sună cam așa: Fleur de quinze ans (si Dieu vous sauve et gard) / J’ai en amours trouvé cinq points exprès: / Premièrement, il y a le regard / Puis le devis, et le baiser après; / L’attouchement le baiser suit de près, / Et tous ceux-là tendent au dernier point, / Qui est, et quoi? Je ne le dirai point: / Mais s’il vous plaît en ma chambre vous rendre, / Je me mettrai volontiers en pourpoint, / Voire tout nu, pour le vous faire apprendre.
- 5 lucruri despre iubire pe care le-am învățat de la francezi
Nu știu dacă poeții francezi au inventat iubirea-pasiune, problema este pusă greșit. În amor (și numai în amor), nimeni n-a inventat nimic, totul se știa de dinainte, din precambrian. Mi-am făcut, în schimb, o listă cu ceea ce vulgata europeană a iubirii pretinde că am fi luat de la francezi. Vreți s-o vedeți?
Iată:
- Adulterul. Francezii au privit cei dintîi dragostea ca pe o „legătură primejdioasă”. Tristan o iubește pe Isolda, dar Isolda este soția lui Marc, unchiul lui. Lancelot o iubește pe Guenièvre, dar Guenièvre e soția regelui Arthur, suzeranul lui. Pentru acești eroi, căsătoria nu mai reprezintă un obstacol de netrecut. Iubirea lor e atît de nesăbuită (fol amor, i s-a zis), încît nu pregetă să-i amăgească pe ceilalți (soți, curteni, păzitori, amici) și să se întîlnească.
- Prietenia amoroasă, l’amitié amoureuse. Sintagma e greu de tradus și imposibil de definit, la noi e folosită rar și numai de către erudiți. Aș încerca s-o caracterizez astfel: prietenia în care cei doi se gîndesc mereu la păcat, dar vorbesc despre altceva (despre relativitatea generalizată). Ei știu bine că pot să-l comită oricînd, dar se abțin și lasă totul pe a doua zi, pe a treia zi, pe a n-a zi, tocmai pentru a se amuza. Și mîine va fi cu putință. Vom păcătui mîine / poimîine. Păcatul e amînat indefinit. Seamănă cu încercarea închipuită și narată de trubaduri, numită assag. Amanții stau despuiați în pat, o noapte întreagă pînă în zori, dar, în afară de mîngîieri și vorbe dulci, nu-și fac nimic.
- Sărutul zis „franțuzesc”. Nu este chiar franțuzesc de vreme ce s-a numit și sărut florentin. Opinia mea e că a fost practicat încă din neolitic și are un inventator colectiv.
- A avea un „rendez-vous”. Cînd ești plictisit de un prieten prea insistent și vrei să scapi de el, îi spui în șoaptă, zîmbind cu subînțeles: „Dragă, aș sta cu tine încă un ceas, dar am un rendez-vous, mă înțelegi”. Un rendez-vous te scoate mereu din necaz.
- Iubirea înseamnă a-ți dărui inima cuiva, o scoți, o pui pe o tavă de argint și i-o dai iubitei. Ea o ține într-un borcănaș pe noptieră. Să nu-l uităm, totuși, pe vicleanul Cupidon care o țintește cu săgeata.
Firește, ar fi o naivitate să credem că toate aceste practici și ceremonii vin din Franța. Și, oricum, ceremonia iubirii e mult mai veche decît trubadurii. În Ars amatoria, Ovidiu știa bine despre ce vorbește…
- Cîte feluri de sărut există? Și ce este sărutul franțuzesc
După ce am scris despre cele 5 lucruri din arta erosului împrumutate de la francezi, am aflat că, de fapt, sărutul franțuzesc nu este deloc franțuzesc. I se spunea și sărutul florentin, semn că lumea nu era foarte sigură de unde vine. Asta m-a împins să caut o istorie a sărutului. Am găsit mai multe, operația a fost investigată în amănunțime. Rezum ceea ce am aflat în cîteva cuvinte.
Nu mai este nevoie s-o spun. În materie de iubire, grecii și romanii știau deja totul, mîngîieri, figuri, frămîntări, totul, totul.
Firește, erau mai multe feluri/ forme de sărut. Romanii au numit trei, dar au practicat mai multe. Iată tabelul:
Basium – contactul ușor al buzelor, fără folosirea limbii, pe buze, obraz, mînă. Se dădea între membrii familiei, între rude, între prieteni.
Osculum – dat pe buze, un sărut ceva mai lung, era un semn de respect între egali. Îl practicau nobilii, senatorii, mai tîrziu, prelații creștini. Termenul „osculum” provine din os, oris, gură.
Suavium – sărutul cu gura deschisă și cu limba la înaintare, lasciv, languros, lubric. A fost denumit de către englezi, la începutul secolului XX, „franțuzesc”, french kiss, fiindcă englezii credeau că l-a inventat Louise Colet, într-un moment de disperare, lucru oarecum fals, după cum se poate vedea. Se practica, desigur, între iubiți. Era o investigare a gurii celuilalt, o endoscopie, cu termenul lui Alexandre Lacroix.
Sărutul pe frunte era mai rar decît în Evul Mediu sau astăzi. Semnifica înainte de orice protecția. A devenit între timp sărutul morții, „sărutul nașului” – le baiser du parrain, cunoscut în cercurile Mafiei. Ați văzut filmul, nu insist. Refuzul sărutului consemnează sfîrșitul iubirii. Sărutul exprimă, printre altele, dorința de a-l invada și devora pe celălalt (iubirea devine o antropofagie) și, de cele mai multe ori, nevoia de a-l face să tacă. Cînd vorbești prea mult, riști să fii sărutat. Așadar, pentru a face să tacă o persoană pe care o iubești, există două modalități. Ori îi tai limba, ori o săruți franțuzește, cu foc, pînă își dă duhul și trebuie să suni la 112. Firește, amanții pot simți nevoia de a fi sărutați nu numai pe buze, ci și în alte locuri sensibile, lobii urechilor, sîni, vîrful nasului, bărbie, gît, umeri, buric, cot, coapse, genunchi, unghii etc.
În cartea ei, Belinda Canonne se plînge că nu a fost sărutată suficient pe ceafă. În creștinism, participanții la liturghie își dădeau unii altora, în semn de afecțiune senină, philêma agapês, osculum pacis, „sărutul de pace”. În 397, al III-lea Conciliu de la Cartagina a interzis sărutul de pace între femei și bărbați, pentru motivul că ar fi inspirat trăiri și gînduri necuvenite. Sărutul era primul pas spre iad. Papa Inocențu al III-lea (1198-1216) a decis să suprime sărutul de pace între mireni și l-a recomandat doar clericilor. Se putea săruta mîna sau inelul unui prelat, crucifixul, relicvele etc.
Sărutul a pătruns greu în cinematografie, în anii ’50, dar odată pătruns, a dat un impuls decisiv acestei practici. Cine nu știe să sărute ca Sharon Stone sau Michael Douglas nu face doi bani, s-a născut degeaba.
Imagine> Gustav Klimt: „Sărutul” (volum biografic, va aparea imediat, în cursul acestei zile).
